Prioripost returnat

de Cristian NEAGU

Leo Frobenius redefinea în scrierile sale noţiunea de suflet cultural,supranumind-o „paideuma” (secretul  factorului  creator), iar  în  tandem cu Oswald Spengler, după iniţierea conceptului morfologic cultural,  a încadrat cultura ca entitate organică, suprapunându-o stărilor fiinţei omeneşti, (urmând a fi completată mai apoi şi cu ideologia blagiană) Nu pot spune că la vremea studiului înţelesesem exact cum stau treburile. Aveam să trec însă, prin durerile acestui suflet cultural, odată cu dispariţia Marilor Nume ale Culturii Intelectualiste româneşti, cum ar fi: P.F.P. Ilie Cleopa, P.F.P. Teoctist, George Pruteanu, Ştefan Iordache, Romulus Cojocaru, Cezar Ivănescu, Artur Silvestri, nume ce mi-au fost în preajmă la alcătuirea  sufletească şi condeieristică. Îmbătrânind, îmi este teamă de bătrâneţea Maeştrilor rămaşi, care se îndreaptă către un capăt de drum, motivaţia acestei temeri fiind determinată de imprevizibil, aşa cum mi s-a demonstrat  că poate fi posibil în cele ce urmează: 

            Ziua de brumar cu conţinut umed, dens, şi greu cernut peste trecători, mă afla pe Bd. Dacia, la „librăria-baracă” a Muzeului Literaturii Române. Îmi doream o carte sau o revistă cu ton literar profesionist. Mai bine de un deceniu însă, majoritatea tipăriturilor vândute destul de scump, nu ofereau decât contracultură; „je suis dans le chaos, je vis dans l`inviable,”  aşa că merita totuşi să încerc. Intru dând bineţe vânzătoarei care schiţă un zâmbet, anulând preţ de câteva secunde apatia chipului său frumos, direct proporţională cu vremea. Dintr-un cotlon, – unde stătuse ghemuit spre a cerceta cărţile aliniate la baza inferioară a raftului – recunoscui în ritmicitatea vocii blânde, inconfundabile, pe Grigore Vieru, care mi se adresă: „Cât mă bucur frate Cristian, să te întâlnesc aici; mi-ai spus la telefon de noua dumitale carte…pe când lansarea?”  Da, vorbisem cca o săptămână în urmă. Eram greu încercat de boală şi simţind parcă „urme de final”  mă confesam acestuia într-un poem, intitulat „Sentimentul Grigore Vieru.”  cuprins în vol. „Potcoava cu ghinion.”  Ne îmbrăţişăm. Îi cer adresa poştală spre a-i putea trimite cartea. Scot pixul şi nu găsesc prin buzunare, decât un bilet de tramvai pe care notez după dictare. Lansarea? Din motive cu substrat pecuniar, presupun o dată calendaristică apropiată de Crăciun. Hotărâm să facem câţiva paşi spre Piaţa Romană. Afară vântul se înăsprise fâlfâind hainele pe noi. Din grupul de măturători ai bulevardului înhăinuraţi pe dedesubtul salopetelor verzi,  privindu-ne, unu îl recunoscu pe Grigore şi exclamă: „Uite-l p-ăla  care scrie!…”  Zâmbim. Îmi spune cu modestie că va efectua un „pelerinaj eminescian,” pe ruta Iaşi – Chişinău, până după 15 ianuarie. Primeşte mulţumit admiraţia mea, regăsindu-i acea sfială copilărească în privire. Îmi exprim regretul de a nu-l putea însoţi… Ajunşi în dreptul „gurii” de metrou, ne luăm rămas bun îmbrăţişându-ne încă odată.

Continuă lectura