Profesor Elena Stan, Liceul Tehnologic Gheaba, Măneciu
Profesor Ramona-Maria Tărlungeanu, Şcoala cu clasele I-VIII Mâneciu-Pământeni, Prahova
La Hortensia Papadat-Bengescu împlinirea erotică feminină poate însemna oroare sau mântuire, surpriza procreaţiei fiind colosală: ” În coapsa noastră purtăm fiecare, neştiutor, sămânţa unui monstru posibil, dar mai înfricoşătoare încă putinţa de a naşte un Dumnezeu şi stăm astfel cu inconştientă naivitate uimiţi în faţa noastră înşine.”(Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în faţa oglinzei). În concepţia scriitoarei nu există conştiinţă nepătată fiindcă: ” Nu poţi fi cast când porţi, chiar neştiută, în tine, sămânţa păcatelor ce vei face. (Hortensia Papadat-Bengescu în Femei, între ele).
Tragedia umană constă în conştientizarea bolii necruţătoare care erodează trupul şi frica teribilă că într-o zi trupul se va dezmembra: ” îşi cheltuiau acolo energiile sau îşi consumau lenea, Maxenţiu trăia ceasurile unui efort tragic pentru ca resorturile lui, toate, să stea la postul lor de funcţionare; ca nu cumva sărmanul corp, tot mai deznodat, să se desfacă din toate niturile aşa cum avea senzaţia permanentă.”[1]
Proza Hortensiei Papadat-Bengescu este un adevărat tratat de patologie cuprinzând afecţiuni variate: de la boli de nervi, la cancer uterin, schizofrenie, ftizie, ulcer stomacal şi atac de cord, prezentarea fiind făcută în cunoştinţă de cauză, de către un specialist astfel că: ”Ochiul vigilent al scriitoarei este dublat de cel al clinicianului care ştie că orice suferinţă a corpului e şi o boală a sufletului, un principiu al disoluţiei morale, urmărită cu neîndurare obiectiv şi exact.”[2]
Această incursiune în universul bolii, considerată ”compromisul dintre viaţă şi moarte” se produce de la debut, în romanul Balaurul, apărut în anul 1923, autoarea prezentând experienţa traumatizantă ca soră de Cruce Roşie.
Titlul metaforic însemna trenul care aducea răniţii de pe front, iar în paginile operei se demonstra vulnerabilitatea fiinţei prin prezentarea ”micului om de pământ galben”, ”a omului căruia i se vedea inima”, a bărbaţilor care prin durere redeveneau copii, prin introducerea cititorilor în abisul descompunerii.
Pentru faptul că a introdus în literatura naţională sintagma ”trup sufletesc” şi a respectat această dualitate în scrierile sale, a găsit mijloacele de a coborî în subconştient şi de a explora cele mai ascunse zone ale sinelui, a identificat şi descris formele frustrărilor, dar şi pe cele compensatorii la nivel psihic, a surprins maladivul din corp şi modul în care acesta se răsfrânge asupra sufletului, ca scriitoare, Hortensia Papadat-Bengescu a fost comparată cu Marcel Proust, James Joyce şi Virginia Woolf.
Compromisurile pe care le fac personajele pentru a supravieţui, păcatele tinereţii, secretele ruşinoase duc la erodarea vieţii acestora.
Walter, studentul eminent, dar foarte sărac, acceptă un compromis josnic pentru a-şi continua studiile: devine amantul Salenei Efraim, milionara evreică bătrână, care cântărea peste 110 kilograme şi din cauza căreia tânărul prinde un dezgust fizic faţă de orice femeie.
Sentimentul de vinovăţie faţă de abandonul copiilor şi secretelor ruşinoase ale tinereţii determină boala trupului şi evoluţia galopantă a acesteia. Astfel Leonora care suferă de nervi la început, va fi răpusă de cancer uterin. Mika-Le şi Sia, abandonate de mamele lor la vârste critice, sunt aruncate prin acest gest în braţele decăderii morale şi morţii premature. Buna Lina duce în suflet povara tainei naşterii Siei.
Abandonarea este urmată de stigmatizare bastarzilor, astfel că stima de sine a acestor indivizi bătuţi de soartă este complet anulată. Mika-Le este numită: spurcăciune mică, venetică, buruiană otrăvită, iarbă rea, otreapă, nefericită, nesocotită. Denigrarea „surorii păcătoase” Mika-Le nu este realizată de sora lezată, ci de către mama care este vinovată de venirea acesteia pe lume, cu duritate şi fără minimum de înţelegere a situaţiei.
Comportamentul reprobabil este consecinţa acestei nedreptăţi sociale pe care este obligată să o suporte.
Lipsită de protecţia şi de dragostea părinţilor, rod al unei relaţii extraconjugale, Sia, debilă mintal, va fi ucisă de un avort. În societatea bolnavă a acelor timpuri, există bărbaţii care profit de mintea labilă a fetei, doctorul Rim având o relaţie incestuoasă cu fiica fostei sale soţii.
Maxenţiu moare într-un sanatoriu din străinătate în urma unei crize de hemoptizie, fiind înstrăinat pentru a nu sta în calea relaţiei adulterine dintre soţia sa şi amantul adus în casă. Calculele şi gesturile meschine sunt făcute fără a se avea în vedere consecinţele morale ale faptelor reprobabile şi rănile pe care acesteale produc în sufletele ”celor păgubiţi”.
Se poate demonstra interferenţa psihanaliză-literatura Hortensiei Papadat-Bengescu raportând proza autoareai la biografie şi la confesiunile acesteia legate de creaţie.
Bolnavii psihici sunt omniprezenţi în opera sa: Leonora e bolnavă, doctorul Rim – maniac sexual, cu inclinatii spre perversitate; gemenii Hallipa şi Sia sunt retardaţi.
Personajele aparent sănătoase au manifestări ciudate ce denotă tulburari psihice ascunse şi grave : Mini are fobia sângelui şi sentimentul dedublării; fiul Elenei Drăgănescu, Ghighi, e dificil, introvertit şi ajunge la sinucidere.
În romanele Hortensiei Papadat-Bengescu se poate vedea preferinţa pentru Sigmund Freud, şi scoala acestuia – freudismul, prin folosirea termenilor psihanalizei- refulare, inconştient. Personajele sunt posedate de cele două instincte, cel sexual şi instinctul morţii. Nevroza Leonorei, ipohondria prinţului Maxentiu şi introvertirea lui Ghighi descompun operaţional alunecarea individului spre moarte.
[1]https://docs.google.com/viewer?pid=explorer&srcid=0B1CumSvXYQc5a1FqUWVYYkZucUk&docid=b9e4fa10da890c6447876d1f9a4bb51e|baf0d1b31578b86a72ba8369715d90d6&chan=EQAAACuLIKsQ0mW24qdwbHnocNO%2BAjk80sMd6EOGPiej2meZ&a=v&rel=rar;r1;Papadat-Bengescu,+Hortensia+-+Concert+din+muzica+de+Bach.doc
[2] Tudor Vianu, Caiete critice, nr 1-2/1986, p.141-142.
METAMORFOZE 