MOŞTENIRE LEXICALĂ – 7

de Prof. Dr. Const. MIU

 

OPOSIE/ OPOZIE – „împotrivă”, „cu opunere”; cf. rom. opus, dar şi neologicul opozant – n. n. (p. 227)

 OROELIU – „ascultare”; cf. franc. oreille (p. 228)

 OTE – „scot”; cf. franc. ôter (a scoate) – p. 228

PACE – „(la) pace” (p. 228)

PAS – „pas”, „să treacă”; cf. rom. a păşi (p. 228)

PETRA – „pietrelor” (p. 230)

PITO – „pitiţi” (p. 230). Notă: pentru verbul a (se) piti, faimosul DEX trimite la pitic. Pentru această formă, sunt precizate două lexeme – ca adjectiv şi ca substantiv şi adjectiv. Pentru primul: „PÍTIC1, pitice, adj. (În sintagma) Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia antică, în cinstea zeului Apolo. – Din fr. [jeux] pythiques.”; pentru cel de-al doilea: „PITÍC2, -Ă, pitici, -ce, subst., adj.”, iar pentru etimon – „cf. sl. pitikŭ.”

PIRCE – „străpunge”; cf. franc percer – a străpunge (p. 230)

POIRCESO – „purced” (p. 231)

POIUENI – „poieni” (p. 231)

POMU – „pomul” (p. 231)

PRINDE – „prinde” (p. 232). Notă: ce deştepţi erau strămoşii noştri – cei aflaţi sub ocupaţie romană, pe o suprafaţă de 14% din teritoriul Daciei! Prin aglutinare şi acomodare în vorbire, au ajuns de la forma latinească pre(he)ndere, la românescul (a) prinde! Numai că forma latinească pre(he)ndere a dat în franceză prendre! Numai că fenomenul lingvistic a fost invers: romanii au luatat şi acest cuvânt de la geto-daci, că şi aşa erau obişnuiţi cu luatul!

Continuă lectura