Traianus – devoratorul liric neostoit

interviu cu poetul basarabean

Traian VASILCĂU

- Stimate Traianus, într-o emisiune literară ziceai că ispita
cuvîntului te-a furat de la alte preocupări. Ai putea spune cînd şi
cum anume s-a produs acest fericit, cred eu, eveniment?
- Dragă Vitalie, eu, de fapt, ar fi trebuit să fiu un val de mare
legănătoare sub soare, un plop Însingurat  pe un deal preistoric, un
zvon de antice lieduri  sau o cicoare la o margine de drum uitat de
toţi călătorii. Iată că n-a fost să fie. Vorba lui Florin Piersic:
„Iubiţi-mă aşa cum sÎnt, / că n-o mai face mama altul”. Sufletul din
mine are, probabil, forma unei harfe, e profund cÎntător şi cÎnd se
dezlănţuie, sufletul adică!, păzea de toţi imberbii literari şi
criticii de cartier. Ca să-ţi răspund  îţi spun că atunci  cÎnd eram
mic, după ce tata a fost Înfiat de o stea-logostea fără nume,
moştenirea sa pentru mine a fost: o casă cu hotarul urcÎnd mereu pÎnă
a ajuns În dreptul inimii mele, un crÎmpei de Prut, un acordeon german
„Hцhner” şi un sac de muzicuţe. La acestea „cÎntam” din zori pÎnă în
seară de înnebuneam toţi grănicerii. Îi îmbunam pe aceştia din urmă cu
nuci şi vin, iar ei, ruşi din Habarovsk şi Camceatka îmi ofereau
printre sîrma ghimpată binoclul lor să văd ce mai fac „romÂnii de
vis-a-vis”, din Mitocul BotOşanilor. Apoi, în fiecare An Nou colindam
şi uram tot satul pînă am ajuns să dispun de o orchestră întreagă:
fluiere, nai, acordeoane (două), patefon, chitări, mandolină,
muzicuţe, tobă, pickup-uri şi alte obiecte de... lux...
Răbdare nu mi-a ajuns să le îmblînzesc armonia şi într-o zi Poezia a
fost cea de m-a ales pe viaţă. Era prin 1987, cînd eram tînăr, aproape
anonim şi fericit că noaptea vine, dar mama luminează-n ea şi-s bun.
Copilăria mea s-a întîmplat ascultînd Radio Iaşi şi privind
Televiziunea Română. Doar aceste posturi le putea recepţiona biata
noastră antenă din satul Viişoara, raionul Edineţ.
Asta a fost enciclopedia mea de poezie şi cultură românească, în
general. În acest răstimp producîndu-se şi mişcarea noastră naţională,
am căpătat acces la toată poezia românească – visul meu cel mare. Nici
un palat regal nu valora pentru mine atunci cît o bibliotecă de carte.
Eram avid de lecturi, eram însetat de poezia lumii şi de cea
românească mai ales.

Continuă lectura

Reclame