misivă de Dragobete

de Anca PÂSLARIU – X B (LTMB)

Încă de când l-am văzut prima dată, simţeam ca îl cunosc dinainte. Nimic din ceea ce ni se întâmpla nu-mi era necunoscut. Mă întrebam de ce îmi doream să petrec atât de mult timp in prezenţa lui, de ce încerc să-l fac prezent prin orice, mereu… Acum ştiu, e ceea ce-mi doresc, e persoana care completează nimicul meu, şi îmi dau seama că vreau să păşim împreună spre ceea ce urmează.

Fiecare din noi e… un „instrument”, fiecare  suflet are sunetul lui. Am simţit că el e sunetul ce acompaniază într-o armonie perfectă cântecul pe care de multă vreme îl fredonam. Cu sfială ce-i drept, pentru că nu era complet. Îi lipsea esenţa. Suntem un întreg acum, un întreg ce nicio vicisitudine n-are sa reuşească sa se strecoare şi să dezintegreze ceea ce încet, precum timpul scurs într-o clepsidră, au construit sufletele noastre.

Vremea  se scurge acum parcă dintr-un ceas ce-a adormit, iar timpul ce a mai rămas până am să îl revăd se prelungeşte ca într-o ecuaţie matematică… la infinit.

Continuă lectura

Reclame