PSEUDO-CRONICARI DE DUZINĂ

de prof. dr. Const. MIU

             Faptul că revistele literare – în ediţie tipărită sau în format electronic publică diverşi condeieri („iluştri” necunoscuţi!), care vor şi ei să se afirme, scriind recenzii la diferite cărţi (că de cronică nici nu poate fi vorba, pentru că aceasta presupune o notă personală în comentarii şi interpretări!) este îmbucurător. Însă, ce te faci, când o groază dintre aceşti novici pe terenul criticii de întâmpinare scriu doar ca să-şi vadă numele adunat într-un colţ de pagină de revistăca să-l parafrazăm pe Arghezi ?!? Semnalam şi cu alt prilej necesitatea ca măcar redactorul şef al unor astfel de reviste să ceară avizul unor consilieri editoriali de specialitate – în acest caz, critici literari de prestigiu.

            Bunăoară, într-una din revistele electronice subsumate ARP – luceafărul-românesc.com –, Doina Drăgan („ilustră” necunoscută cronicar-comentator, din Timişoara) apare cu o cronichetă la volumul de versuri semnat de Al. Fl. Ţene, Ziua a şaptea după Artur (Editura Contrafort, Craiova, 2009.

            Semnatara consideraţiilor despre cartea lui Al. Fl. Ţene stă prost atât cu exprimarea, cât şi cu ideatica pe care vrea s-o transmită cititorilor, cu privire la „obiectul muncii”. Să nu ştie Doina Drăgan că tautologia e considerată de către gramaticieni drept o greşeală de exprimare? Iată un exemplu: „Ziua a şaptea după Artur cartea autorului Al. Florin Ţene (…) este cartea care respectă destinul autorului – acela de a face bine.” (s. n.) Pe lângă tautologia subliniată de noi (ca în „clasica” exprimare de clasa a V-a: „Şcoala noastră e o şcoală frumoasă.”; deşi se putea lesne evita:  „Şcoala noastră e una frumoasă.”), sesizăm şi o cacofonie (impardonabilă pentru  un cronicar atent la exprimare!) – „care respectă” –, precum şi ambiguitatea: în primul rând, o carte nu respectă un destin al unei persoane, ci-l evocă; în al doilea rând, aşa cum reiese din context înţelegem că autorul la care se referă Doina Drăgan ar fi Al. Fl. Ţene şi nu Artur Silvestri. Şi dacă acceptăm ideea Doinei Drăgan, anume că Al. Fl. Ţene a făcut un mare bine publicând această carte,  se cuvine totuşi să spunem răspicat că un bine şi mai mare i-a făcut acestui poet Artur Silvestri, scoţându-l din anonimatul scriitorului de provincie şi publicându-l asiduu şi preferenţial în revistele electronice ale ARP, pe care le coordona!

Continuă lectura

Reclame