ARGUMENTE LINGVISTICE ÎN PRIVINȚA SUSȚINERII VECHIMII SCRIERII DE PE TĂBLIȚELE DE LA TĂRTĂRIA

Prof. Dr. Const. MIU

În cartea sa STRĂMOŞII NOŞTRI REALI: GEŢII-DACII-TRACII-ILLIRII…, naţiunea matcă din vatra „Vechii Europe” (Ediţia a v-a revăzută şi adăugită, Casa de Editură şi Librărie „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti, 2010, Editura „Mica Valahie”, Bucureşti, 2010), domnul  conf. univ. G. D. Iscru, doctor în istorie, referindu-se la scrierea de pe tăblițle de la Tărtăria, notează: ”…pentru prima tăbliţă de la Tărtăria (cea rotundă), arheologul rus V. Titov a propus următoarea lectură: „În <cea de a> patruzecea domnie, pentru buzele (gura) zeului Şaue, cel mai vârstnic, după ritual, <a fost ars>. Acesta-i al zecelea”. Era vorba, deci, despre o jertfă umană adusă zeului Şaue. Şi cercetătorul Paul Lazăr Tonciulescu, observând toponimia şi hidronimia Ardealului, pornind din zona descoperirii tăbliţelor, a întocmit o hartă  şi a constatat că zona în care apar denumiri având rădăcina cuvântului Șaue este „destul de întinsă”, populația care îl adora fiind, desigur, „destul de numeroasă”. Notăm că rădăcina cuvântului (Şa) se regăseşte şi in onomastica Ardealului (vezi Şăuleanu).” (p. 85).

Acceptând teza că tăblițele de la Tărtăria includ cea mai veche scriere din lume și coroborând opinia arheologului rus V. Titov referitoare la mesajul de pe tăblița rotundă, precum și concuzia cercetătorului Paul Lazăr Tonciulescu cu privire la rădăcina șa (de la Șaue), care ”se regăseşte şi in onomastica Ardealului”, considerăm că în limba română sunt moștenite și alte cuvinte din aceeași categorie: șale – ”Parte a spinării din regiunea lombară” (care corespunde cu locul unde se pune șaua pe cal); șabracă  – ”Pătură înflorată care se așază pe spinarea calului sub șa.”  – Dex.

Dar, rădăcina șa– o regăsim și în componența altor cuvinte: spre pildă, cifrele șapte și șase. În cazul primului cuvânt, aducem în discuție și forma grafică a acestei cifre, grafiată în partea de sus, caligrafic, asemenea cu o șa – ~ -, iar în cazul celui de-al doilea cuvânt – șase -, propunem cititorilor să aibă în vedere felul cum se încolăcește șarpele. Din aceste considerente, venim cu următoarea supoziție, care ar putea șoca: așa-zisele cifre arabe și-ar avea aceeași sursă, având în vedere și fenomenul roirii populațiilor străvechi.

ÎNRUDIREA LINGVISTICĂ A TEONIMELOR

ÎNRUDIREA  LINGVISTICĂ  A  TEONIMELOR

ÎN  SLUJBA  ISTORIEI  RELIGIILOR

George Liviu Teleoacă

În bun acord cu subtitlul său, Istorie şi semnificaţie în religie, cartea cu caracter de sinteză a lui Mircea Eliade, intitulată Nostalgia originilor, pune în evidenţă ideea că istoria religiilor ar putea avea o contribuţie de primă importanţă la formarea unui nou umanism la scară planetară.

            Anticiparea trebuie considerată de excepţie, dat fiind faptul că prin aprofundarea cercetărilor de istoria religiilor se poate ajunge la originea lor, acolo unde marile religii ale lumii se reîntâlnesc în mod real. Or, descoperirea originii lor comune echivalează cu recuperarea fondului genetic comun, dar mai ales pune în evidenţă vatra matricială a cărei religie întruchipează în mod firesc modelul menit să susţină înfăptuirea reală a unităţii noastre religioase. Avându-se în vedere legătura sa neîntreruptă cu structura de esenţă a religiilor lumii, modelul religios actual al vetrei primordiale dobândeşte legitimitatea necesară generalizării prin consens, reuşindu-se astfel să se depăşească nivelul actual al aşa zisei toleranţe religioase devenita, în fapt, un fel de indiferenţa cu iz secularizant.

            O contribuţie care ne poate orienta spre originea marilor religii, de astăzi şi din totdeauna, ar putea fi şi chiar este descoperirea sintagmei teonimice arhetipale la care am ajuns pornind de la  înrudirea lingvistică de un tip special pe care am constatat-o în cazul teonimelor din grupul zeităţilor având o aceeaşi funcţie mitică cu a Vârcolacului.

            Din punct de vedere teologic, este remarcabil faptul că prin decodificarea tetragramei sacre se constată că şi teonimele YHWH sau ELOHIM, atribuite lui Dumnezeu-Tatăl, au fost generate de una şi aceeaşi sintagmă teonimică arhetipală Valac-Valac, aşa după cum rezultă şi din demonstraţia pe care o prezint în schema următoare:

Sintagma teonimică arhetipală

            Cheia legică pentru aflarea ei ne este dată chiar de Dumnezeu atunci când îi precizează lui Moise veşnicia şi caracterul perpetuu al Numelui Său:  „Acesta este Numele Meu pentru vecinicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.” (Exodul 3,15), poruncă de la care pornind rezultă în mod necesar că YHWH = ELOHIM, egalitate care poate fi adevărată dacă şi numai dacă YHWH şi ELOHIM se regăsesc simultan ca forme de tăinuire a uneia şi aceleiaşi sintagme originare care să conţină consoanele H, L şi W.  De aici şi 3! = 6 variante, din care după o primă selectare mai rămân două, cea reală fiind compatibilă cu seria: 

MOŞTENIRE LEXICALĂ – 2

de Prof. Dr. Const. MIU

 

 

LACUNE ÎN DEX

 

                Am observat că DEX-ul are multe lacune, în ceea ce priveşte precizarea etimologiei unor cuvinte, ca să nu mai spunem de cele pentru care se notează cu nonşalanţă „etimologie necunoscută”! În acest loc, vom discuta cuvintele cioban şi gospodar. Pentru primul, DEX dă etimologie turcă! Pentru cel de-al doilea – slavă. În legătură cu primul cuvânt, e greu de crezut că turcii, care au venit în Anatolia din stepele Asiei Centrale, să fi cunoscut oieritul înaintea geto-dacilor! Acest cuvânt există şi în limba persană, având acelaşi înţeles – tchou-ban (unde grupul tch se pronunţă ci).

                Să reţinem acum două aspecte:

               1. Ţinând cont de fenomenul roirii, pelasgii – proto-geţii de provenienţă ariană –, aşa cum arătau Paul Lazăr Tonciulescu şi Eugen Delcea, în cartea amintită, prin transhumanţă, au ajuns şi în ţinuturile Iranului de azi, urmând Calea Zeilor. Această Cale a Zeilor e descrisă în Upanisad (cartea I), precum şi de Pindar în Isthmia, e amintită de Ovidiu şi reamintita de Hasdeu, trecută în vechile hărţi militare ale armatelor ruseşti, relevată de Nicolae Densuşianu în Dacia preistorică. O admirabilă descriere îi face şi Dimitrie Cantemir. Localizat geografic, şirul pietrelor călăuzitoare se opreşte la Marea de Azov. Dacă încercăm să citim textele vedice pe harta ţării noastre vom constata că o seamă de eroi şi fapte ale vechii literaturi vedice le regăsim aici. Numai un contact direct sau poate rădăcina comună din care s-au desprins două spiritualităţi asemănătoare pot explica un asemenea fenomen. Vom face mai întâi apel la argumentele toponimice, ca fiind cele mai stabile în cadrul unei limbi. Ramayana cuprinde eroi şi nume de localităţi pe care le putem localiza astăzi pe teritoriul ţării noastre.