DISLOCĂRI TOPICE în lirica lui Arghezi

Prof. Dr. Const. MIU

 

Modernismul liricii lui Tudor Arghezi constă nu numai în tematica abordată, în acest sens amintim estetica urâtului, detectabilă chiar în volumul Flori de mucegai, care a marcat debutul său literar, dar mai cu seamă în privința dislocărilor topice. Un procedeu stilistic întâlnit frecvent în lirica argheziană îl constituie deplasarea topică a cuvintelor. Rostul deplasării cuvintelor în alt loc decât cel în ordinea firească de alcătuire a unei propoziții sau fraze este acela de a spori expresivitatea elementelor aflate într-o asemenea postură.

Nonconformismul poetului manifestat printr-o formidabilă putere putere de revoluționare a limbii, a tiparelor tradiționale, în privința topicii, rezidă în mod evident în deplasările topice ale cuvintelor. Deplasarea cuvintelor în cadrul propoziției sau cel al frazei este un procedeu  sintactic original, uzitat mai mereu de către poet. Acest procedeu nu este rezultatul unui capriciu și nici al unui joc superficial de cuvinte, ci urmarea unei atitudini active față d materialul lexical.

De altfel, referitor la spiritul său novator în arta poetică, Arghezi mărturisea în revista Luceafărul (numărul din 1 decembrie 1958): ”Mi-a plăcut să răstorn rânduielile vechi lexicaleale cuvintelor, de dragul unui contur stilistic pronunțat și chiar violent…, cu mulțumirea smerită de a fi stârnit câteodată o vibrație nouă în vorbele din vechime.”

Adesea, în versul arghezian se întâlnesc cazuri când, între cuvintele care trebuie în mod firesc să stea alături, sunt construcții incidente care le separă, scoțând în evidență sensul termenului deplasat: ”Ai bănuit că platoșa-i pătată, / Pe care odihniseși, cu rachiu.” (Inscripție pe un portret) sau ”Dar mie, Domnul, veșnicul și bunul, / Nu mi-a trimis, de când mă rog, niciunul.” (Psalm), ori, în alt loc ”Strămută-mi gându-ntr-alte părți, / Strecoară-mi-l pe sub tulpini, / Ca să-l întorc apoi pe cărți, / Nins, cum și tu vii, ­de lumini.” (s. n. – Puțin).

În unele cazuri, deplasările topice s fac și prin antepoziționare, cuvintele fiind situate într-un loc anterior celui pe care ar fi trebuit să-l ocupe în mod obișnuit sau anterior cuvântului determinat: ”Ager, oțelul rupe de la fund/ Pământul greu, muncit cu dușmănie/ Și cu nădejde, până ce rotund, / Luna-și așează ciobul pe moșie.” (s. n. – Belșug).

Specific deplasării topice, uzitate de poet, este intercalarea, aceasta fiind menită să amplifice sensurile cuvintelor. Un asemenea procedeu îl întâlnim în următoarele versuri din poezia Marină: ”Trei sau patru,-n mal, pescari/ Stau de ceasuri fără număr/ Muți, ca niște cărturari, / Subt umbrele pân’la umăr. / Peste zare, uriașă, / Creasta-si suie un hotel; / În tot cerul, dat cămașă, / A-mbrăcat azurul el.” (s. n.) sau în psalmul Tare sunt singur, Doamne, și pieziș: ” În rostul meu tu m-ai lăsat uitării/ Și mă muncesc din rădăcini și sânger. / Trimite, Doamne, semnul depărtării, / Din când în când, câte un pui de înger” (s. n.).

Prin asemenea dislocări topice, Arghezi a captat atenția nu numai a criticilor literar, ci și a lingviștilor, dislocările topice din creația lui Arghezi fiind un bun exemplu pentru a ilustra sintaxa frazei.

Reclame