Gabi AXENIA – clasa a XI-a B
Cele două personaje – Leiba Zibal şi neica Stavrache – din operele „În vreme de război” şi „O făclie de Paşti” trec printr-un declin psihologic şi moral.
Stavrache, spre deosebire de Leiba Zibal este singuratic, fără soţie, copii sau prieteni. Hangiul evreu este conştient până în momentul declanşării nebuniei sale din final, că drama sa are loc in frontierele lumii reale; în cel de-al doilea caz, hangiul Stavrache crede că se confruntă cu o fantomă. În aceste nuvele psihologice I. L. Caragiale urmăreşte degradarea psihică a celor două persoanje. Putem sesiza incompetenţa justiţiei, astfel încât Zibal acţionează din dorinţa de a aplica propria-i justiţie: „Leiba a mers la primărie, apoi la suprefectură, să denunţe pe ameninţător, cerând sa fie păzit. Subprefectul, un tânăr foarte vesel, a început să râză de jidanul fricos şi să-l batjocorească.” Stavrache se interesează de pedepsirea tâlharilor şi, aflând că aceştia nu-şi trădaseră căpetenia, personajul îşi exprimă dispreţul pentru oficialităţi: „Aoleu! Ce mai judecatori.” Teama se transformă în obsesie şi cârciumarul începe să aibă halucinaţii, căci: „popa Iancu venea din când în când de pe altă lume să tulbure somnul fratelui său.” În momentul întâlnirii celor doi, Stavrache confundă planul real cu cel al halucinaţiilor. Ajunsă la paroxism, spaima hangiului izbucneşte, manifestându-se violent, când fratele îi atinge umarul cu mâna. El sare în picioare „cu părul vâlvoi, cu mâinile încleştate”, se repede „ca o furtună” spre o masă pe care o face ţăndări şi cu un „răcnet îngrozitor” se năpusteşte asupra fratelui, doborându-l la pământ. Obiectul terorii lui Stavrache este reprezentat de apariţia repetată a fratelui său, iar unealta de execuţie pentru Leiba era sfredelul.
Există o corespondenţă între stările tensionate ale personajelor şi cadrul natural, noaptea amplificând obsesia: „ a pierit în întunericul nopţii” şi „ în tăcerea nopţii, pierduţi în întuneric.” Ambele personaje au fost bine intenţionate, dorind să ajute. Episodul violent din copilaria lui Zibal, s-a dovedit a fi crucial în evoluţia psihologică a personajului. Când sosesc hoţii, acesta este ca o bombă pe cale să explodeze, întrucât pe lângă frica existentă, se adaugă şi disperarea. Consider că atacul şi violenţa celor două personaje nu sunt justificate. Stavrache îl atacă fără motiv pe căpitan, iar Zibal acţionează sub impulsul fricii de moarte, fără a putea analiza cele spuse de fostul angajat.
În concluzie, sunt de părere că cele două opere scrise de I. L. Caragiale sunt creaţii literare ce ilustrează psihologia fricii unor personaje ce ajung să devină din victime agresori.
METAMORFOZE 