TĂCERI ÎN CUVINTE

de Carmen RADU

Moto:

”Ce târziu e timpul trecut şi ce albă

e clipa de faţă! ”

 

                    STÂNCI

 

gândeam albastru

            despre mine însămi…

gândeam albastru

            despre dorul de tine…

îmi închipuiam

că lacrimile

curg

albastre

pe tăcerile stâncii…

 Doare albastru de tare

atunci când plângi…

cochilii de gând

spulberă dorul…

nisip fin sub tălpile tale…

 

 

 

DOR DE DOR

 

            nu ştiu să spun

            dacă mi-e dor…

            poate că mai mult

            mă doare

            culoarea  unei zile

            de vineri…

            sau culoarea unui anotimp

de tăcere

în care ne definim…

un consens

al întunericului

pe care l-am uitat,

sau pe care nu vrem

să-l mai respectăm…

ne respectăm doar tăcerile

şi-acele zile

pe care le gonim adesea

din noi…

 

Continuă lectura

IARNA COPILĂRIEI

de Carmen RADU

 

             Nu poţi fi adult în iarna bunicilor, a zăpezilor, a omătului oamenilor de zăpadă…

             Nu poţi  fi adult atunci când colinzi printre îngeri şi-l rogi pe Moş Crăciun să mai vină şi anul acesta

… să-ţi aducă înapoi speranţele trimise la Pol…

            … să-ţi aducă scrisoarea în care ai pus lacrimi şi-n care el să pună zâmbet…

            … să-ţi împacheteze  visele şi dorurile şi să ţi le pună sub bradul de Crăciun… (să ai rezerve pentru tot anul care urmează!)

            Nu poţi fi adult atunci când mergi la sanie…

            Nu poţi fi adult atunci când desfaci pachetul cu dor şi cu lumină…

 

            Dar… (de ce există întotdeauna un dar?!)

 

 

 

            Redevii adult atunci când aprinzi candela bunicilor şi-a îngerilor…

            Redevii adult când, din jurul bradului de Crăciun, lipsesc, fizic, oamenii sufletului tău…

… când ştii că pachetul cu nume va fi dat ” de sufletul…”

şi… când ştii cât de mult şi de tare te doare,

desfaci repede pachetul cu speranţe… (numai nod să nu se facă!)

 

 

 

 

 

… cu speranţa că măcar o dată în an mai poţi fi nepoata bunicilor

sau, pur şi simplu, mama…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce mi-am dorit atât de mult să cresc mare?

 

 

Tăceri în cuvinte

de Carmen RADU

 

Contur de realitate

ştiai să minţi…

Învăţasem să te ascult…

        

         ce ironie!

         … şi degetele mele

         mângâiau

         contur

         de realitate!

 

                  Gând

 

         dincolo de tăcere

         trup amorţit

         de nesomn

 

                  Dor

 

         Prin ninsoare

adunam

fulgi

din aripile îngerilor…

   măcar să-mi cârpesc

    frântura de suflet!

 

                  ***

         pânză de păianjen –

         ţesătură

         de dor

         sau

         crimă

         cu premeditare?

 

 

 labirint

 

         Şi dacă am ales

         să te tac,

         Şi dacă ai vrut

         să mă taci

         numai noi ştiam

         să ţineam

         În pumni

         tăcerea din cuvinte

         sau busola

         indicând,

         obsesiv,

         ieşirea din sine.

 

Continuă lectura

Am dreptul

de CARMEN RADU

 

Am dreptul?… sau nevoia de noi…

Am dreptul să cred:

… că măsura cu care am dăruit iubire n-a fost una cu fund dublu…

… că am dăruit măcar o clipă care s-a transformat într-o amintire frumoasă…

… că am transformat măcar un vis astfel încât mirarea să se şi întrebe…

         Am dreptul să cred:

… că mirarea, întrebarea şi iubirea ţi-au fost pernă în ceas de răspântii…

… că ţi-am fost timp prin arterele vremii…

         Am dreptul să cred:

… că o scoică păstrează vuietul mării… că în adâncul ei, urma valurilor

n-a şters cu nisip de uitare, iubirea…

… că luna albastră ţi-a scris răvaş de-amintire…

         Am dreptul să cred:

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

Tăceri în cuvinte

de Carmen RADU

 

Argument pentru o iubire…

            M-am gândit, în nebunia tinereţii, că mi-aş fi dorit o argumentare pentru iubire.

Mi-ar fi plăcut să-şi spună… (sau să-mi spună?):

O iubesc pentru că vrea să fie iubită, dar n-are nici cea mai vagă idee despre cât poţi suferi de dor…

O iubesc pentru inconştienţa sincerităţii… pentru că ştie să ofere şi înţelege să pretindă…

O iubesc  pentru că are zile când nu vede pădurea de copaci… dar are şi zile când toată pădurea e verde şi e lumină…

O iubesc pentru că plânge când plouă, dar fotografiază fulgere…

O iubesc pentru pietre, pentru scoici, pentru valuri… pentru toată marea din sufletul ei…

O iubesc pentru că urlă în sângele meu ca un animal prins în capcană…

O iubesc pentru zilele în care se caută… pentru clipele de confruntare cu sine însăşi… pentru falsele lamentări ale conştiinţei…

O iubesc pentru viteza gândului către lucrul imediat ori posibil…

O iubesc pentru toţi „urecheaţii” bandajaţi sau jeliţi… pentru toată bucuria căţeilor când o văd că apare…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

Am dreptul?

de Carmen RADU

 

             Am dreptul, nu-i aşa, să mă ţin deoparte, să adopt atitudinea care-mi convine?…

            … să privesc dintr-un unghi favorabil partea plină a paharului numit viaţă, numit oameni?…

Am dreptul să vreau să te înţeleg, mai mult decât să înţeleg ceea ce simt?…

Am dreptul să rămân la fereastră şi după ce s-au stins toate luminile?…

… să privesc prin fereastra cerului cum cad stelele?…

Am dreptul să nu întind mâna nefericirii?

… şi chiar să-i întorc spatele, fără să-i spun un cuvânt?

Am dreptul la mai mult decât dacă viaţa mi-ar fi indiferentă?…

Am dreptul să scotocesc prin visele lumii?

… să spulber praful de pe clepsidra uitată de timp?…

… să las urme pe cristalul paharului întors cu gura în jos de ultimul vizitator?…

Am dreptul să întorc oglinzile reflectând răutatea şi prostia?…

Am dreptul să scriu în cartea iluzorie a amintirilor aşezată discret în colţ de aducere-aminte?…

Am dreptul la tăcere?…

Am sau nu am dreptul să fiu stăpâna singurătăţii mele?…

 

… Să invoc umbrele prietenilor?

… Să-mi ofer zâmbetul unui cuvânt inspirat?

 

DESCHIDERE

 

Am dreptul să smulg limbile de neînţeles ale ceasornicului?…

tăceri în cuvinte

de Carmen RADU

Dezlegare de timp

 

mi-a curs timpul

ca o lacrimă

pe obrazul lui Dumnezeu…

Inima tăiată felii

am dat-o îngerilor

pentru aripi.

 

Lacrima n-a făcut minuni

iar îngerii

aveau o aripă frântă…

 

Arsura rugăciunii

m-a izgonit în viaţă.

  buchet-anthurium(1)

 

Continuă lectura

Cartea cu prieteni – 4

de Marion MANOLESCU

 

 

Viscolul vremii

 

Când timpul retează

 

Aripa din fiinţă  îţi

 

Rămâne

 

Mărturie nescrisă

 

Emoţia din lacrima

 

Neuitării şi

 

Rana din viscolul întârziat

 

Al vremii

 

Devine cuvânt

Unduit peste veşnicia durerii

EMOŢII

EMOŢII

tăceri în cuvinte

de Carmen RADU

 

n-am iubit

jumătăţile de măsură

aşa cum n-am iubit

nici incertitudinile…

nevoia mea de tine

a fost

testul timpului meu…

a fost refugiul gândului

şi mirarea

existenţei mele…

iubirea mea

pentru tine

a fost umbra

care n-a mai putut

să fugă…

 

 

grafică_de_Cristina_ILEA

grafică_de_Cristina_ILEA

 explicaţie

 pentru că te iubeam

am încercat

să te uit!

A fost ca şi cum

m-aş fi chinuit

să-mi amintesc

un chip

pe care nu l-am văzut

niciodată…

Continuă lectura