teiul

de Ion ALEXANDROAE

Visez că eşti aici acum,

Ca mergem către-acelaşi drum

Către izvorul cristalin,

Ce curge prin pădure, lin.

 

Albinele culeg nectar

Desprins dintr-al naturii dar

De-a oferi ceva cuiva,

Cum eu iţi dau iubirea mea.

 

Iar florile mă odihnesc

Şi teiul e dumnezeiesc

Şi mă inspira sa iţi scriu

Poeme cu mesajul viu.

 

O frunză cade spre pământ

Şi se rostogoleşte-n vânt

Cu dansul graţios, domol

Precum un pescăruş în stol.

 

Aşa te-aş legăna şi eu

La teiul sufletului meu,

De-mi vei jura să mă iubeşti

Fără să-ncerci să m-amăgeşti.

Reclame