SEMNIFICAŢII ale periplului lui Harap Alb şi cel al lui Gavrilescu

de prof. dr. Const. MIU

Periplul fiecărui protagonist are o motivaţie aparte: pentru Harap Alb, acesta are ca finalitate devenirea de sine (din potenţial succesor la tronul unchiului, după ce va fi trecut mai multe probe de curaj, va ajunge pe scaunul împărătesc); pentru Gavrilescu, periplul are rolul unei cunoaşteri a sinelui (după ce-şi va fi recuperat iubirea pierdută, cuplul erotic se va reface pe tărâmul thanatosului, prin oniric).

Dacă personajul lui Creangă are parte de o călătorie pe tărâmul fabulosului de sorginte populară, cel al lui Mircea Eliade trece din real în fantastic şi după o şedere excesivă (de 12 ani, care el crede a fi fost doar de câteva ceasuri, pentru răcoare), revine în real (care din cauza rupturii temporale nu mai este ca cel dinainte: banii s-au retras din circulaţie, Otilia Voitinovici s-a măritat şi s-a mutat de la adresa unde Gavrilescu ştia că stă, după ce l-a aşteptat 12 ani, soţia sa, Elsa, a plecat în Germania), pentru ca apoi să reintre în fantastic, pregătin-du-se de ultimul drum.

Harap Alb pleacă la drum, consiliat de Sf. Duminică de a recurge la recuzita inerentă aventurii sale (calul, armele şi hainele purtate de tatăl său în tinereţe), având parte şi de câţiva adjuvanţi (cele cinci personaje fantastice), ca şi de o serie de donatori (crăiasa albinelor şi împărăteasa furnicilor), precum şi de formatori indirecţi (Sf. Duminică, bătrânul Crai, Spânul, împăratul Roş, dar mai cu seamă calul năzdrăvan, care-i este şi sfătuitor de taină).

Dacă Harap Alb ştie că trebuie să ajungă la curtea unchiului său, dar nu cunoaşte etapele periplului, Gavrilescu repetă acelaşi drum de trei ori pe săptămână (în plan real), fără a şti că hazardul (uitarea servietei cu partituri acasă la eleva căreia îi dădea lecţii de pian, şi pe care e nevoit să o recupereze) îi va prilejui aventura vieţii sale.

Continuă lectura

Reclame