GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI

lansare de carte la Cercul Militar din Mangalia

 

Reclame

GALAXIA BIZAR

Cosmin ŞTEFĂNESCU

„Există oameni atât de aroganţi încât nu ştiu să laude

un mare om pe care-l admiră altfel decât reprezentendu-l

ca o treaptă ori un nivel de trecere care duce la ei înşişi.”

Rulourile sacre – Templul Ehcsztein

 

Duna Erlich, comandantul suprem al otecazilor şi a tuturor hoardelor terrali de pretutindeni, făcea parte din prima serie scoasă din cuvele Byleth. El este liderul celor care se răzvrătiseră împotriva oamenilor iar apoi preluaseră puterea. La ora actuală se erijase în Stafia Medusa, coşmarul tuturor oamenilor din cele patru zări.

Stătea tolănit pe un scaun şi îi asculta pe generalii săi cum discutau aprins, pregătit în orice moment să medieze conflictul.

– Tăcere!…. vocea tună în încăpere iar privirile subalternilor se îndreptară tulburi către el. Mă deranjează la culme văicărelile voastre, de câte ori să vă mai repet că sunteţi bărbaţi otecazi şi că certurile şi clevetelile sunt apanajul femeilor căci ele sunt născute din lumina stelei gâlcevitoarelor.

– Comandante, sincer să fiu sunt ferm convins că avem mari probleme pe toate planetele dar buboiul care stă să explodeze este pe Iahim unde otecaz Reltih stă cu mâinile în sân de teama preoţilor Păstori.

– Otecaz Xariwo, eşti cel mai tânăr general al meu şi unul dintre cei mai capabili din această echipa. Este binecunoscută repulsia ta faţă de guvernatorul Reltih Floda. Lucrurile acestea ar trebui să înceteze. Acest lucru este valabil pentru voi toţi. Le vorbea cu admiraţie, dar din voce aroganţa ieşea cu uşurinţă la suprafaţă, practic de când renăscuse îmbunătăţit din cuvele Byleth nu ştiuse să se comporte altfel… un otecaz periculos cu o ură neîmpăcată pentru om şi omenire. La un moment dat a hotărât să extermine oamenii dar când s-a supus la vot această moţiune, voturile proexterminare erau cu mult mai puţine decât cele contra şi abţinerile. Aşa că acea idee scelerată a căzut din start dar cu ea a căzut şi Duna Erlich în dizgraţie. Din acest moment a dublat chiar a triplat paza la apartamentele sale şi în plus ca o măsură de prevedere în ultima vreme apărea doar holografic atât în şedinţe cât şi în faţa supuşilor. Toate acestea nu arătau decât slăbiciune şi o teamă instinctivă.

Xariwo se număra printre duşmanii declaraţi ai lui Duna Erlich. În timpul şedinţei îl privi pe comandant şi din ochiii albastru intens răzbătea o ură fără margini ca nişte raze laser. Efectiv îl disecă pe comandantul suprem apoi explodă într-o tiradă plină de nerv.

– Comandante, planeta Iahim este pe un butoi de pulbere, iar dacă lăsăm lucrurile în acest stadiu ne vom trezi cu un război civil de proporţii devastatoare. Din informaţiile care mi-au parvenit, preoţii păstori ai ordinului Graal sunt vinovaţi şi…

– Mmmda…da, înţeleg perfect unde baţi şi fireşte, dilema în care te zbaţi generale. Toate acestea mi-au fost aduse la cunoştinţă de către iscoadele mele. Ordinul meu este acesta: vreau să îţi iei trupele de otecazi şi terrali şi să pleci de urgenţă pe Iahim şi împreună cu Reltih să îi găsiţi pe cei care se fac vinovaţi de această răzmeriţă şi să îi pedepsiţi crunt pentru îndrăzneala lor. Nu mă interesează pe cine veţi da exemplu şi nici dacă sunt preoţi ori oameni simpli. Aceste aspecte sunt mai puţin concludente. Eu vreau doar rezultate… doar îndeplinirea acestei misiuni cât mai urgent cu putinţă. Când această misiune va fi executată întocmai doresc să îmi prezinţi un raport amănunţit asupra celor constatate la faţa locului.

– Comandante, trebuie să înţelegi că Reltih este principalul…

– Se prea poate!… până la proba contrarie… Dacă Reltih va fi găsit vinovat de toate problemele de pe Iahim va fi sancţionat în consecinţă, ba nu!… va fi distrus ca să dăm un exemplu pentru incompetenţă…

Imaginea lui Duna Erlich se voală până când dispăru ca un firişor de fum în neant. Generalii se priviră unul pe celălalt confuzi şi cu o doză de neîncredere iar lui Xariwo îi înflori un rictus aproape animalic în colţul gurii.

GALAXIA BIZAR

Cosmin ŞTEFĂNESCU

Totul se transformă zi după zi în durere şi moloz

Drepturile omului acum devin drepturile ţintei

Aşadar, aşezaţi-vă docili cu pieptul în faţa flintei

Speraţi şi poate astfel veţi vedea viaţa mai roz.

Fragment dintr-un manifest interzis din insula Fuwa

 

 

În ultima vreme pe planeta Iahim revoltele se intensificaseră din cauza lipsei de mâncare. Erau într-adevăr vremuri tulburi. Sărmanii oameni priveau cu durere crescândă cum copiii le mureau de inaniţie. Cazurile de malnutriţie şi rahitism se înstăpâniseră pe toate insulele. De când fusăseră instalaţi pe planetă guvernatorul planetei şi cu protipendada de la curte, oamenii fusăseră privaţi de mijloacele de subzistenţă deoarece guvernatorul nu permitea nimănui să se atingă de nimic din zona logistică dar le permisăse tuturor celor care trăiau pe planetă să cultive mici terenuri. Datorită acestui lucru, lumea era mulţumită.

Lucrurile au luat însă o turnură urâtă în momentul în care guvernatorul numit de companie a fost detronat şi apoi omorât de către otecazi după care i-a luat locul guvernatorul otecaz Reltih. Acest nou guvernator avea ambiţii nemăsurate şi era animat de o răutate criminală care atingea paroxismul. În decursul a câteva zile a ras de pe faţa planetei două insuliţe cu tot cu populaţia existentă… fără regrete ori mustrări de conştiinţă. Cu toate că în timpul cât stătuseră pe planetă se luptaseră cu diverse boli şi cu animalele vorace pe care le găsiseră pe aceste locuri reuşiseră să treacă mai departe… adevăraţii prădători veniseră… cu aceştia nu au mai avut cum să lupte, aceştia erau înarmaţi până în dinţi, antrenaţi în cele mai grele condiţii imaginabile şi aveau o genetică metisată extraordinară.

Trupele terrali împreună cu cele otecaze la ordinul guvernatorului Reltih au ars din temelii insuliţele după care au difuzat pachete holo HV în toată lumea cu sfârşitul crunt al insularilor. Reltih a ordonat tehnicienilor holo HV să subtitreze pe manşeta materialului cu majuscule: ASTFEL NIMENI NU VA MAI ÎNDRĂZNI SĂ SE REVOLTE.

      Cert este că nu atrecut prea mult timp de la cest eveniment dureros şi pe insula Fuwa au apărut noi frământări… o altă revoltă se anunţa. O dilemă îngrozitoare îl măcina pe guvernator. Ar fi dorit să procedeze întocmai ca pe celelalte insule dar pe această insulă îşi avea cartierul general şi nu ar fi vrut să îşi mute toată logistica şi armamentul pe altă insulă… ar fi arătat rău această procedură ca şi cum ar fi dat semne de slăbiciune. Puse iscoade peste tot ca să ştie care este motivul revoluţionarilor. Motivele erau aceleaşi… nu se schimbase nimic… sărăcie, foame, mizerie, boli nemaîntâlnite, moarte etc. Acest lucru nu îl deranja pe guvernator câtuşi de puţin… aceste lucruri puteau fi rezolvate prin mită, promisiuni şi cîţiva lideri executaţi pentru a fi daţi exemplu. Un alt lucru îi dădea mari bătăi de cap, acesta era că de astă dată revoluţionarii păreau să îşi fi găsit un conducător din cadrul tagmei preoţeşti, un membru al ordinului Graal. Otecazii se temeau de preoţii păstori, era ceva instinctiv ca şi cum în ordin ar fi văzut o putere inegalabilă, mulţi otecazi priveau ordinul sfântului Graal ca pe sălaşul creatorilor supremi. Aşadar otecazii nu îndrăzneau să ucidă feţe bisericeşti cu toate că existau ordine clare în sensul acesta de la cartierul general de pe Hillan – compania Sarona.

Reltih spunea mereu că ordinele sunt făcute ca să fie încălcate. Stafiile erau foarte derutate referitor la ordinele venite de pe Hillan şi toate acestea puteau degenera într-un haos de proporţii.

Preotul-păstor Gedy era foarte iubit şi respectat de oiţele pe care le păstorea iar mulţi îl supranumiseră profetul. Acesta era foarte iubit de oameni atât pentru ceea ce reprezenta în tagma preoţească cât şi pentru poemele pe care le scrisăse în decursul timpului, poeme considerate nepreţuite care într-o bună zi vor putea egala opera venerabilului Ucsenime Iamih. Versurile lui au fost folosite de către muritorii de rând în ode şi în cântece populare şi toţi tinerii îi cunoşteau opera chiar dacă otecazii îi minimalizaseră valoarea şi îi cenzuraseră opera. Scânteia revoltei pe insulă a apărut când tineri curajoşi au creat pachete holo HV cu aparatură pirat şi astfel informaţia se împrăştiase prin toate casele. Au făcut foarte multe manifeste anti-otecazi iar revolta mai era ţinută în frâu doar de Gedz şi nu de către hoardele otecaze. Reltih văzând că este pe puntul de a îşi pierde autoritatea ordonă trupelor să ucidă fără somaţie pe cei care răspândeau afişe antiregim ori instgatori la revoltă şi să îi fie adus mort ori viu capul revoltei. Otecazii au dat dovadă de foarte mult zel în îndeplinirea ordinului şi foarte mulţi tineri au fost luaţi cu forţa şi supuşi la interogatorii interminabile după care îi ucideau fără milă.

Guvernatorul îl admira pe Gedy şi îl considera un adversar de temut datorită faptului că reuşise să câştige respectul şi iubirea maselor prin vorbe simple despre iubirea aproapelui şi prin versuri profunde nicidecum pentru pentru sutana pe care o purta – acea ţesătură ieftină şi ponosită. Citise şi el în ultima vreme câteva volume ale preotului-păstor şi simţise că răutatea din el era ştearsă parcă de un burete nevăzut.

Se uită absent pe birou şi alese la întâmplare un volum din ultime scrieri ale lui Gedy şi citi un poem. Închise volumul cu zgomot şi-şi şterse cu repeziciune o lacrimă ce îi traversă faţa dură. Încă o dată înţelese că în construcţia corpului său cel de om prima şi sentimente total necunoscute pentru sine de multe ori îi invadau fiinţa. Toată acea ură neâmpăcată pentru umanitate se voala în faţa frumosului, în faţa lecţiilor de viaţă ale lui Gedy Corana… unul dintre duşmanii lui nedeclaraţi.

Alte PICĂTURI DE VIAŢĂ

Cosmin ŞTEFĂNESCU

Vremurile obscurantismului

Trăim în vremuri obscure dirijate în această direcţie de oameni obscuri. Meritul, munca, valoarea nu mai au loc în mintea ori în casele noastre. Sunt mulţi cei care efectiv nu le mai pot tolera… am fost educaţi, respectiv, reeducaţi în sensul acesta. Setea de cunoaştere nu mai este o prerogativă a vieţii pentru unii, nu mai este de “bon ton”. Nu întotdeauna schimbările aduc ceva bun, acest amănunt îl cunoaştem toţi…, de pildă, noi: am fugit de comunism… de epoca de aur şi am trecut direct la consumism, subcultură, inconştienţă, manele şi telenovele într-o epocă a marelui nimic. Ne aflăm în pragul unor schimbări radicale şi trecem ciclic din epoca fierului în cea a bronzului apoi ne trezim direct în epoca de piatră. Falsul, uzul de fals, injustiţia, răutatea, înşelăciunea sunt acum primatele acestui nou început, sunt liantul care ne-a adus aici şi acum în pragul anihilării noastre, în poarta unui eşec lamentabil. Constructorii acestor vremuri sunt oameni fără scrupule, care ne vând oricui plăteşte mai bine, fireşte  că, Iuda Mijlocitorul trebuie să primească un comision gras. Aceşti trădători de neam pleacă apoi acasă fără niciun regret şi sunt fericiţi că au pus şi ei umărul la denaturarea lucrurilor, la vânzarea noastră en gros şi en detail. Am devenit, în această perioadă a libertăţilor, o ţară de oameni patetici, placizi, iar îndobitocirea noastră continuă… Suntem prinşi în mrejele unui coşmar din care nu reuşim să ne mai trezim dar nici nu încercăm, de parcă ne complacem ca şi cum ni s-ar fi alterat simţul realităţii şi ni s-a lichefiat voinţa de a lupta, de a ne apăra drepturile. Obscurantismul îngemănat cu reaua voinţă au lovit mai întâi în generaţiile tinere, pe care le-au deposedat de un învăţământ decent, le-au dezbrăcat de inhibiţii şi le-au hrănit cu manele şi telenovele, astfel s-a născut şi a crescut subcultura, limbajul suburban şi impostura. Învăţământul în aste’ vremuri a devenit o spoială, un simulacru a ceea ce ar fi trebuit să fie. Cuvintele acum sunt prea sărace pentru a putea să spună totul. Epoca în care trăim este în plină schimbare, aproape cameleonică, deoarece am început să scoatem pe bandă rulantă din oameni fără valoare, doctori, profesori, avocaţi, judecători etc… îi scoatem dintr-un alambic alchimic al imposturii şi îi punem în poziţii cheie… îi aşezăm în fotolii înalte pe care nu le merită şi nimeni nu se întreabă: cum este posibil aşa ceva?… „Studenţii de carton” au plătit „şpăgi” grase la şcoli particulare (apărute precum ciupercile după ploaie), apoi au mituit profesori universitari şi secretare fără scrupule, fără să fi călcat vreodată pe la cursuri, laboratoare, după caz. Aceşti „studenţi de carton” şi-au cumpărat o diplomă ori mai multe, făcute pe genunchi, că tot este în vogă şi în momentul terminus li s-a deschis efectiv viitorul şi au ajuns în diverse poziţii cheie. Dacă încerci să scuturi un astfel de „element” descoperi că nu are nimic de oferit, nu are măcar un bagaj minim de cunoştinţe ori un limbaj format, elevat căci este un retard, iar prostia care îl „animă” a fost dusă la un alt nivel, încât treptat, treptat vom ajunge să o confundăm cu inteligenţa.

        Acum, nu mai avem aspiraţii, ţeluri, idealuri, vise căci am lăsat totul pe seama curentului subliminal al celor care se ocupă de obscurantizm… Am fost învăţaţi în timp să lâncezim. Ne place comoditatea, ne inspiră să nu facem nimic şi astfel am fost prinşi în mrejele sforarilor subliminali şi am devenit un soi de „legume”, am devenit exact ce s-a dorit de la noi… Am fost îndobitociţi deliberat, intoxicaţi cu mesaje subliminale care ne parvin din toată mass-media prin filme de proastă factură (telenovele), muzică de proastă calitate (manele şi derivatele sale), emisiuni interactive care nu ne învaţă nimic. Tot din mass-media face parte şi internetul care deşi are o mulţime de părţi bune, sistema obscurantistă ne-a dirijat să îi căutăm latura negativă şi să o explorăm, să navigăm în direcţia proastă ca şi cum nu era deajuns că învăţământul a fost denaturat sistematic de la o zi la alta, an după an, până ce nu a mai rămas absolut nimic. Reformatorii învăţământului au fost şi sunt nişte sceleraţi subordonaţi direcţi ai şcolilor masonice surată bună a curentului obscurantist.  În decursul ultimilor ani „căpuşele” acestui sistem de îndobitocire în masă au dat dovadă de determinare la comandă în a distruge sisteme de valori şi astfel de ceva vreme învăţământul românesc scoate numai rebuturi pe bandă rulantă. Ţara este în declin şi nimănui nu îi mai pasă. Sistemul sanitar a devenit zona tuturor „şpăgarilor”. În ultimii ani au fost scoşi la „imprimerie” medici cu diplome fabricate, lucrări de licenţă cumpărate ori furate în grabă de pe internet ori de aiurea, iar plagiatul a devenit cu timpul o modă a sistemului după care au fost amestecaţi cu adevăraţii medici din generaţiile anterioare. Acum avem medici slab pregătiţi, prost remuneraţi aşa că aceşti oameni recurg la tot felul de modalităţi de „rotunjire” a veniturilor. Mita în această ţară a devenit „sport naţional” şi a atins cote alarmante. Acum medicilor, cu siguranţă, nu le mai pasă de jurământul lui Hipocrat… doar bani şi iarăşi bani. Atât!

Totul a fost denaturat, orice ar fi reprezentat pilonii ori piatra unghiulară a unei societăţi moderne a fost demontat, mistificat, deliberat denaturat, falsificat şi întors grotesc cu susul în jos. Nimeni nu se mai consideră suficient de determinat ca să demaşte impostura. Preferăm să ne zbatem într-un spirit de turmă de parcă peste noapte ni s-ar fi făcut operaţii pe creier şi ni s-a grefat ADN de oaie (becalian) apoi înghiţim în sec şi să ne privim salarile ori pensiile diminuate zi după zi de către oameni care se îmbogăţesc de la o zi la alta, de catre oameni făr’ de Dumnezeu.

Acum am ajuns să trăim în întuneric, călătorim prin viaţă dirijaţi fin, subtil, subliminal de către oameni fără suflet ori scrupule către noaptea minţii… noaptea vieţii noastre… călătorim ceas de ceas, către marele NIMIC.

PICĂTURI DE VIAŢĂ

Cosmin ŞTEFĂNESCU

Prizonieri în plasa gândirii altora

Ce credeţi?!!!… Paşii ne poartă zi după zi în vreo direcţie anume?… Avem o ţintă, un ţel ori, este, undeva la zenit, vreun punct terminus?

    Suntem fiinţe logice, chiar dacă de cele mai multe ori ne ghidăm paşii într-o manieră ilogică. Suntem raţionali, iar viaţa ne este împănată de raţionamente învăţate, asimilate în sălile de curs ori, acasă, în sânul familiei. Cine poate să ne spună dacă aceste raţionamente fabricate, studiate, inventate de alte persoane, în alte vremuri, locuri şi în alte conjuncturi, le putem pune şi noi în aplicare în terţe situaţii? Nimeni nu poate să ne spună cu certitudine aceste lucruri!… deoarece descoperirile, invenţiile acestor oameni, au fost bătute în cuie, precum Mântuitorul nostru, Iisus Cristos, pe Dealul Căpăţânii.

Aşadar, noi nu trebuie să mai gândim, deoarece au făcut alţii acest lucru pentru noi. Nu trebuie să ne mai uităm în jurul nostru, pentru că, iarăşi, alţi oameni au făcut-o cu multă vreme înainte. Între timp noi rămânem blocaţi într-o buclă atemporală, în care nu ne găsim locul, pentru că am venit pe astă’ lume mult prea târziu şi nu ne rămâne altceva de făcut decât să vegetăm şi să ne degradăm treptat în promiscuitate.

Cred că suntem un fel de copii după alte copii. Urmărim paşii unor oameni, care s-au stins demult, care au inventat tot ce era de inventat, au descoperit absolut tot ce era de descoperit şi au creat studii profunde ale gândirii, pe care noi trebuie să le urmăm întocmai, chiar dacă, de multe ori, nu se aplică în diferite situaţii ori ne displac în complexitatea lor, pentru că avem o altfel de viziune. Cumva, nu ştiu cum, suntem prinşi, într-o capcană, de către înaintaşii noştri, acei care au văzut, inventat, inventariat, numit tot – sărmanii de noi… suntem efectiv blocaţi în mrejele trecutului, prinşi în pânze de păianjen, ţesute cu mult timp în urmă, hălăduind pe căi  neştiute. Ne-am trezit la viaţă, şi, am descoperit că suntem pierduţi în încrengături, de idei de eoni enunţate, care se aplică ori nu…, biete muşte paralizate într-un carusel, care, se învârte fără să se oprească până la sfârşitul timpului…, timp pe care şi l-au imaginat alţi oameni în vechime, iar noi îl măsurăm pentru ei şi pentru noi, în acelaşi fel, sperând ca şi ei, că suntem nemuritori, pentru că ne-am agăţat de o secvenţă de timp.

     Un tumult de informaţii ne-a parvenit din trecut, iar în prezent aproape că nu mai este nimic de făcut căci, s-a inventat, spus ori gândit totul. Acum, mai apar răzleţ, inovaţii, idei ori invenţii ale înaintaşilor noştri aruncate într-un alambic alchimic al prezentului şi transformate în ceva nou, nemaivăzut.

     Trăim într-o lume care, deliberat, bate pasul pe loc…, facem maşini, pe care le-au inventat alţii, ne croim îmbrăcămintea după cum o făceau cei din trecut, calculăm totul, cu intrumente lăsate de înaintaşi, şi ne clădim viitorul după nişte tipare  prestabilite.

      Cum am mai spus anterior, toate acele invenţii ori studii din vechime au fost înmagazinate, omologate, îndosariate, înregistrate, înseriate în decursul eonilor…. Noi cei din prezent nu am făcut altceva…, doar am strâns toate acestea într-un loc şi apoi le-am răspândit pe tot mapamondul, iar acum nu facem decât să ştergem praful de pe vrafuri de op-uri şi încercăm să înţelegem ce mecanism a dus la apariţia atâtor minuni.

Cu toate acestea, noi rămânem sclavii unui sistem inventat de alţii pentru ei şi pentru viitorime, care, de cele mai multe ori nu se poate pune în aplicare ori prezintă lacune care aşteaptă să fie descoperite.

       Acum călătorim, de la un cap la celălalt al lumii, datorită unor oameni, care au visat la acest lucru. Mulţi dintre aceştia nu au apucat niciodată să-şi vadă visul cu ochii niciodată.

 Zburăm, precum păsările, pe tot mapamondul ori în spaţiu, lucruri care sunt posibile doar datorită unor minţi strălucite precum: inventatorul helicopterului – Leonardo Da Vinci, inventatorul motorului cu reacţie – Henri Coandă, inventatorul rachetei în cinci trepte – Conrad Rudolf Haas, ori a scriitorului de literatură ştiinţifico-fantastică – Jules Verne. Ne-au rămas o multitudine de piese de puzzle din „Profeţiile” ori „Centuriile” împărţite în o sută de catrene, scrise de vizionarul Nostradamus (Michel de Nostredame – faimos medic, cabalist şi farmacist francez), care a reuşit să vadă clar părţi din viitor, iar acest lucru ni l-a împărtăşit criptic şi nouă. Acest vizionar a lăsat viitorimii o temă imperios necesară – decodarea noţiunilor oculte aflate în lucrările sale, pentru a şti ce ne mai rezervă viitorul. Ideal ar fi să ne trezim şi să ieşim din plasa ţesută de înaintaşi de-a lungul timpului şi să mergem mai departe. Având în vedere că o bună parte din invenţiile înaintaşilor au fost făcute pentru a face rău şi încă mai aduc durere, ar fi bine, dacă noi generaţia care încă vegetează, să dăm frâu imaginaţiei şi să inventăm o lume mai bună pentru generaţiile următoare.

 

 

Treziți-vă români!

de Cosmin Ștefănescu

Lingvistica si sacralitate (eseuri)

Lingvistica si sacralitate (eseuri)

În ultimii ani, în pofida faptului că istoricii noștri nu vor nici în ruptul capului să se „trezească din somnul cel de moarte” , asistăm din ce în ce mai des la o trezire a națiunii fără precedent. Așa că istoricii și lingviștii pot să doarmă în continuare căci românii se trezesc și pun întrebări și fac săpături în librării, biblioteci, vizitează muzee din dorința de a descoperi adevărata noastră istorie peste care s-a așternut în decursul eonilor un văl de uitare.
Mulți dintre noi suntem uimiți atunci când descoperim că istoricii ne vând artefactele oriunde în lume fără ca nimeni să sesizeze acest lucru și să stopeze furtul, după care se scuză că acele artefacte ei le consideră niște falsuri… Totul, așa fără o explicație ori un studiu amănunțit. Apoi descoperim că mass-media vuiește despre vânătoarea vrăjitoarelor și despre recuperarea artefactelor din banii românilor din toate colțurile lumii (vezi episodul recuperării brățărilor dacice ori cel al tăblițelor de la Sinaia).
Domnul profesor dr. Constantin Miu, prin intermediul volumului:” Lingvistică și sacralitate”, ne poartă prin lumea cuvântului spus ori scris de la începuturi și până în prezent. Autorul, în acest volum atrage atenția și trage un semnal de alarmă, alături de alți autori dedicați adevărului, pe care domnia sa îi citează, că lingviștii noștri din motive de neînțeles au descoperit că limba noastră este o limbă de împrumut. Nu putem ști ce anume i-a determinat pe acești lingviști să conchidă în privința unor cuvinte din dicționarul limbii române că ar avea rădăcini turcice, slave ori din limba latină. Se pare că acești oameni au uitat că această limbă este vorbită pe întreg arealul acestei țări spre deosebire de țările pe care le amintesc, care au o multitudine de dialecte și limbi vorbite.
Autorul acestui volum vine cu un raport aproape balistic, aș putea spune de cuvinte și rădăcini ale cuvintelor din limba traco-geto-dacă. Ne semnalează că nu tot ce este scris în această carte trebuie absolutizat și că lingviștii ar trebui să studieze mult mai aprofundat istoria rădăcinilor unor cuvinte care din eroare ori rea-credință au fost catalogate greșit.
La citirea acestui volum descoperim o paletă largă de informații… De la rădăcinile uitate ale cuvintelor la Mihai Eminescu cu poezia :” Memento mori”, apoi ne duce în inima credințelor lumii, dorind ca în această incursiune, să descoperim perioada blanca a lui Iisus. Călătoria continuă… cei care doresc să pătrundă în această lume plină de informații vor citi cu siguranță acest volum.
07.04.2012

 

 

 

 

 

Patriotism şi revoltă

În volumul de poeme: ”Flori de poezie”, autorul ne poartă paşii către lumea mirifică a copilăriei. Citind acest op redescoperim o lume de multă vreme uitată… efectiv, ne reîntoarcem  pe uliţele de la ţară şi regăsim amintiri pline de bucurie din acele vremuri.

Încă din primele pagini ale volumului poetul Vasile Sînzianu ne întâmpină cu voioşia şi bucuria amintirilor din copilărie  din poemul „A fi copil”: „Aş vrea să fiu din nou copil,/ Să mă trezesc fără sfială. /Să văd trandafiri în aprilie, / Trezindu-mă din amorţeală. / / Să alerg desculţ pe afară, / Iarba să-mi fie ca un covor./ Să văd fluturii cum zboară, / Legaţi de coada unui nor.”

Autorul ne dirijează paşii, gândurile, amintirile către frumosul satului românesc, către obiceiurile şi datinile străvechi care din păcate în ultimii ani tind să fie date uitării. El ne provoacă să nu uităm care ne este obârşia, izvoarele şi să păstrăm vii aceste valori inestimabile ale culturii neamului nostru, în acest fel volumul se transformă într-un manifest pentru patrimoniul ancestral care nu trebuie lăsat într-un con de umbră.

Mândria de a fi român răzbate din poemul „Ţăranul Român”: „Pe unde soarta mă va duce / La cei străini, am să le spun: / Sunt mândru şi mă jur pe cruce / Mă trag din viţă de ţăran român.”

Tonul sfătos şi prietenesc străbate ca un fior liric pe tot parcursul volumului de poezie. Tot aici descoperim îndemnuri de patriotism şi revoltă iar tematica socială o întâlnim la tot pasul. Iată un poem elocvent: “Să fim iarăşi români”: „Ne zvârcolim în viaţă / Și stăm pe cruce răstigniţi / Sărăcia ni se citeşte pe faţă / Cuie ne bat în palme ceata de parveniţi // Românii de azi, Doamne Sfinte! / Vor să intre de vii în morminte. / Ţara furată, condusă de ani buni / De derbedei politici, cu vechile minciuni”

Personal am fost fascinat de lumea veselă, tristă, prietenoasă ori revoltată din poemele mai sus amintite şi îi doresc domnului Vasile Sînzianu mult succes în viitor.

12.01.2012                                                     Cosmin  Ştefănescu

NOTA REDACŢIEI:

Dincolo de văditul accent declarativ al poeziilor de dragoste, versurile lui V. Sînzianu reţin atenţia cititorului prin nostalgia departelui, specifică celui ce are conştiinţa exilatului.

Sunt creaţii din care se poate lesne sesiza tonalitatea narativă. E vorba de acele poezii care evocă pe un ton nostalgic fie anii copilăriei şi ai adolescenţei, fie satul natal. Sub acest aspect, asemenea creaţii se apropie de aceeaşi manieră – nostalgic-narativ-confesivă, recognoscibilă în poeziile lui Ionel Echim. Numai că la acela, se poate remarca stilul sprinţar, şugubăţ, în descendenţa lui Creanga, atunci când evocă anii copilăriei.