MAI CA TEREZA

Const. MIU

 

 

                 La întoarcerea de la inspectoratul şcolar, unde susţinuse proba scrisă la examenul pentru ocuparea postului de director prim, Carmen Titanu a început vânătoarea de vrăjitoare. Nici n-avea nevoie să ştie rezultatul parţial, iar interviul ce urma după prima probă era o formalitate pentru ea. Se baza pe intervenţia promptă a noului ei iubit – viceprimar portocaliu –, fost coleg de facultate cu inspectorul şcolar general.

– Fetiţo, din toamnă, nu mai ai ce căuta la şcoala-asta! a ameninţat-o pe Dana Topoleanu, bibliotecara. Te-a ţinut în braţe destul domnu Sică!… Eu am nevoie de oameni calificaţi, a mai adăugat ea răspicat, când a dat ochii cu tânăra foarte timidă de felul ei.

Toată vara aceea, imediat după ce a arătat la secretariat hârtia cu decizia în care i se recunoştea funcţia după care tânjise chiar de la venirea în acea şcoală, a pus la treabă tot personalul auxiliar.

Nici măcar să respire în voie nu i-a lăsat pe bieţii oameni. A renovat tot în cabinet: a pus să zugrăvească pereţii în verde – obsesia ei pentru eco-şcoală –, a cerut insistent la primărie să i se pună parchet şi uşă noi, iar mobilierul, inclusiv scaunul directorial din piele ecologică să fie în diverse nuanţe de verde. Era încântată că i se făcea după bunul plac orice-şi dorea.

Obişnuia să bea cafeaua de dimineaţă cu „fetele” – cum le alinta pe cele de la secretariat, contabilitate şi femeile de serviciu. Era un bun prilej de a afla ultimele noutăţi din şcoală şi din oraş: ce şi-au mai cumpărat („fetele” şi colegele), cine s-a mai certat, dar mai ales cine cu cine s-a mai cuplat, ca şi cine pe cine a lăsat cu buza umflată. În plus, nimic nu se făcea în acea instituţie, fără ştirea ei: „A zis stăpâna!” sau „Nu ne lasă stăpâna!” ori „Aşa vrea stăpâna!” explicau femeile de serviciu, portarii, tâmplarul şi caloriferistul, iar mândria lor era fără margini!

Primul consiliu profesoral a avut un singur punct la ordinea de zi.

             – V-am convocat, să vă spun, dragi colegi, că din motive bine întemeiate am revenit la vechiul meu nume.

             Şi pentru că văzu nedumerire şi confuzie în felul cum era privită, adăugă: „primul meu nume – Ţibanu – de la mama de-acasă.

– Şi să mai ştiţi că mi-am îndeplinit deja unul din punctele forte ale programului meu, cu care am candidat – atragerea de fonduri extraşcolare. Din toamna-asta , avem un nou sponsor: domnul Florinel Ionescu – îl ştie toată lumea pe fostul şef de cantină de la IAS… Acu e patronu de la Atlas Tour, aşa că vom face multe excursii pe teme de ecologie, a mai lămurit ea.

Cititorul ar trebui să ştie că ultimul ei soţ – al treilea – un ins cultivat şi la locul lui, nu i-a mai fost pe plac, după ce i-a făcut un copil. I s-a năzărit că era prea moale. E drept că-i plăcea la nebunie ca ea să domine bărbatul, dar ăsta era mămăligă, făcea ce voia cu el, prea îi cântase în strună. Gurile rele mai spuneau prin târg că dacă punea ochii pe un bărbat şi i se căşuna pe el, făcea şi pe dracu în patru, dându-se peste cap, numai să-l aibă. Alţii o vedeau în stare să calce şi pe cadavre, să-l vândă şi pe ta-su, doar aşa, ca să-şi facă damblaua măcar o noapte. Nu degeaba i se spunea Tereza.

 

*

De câteva săptămâni, şcoala era în fierbere. Stăpâna dorea cu orice chip steagul verde, care consfinţea statutul de eco-şcoală. Discutase cu fiecare diriginte în parte şi propusese un plan ambiţios: voia să ilustreze generalul prin particular, în procesul apropiatei noastre integrări în UE. Ca atare, fiecare clasă îşi va alege un stat şi fiecare diriginte va avea libertatea de a reliefa cum crede mai bine specificul ţării respective, inclusiv a noastră. Le mai ceruse diriginţilor ca fiecare clasă, pentru protocol, să strângă „trei milioane de căciulă”.

– Banu îl ţin eu, a avertizat de mai multe ori doamna Ţibanu, că avem multe cheltuieli şi numai eu ştiu rostu la fiecare! De cazarea oaspeţilor, mă ocup tot eu. DomnuFlorinel Ionescu – sponsorul nostru – s-a oferit, ca un drăguţ ce e, să ne dea o mână de ajutor. Pentru cele trei săptămâni îi va caza la el la hotel, unde stau şi eu. Aşa, voi fi permanent lângă ei, să le satisfac nevoile şi o să ne coste mai puţin, că intră în preţ şi micu dejun… De celelalte mese ne ocupăm noi şi comitetu de părinţi… În week-end, o să le oferim o excursie în Deltă şi alta pe litoral. Dar, am să vă rog să nu uitaţi că le trebuie şi un ghid de nădejde. Şi să mai ştiţi că nu o să vă bag la cheltuieli exorbitante, că anu trecut, în vară, am absolvit cursurile intensive ale celei mai prestigioase şcoli de ghizi din ţară.

– Da, la fârşit, după ce ne-or da steagu’-verde, nu le facem şi noi un mic cadou, ca amintire c-au venit pe la noi? se interesă una din apropiatele directoarei.

– Da-da, propunerea Danei Andronescu mi se pare excelentă!… Am o idee: să le facem cadou câte o plasmă. Le luăm tot de la Florinel, că la magazinele lui sunt mai ieftine decât la Domo sau la Altex. O să vă comunic prin Dana cât e bucata. Banii o să mi-i dea la sfârşit. Nu vreau să mă-ncurc doar cu atât!

– Ce ziceţi dacă pentru efortu-ăsta, Consiliul de administraţie al şcolii va primi ca semn de implicare şi recunoştinţă din partea elevilor şi a părinţilor câte o plasmă? vru să ştie Dana. Nu de alta, daîn consiliu sunt numai nouă persoane.

– OK! Restu colegilor va primi doi la sută pentru ajutor. La sfârşitu anului şcolar, că tot intrăm în concediu, a concluzionat Carmen Ţibanu.

 

*

              La ora de dirigenţie,

Continuă lectura