Simbolistica electricităţii

de Prof. Dr. Const. MIU

 

În lirica lui Bacovia, simbolistica electricităţii se află într-o relaţie de consubstanţiabilitate cu temele şi motivele de factură simbolistă.

La Bacovia, nu numai muzica, ci şi electricitatea/ lumina, fie că are ca sursă felinarele de pe stradă, fie vine de la becuri, se află în concordanţă atât cu atmosfera toposului, cât şi, sau mai ales, cu starea sufletească a poetului. Bunăoară, în Sonet (volumul Plumb – 1918), personificarea felinarelor anticipează, în prima strofă, lipsa de perspectivă şi dezolarea eroului liric: „E-o noapte udă, grea, te-neci afară. / Prin ceaţă – obosite, roşii, fără zare –/ Ard, afumate, triste felinare/ Ca-ntr-o crâşmă umedă, murdară.” (s. n., p. 10).   Personificarea apare şi în poezia Pălind (acelaşi volum), aici lumina pală a „tristelor becuri” fiind alter-ego-ul luminii sufletului eroului liric, augmentând postura sa de mare singuratic: „Sunt solitarul pustiilor pieţe/ Cu tristele becuri cu pală lumină –/ Când sună arama în noaptea deplină/ Sunt solitarul pustiilor pieţe.” (s. n., p. 13). Dacă în prima strofă, singurătatea eroului liric era pusă în evidenţă şi prin reluarea identică a primului vers, în finalul strofei, în cea de-a doua, cei doi „însoţitori” ai acestuia au rolul paradoxal de a accentua postura solitarului: „Tovarăş mi-i râsul hidos şi cu umbra/ Ce sperie câinii pribegi prin canale;/ Sub tristele becuri cu razele pale, / Tovarăş mi-i râsul hidos şi cu umbra.” (p. 13).  De observat că această ipostază a eroului liric este reliefată şi la nivel imagistic: sub lumina tristelor becuri, acesta pare un actor ce-şi declamă monologul, sub lumina difuză a reflectoarelor. simbolistica-electricitatii-in-lirica-lui-bacovia

Continuă lectura

Reclame