poeme

Bianca MOISE – clasa a IX-a D

 

Dans sentimental

Ţi-am dansat profund cuvântul,

Amăgiri de altădată

Îmi îneacă pânza în larg

Şi mâinile noastre – tăceri marine.

În amintiri de scoici nemuritoare

Am închis minunea din mine,

Aşa se naşte un destin,

Dar roua e acum mai neagră

Sufletul meu se zbate

Căutându-şi ultima petală!

 

Sfâşiere

 

Mă sfâşii adeseori

Prin săruturi cu gust marin,

Iar mirosul mării are partitura verde.

Ai fi un canibal mult prea romantic

Dacă ţi-ai cânta mereu dorul

Prin arcuşul albastru al privirilor.

Mi-ai îmbrăcat gândurile

Cu sorii speranţelor

Ce mistuie nostalgic erosul….

 

 

 

 

O, Iisuse

 

Scump Iisuse, Tu să scuturi

Peste noi inimi de fluturi,

Într-un galben păcătos

Se pierde credinţa mea.

O cruce a speranţei veşnice

Ai purtat pentru noi.

Mâinile tale – doi cleşti arămii

Ce s-au frânt în negrul îndurerat,

Ai înviat doar pentru noi

Şi am trăit credinţa ta!

 

 

Fugar

 

Timpul are hainele zdrenţuite,

Iar tu ca un fugar nevăzut

Te hrăneşti cu fagii roşii ai cuvintelor,

Sub pleoapa mea înfloreşte liniştea cerului.

Şi umerii tăi goi par nuferi de lumină

Ce mângâie pătura nopţii.

Inima mea e acum tăcută,

Am rămas doar noi, e timp pentru iubirea

Ce ascunde visele în buzunarul de la piept.

 

 

Margine

La o margine arsă de drum

Din amintiri rămâne scrum,

Acum visul preafrumos

Devine doar trecut tumultuos.

Te-am lăsat să-mi schimbi destinul,

Tu ai făcut pe clandestinul.

Te-am crezut şi-am acceptat,

Tu te-ai îndepărtat treptat.

Un colţ de suflet te simte iar,

Aceeaşi persoană îţi vrea inima în dar…

Zadarnic, acum povestea noastră a rămas

Locul unde îndrăgostiţii mai fac popas!

Reclame

POEZII

Bianca MOISE – clasa a IX-a D

Întrebare

Când inima tace

Şi doar gândul ţi-e trist

Pe chipul tău apare

Treptat, o grimasă.

Sufletul zbiară în noapte,

Mii de întrebări te răvăşesc

Dar ea te face să renaşti.

Te naşti din nou…

Mai bun, mai pur

Dar amintirea ei

Rămâne suprema întrebare.

 

 

 

 

Infern

Fiecare clepsidră

Îmi scurge inima de nisip,

Orice por emană parfumul iubirii tale,

Iar mirosul ploii ne bagă degetele-n nări.

Atât de brutal şi totuşi nespus de tandru

Te omor printr-un sărut, prin o şoaptă spusă lui.

M-am săturat să rănesc, să frâng inimi cu speranţe,

Nu vreau să mai fiu o criminală a sufletelor.

Mi-a fost greu să le explic celorlalţi,

Te-am ales pe tine fiindcă ştiam că mă vei înţelege,

Sunt o trimisă a răului,

Iar iadul lui e paradisul meu.

 

 

Poezie

Viaţa poate fi neagră

Şi se poate trăi fără poezie.

Fără poezie lumina vieţii e stinsă.

Pentru mine, poezia e tot.

Tu ce crezi? Se poate trăi fără poezie?

Sculptează-ţi singur o viaţă albastră,

Căci poezia ţi-e hrana sufletului.

Nu fi hain! Nu-ţi drămui bucatele!

Iubeşte viaţa şi iubeşte-mă pe mine,

Am să-ţi fiu pe veci poezia sufletului!

 

heaţă

 

Ţi-am îngheţat amintirea,

Tu m-ai numit crăiasa ta,

Într-o lume de zăpezi permanente

Fulgul de nea răzleţ şi viu

S-a topit în palma mea.

Pe mantia alba a iernii

S-au stins atâţia fulgi de nea

Prin gânduri pripite.

Tu taci şi speri

La un îngheţat al sentimentelor.

 

 

 

Margine

La o margine arsă de drum

Din amintiri rămâne scrum,

Acum visul preafrumos

Devine doar trecut tumultuos.

Te-am lăsat să-mi schimbi destinul,

Tu ai făcut pe clandestinul.

Te-am crezut şi-am acceptat,

Tu te-ai îndepărtat treptat.

Un colţ de suflet te simte iar,

Aceeaşi persoană îţi vrea inima în dar…

Zadarnic, acum povestea noastră a rămas

Locul unde îndrăgostiţii mai fac popas!

Arpegiul toamnei

Bianca MOISE – clasa a IX-a D, LTNB

Ieri am gustat din toamnă,

Iar pe buze mi-a rămas gustul amar,

Azi ţi-am păşit poteca ruginită,

Şi am rămas fără suflare,

Dar prin tăcerea-mi de plumb

Am creat arpegiul toamnei:

Tu, eu, toamna şi iubirea noastră.

Pe umeri-ţi goi se aştern frunzele moarte

Si am să mă nasc toamnă pentru a fi mereu

Parfumul ce-ţi îmbălsămează sufletul.

 

Mormântul sufletului

 

Doi trandafiri ca altă data

Stau ofiliţi în vaza sentimentelor uitate

Te-am plans atunci, te plâng şi acum,

Monah al sufletului meu, învii!

Dar ai să pieri din nou

Prin pasiuni vindicative

Ce te vor rătăci de astă data

Ȋn infernul cugetului sacru.

Inimă-pelin

Bianca MOISE – clasa a IX-a D

Ţi-am deschis fereastra inimii

Iar tu mi-ai transformat

Ventriculele în cioburi,

Pe atrii pojghiţă de ură

Mi-ai aruncat, eu am suportat

Dar azi…zadarnic

La fel ca ieri în inima-mi pelin

Se pierd sentimente pentru tine.

 

 

 

 

 

Clonă

 

Priveşti pierdut printre atâtea măşti de bal

Pe care le-ai purtat odată.

Acum alegi doar o clonă a naturaleţii,

Gândeşti îndurerat spre o iubire trecută,

Te temi de pelinul nocturn

Şi de puterea unui blestem ereditar.

Eu încerc doar să-ţi zăresc umbra

Dar tu vrei să mă aperi de tine,

Caut în disperare o sosie a ta!

Aceiaşi ochi pătrunzători,

Acea privire glaciară dar

Care ascunde o suferinţă permanentă.

Dorul de pace şi de fericire

Ce-ţi sunt caracteristice…

Mă opresc lâng-un stejar,

Ȋn templul verde redescopăr

Că doar iubirea-ţi poate fi sosie

Şi că doar noi avem darul

De a creea împreună clona fidelă a iubirii!

Suspine

Bianca MOISE

Într-o dimineaţă ce ascunde

Ceasuri târzii de dor

Privesc pe fereastră spre grădina suspinelor.

Da! Locul care mă lega odată

Prin verigi de inerenţă

De tainele şi poveştile primei iubiri.

“Sunt copil!” o spun şi aş vrea atât de mult s-o cred

Dar tu…cel care ai fost mereu corifeul pieselor caduce

M-ai obligat la maturizare şi să mă transform.

Observ în oglinda sângerie a sufletului,

Cum veninul poleieşte matca de chihlimbar

Ce se ascunde în inima mea.

Renasc! Şi tot ce aş vrea să mai descopăr

Ar fi doar fantasma iubirii noastre pierdută.

 

                                           Şah

Când toţi ceilalţi cred în jocul de şah

Ce oscilează doar între alb şi negru,

Noi suntem singurii care

Îmbrăţişăm cu sufletele tremurânde

Aripile sfâşiate ale orizontului,

Mascate de mătasea roşie a trecutului.

Doar tu vezi lumea reflectată prin

Oglinda diafană a ochilor mei,

Astfel reuşeşti să preschimbi tipicul în mistic,

Iar eu am învăţat să sper la o viaţă doar în roz

Trăită într-o lume a iubirii.

Aşa transformăm banalul joc de şah

Într-o aventură neverosimilă.

 

                  Motiv 

Marea e albastră fiindcă ascunde

Culoarea ochilor tăi,

Soarele e galben pentru că luminează calea iubirii,

Pădurea e verde, doar ea ascunde mantia

De smarald a amintirilor ,

Pescăruşii, întotdeauna albi, prin ei se reflectă

Puritatea sufletelor noastre.

Macul roşu şi cu spini, maschează trist

Flacăra unei iubiri pătimaşe,

Violet e o culoare vie fiindcă pictează

Curcubeie de iubire pe un cer al poeziei ,

Iar motivul poveştii noastre este

Ddoar contrastul: albul şi negru!

Acestea au fost primele simboluri ale desenului,

Iar prin ele sunt redate binele şi răul, începutul şi sfârşitul,

Motiv pentru care fiecare poveste are un început, dar

Fiecare sfârşit este un nou drum, o inovaţie!

ANGELIC şi DEMONIC

Bianca MOISE

El a transformat inocenţa ei

În putere,

Ea l-a fermecat printr-un

Dulce surâs

Şi a descoperit în sufletul lui înveninat

Sentimente neaşteptate.

Dar pasiunea lor

Avea un preţ uriaş:

Ura celor ce nu înţelegeau iubirea lor.

Aripile inimii lui s-au frânt demult,

Dar ea visa la magia zborului.

Reflectând, el a înţeles

Că-i demonul tuturor,

Dar iubirea l-a schimbat

Devenind astfel îngerul ei.

 

 

Blestem

Dorinţele tale echivoce

Mă condamnă la un dulce chin.

Efervescenţa sentimentelor tale

Se închide într-un canon veninos.

Amprenta săruturilor tale persistă,

Privirea ta ce pare a fi colerică,

Ȋmi preschimbă visele

Ȋntr-un blestem obscur.

Chipul tău se reflectă necontenit

Ȋn oglinda  perimată a sufletului meu,

Un gând prealabil zace în mintea mea.

Blestemul este nimicit,

Vraja este ruptă,

Iar nouă ne cresc aripi ale speranţei.

 

 

 

Eliberare

Sufletul meu e doar o pasăre fără aripi,

Când amintirile persistă în propriul lor parfum

Când nimeni nu crede, când toţi se împotrivesc

Doar inima ta e cea care speră , năzuind spre uimire.

Şi chiar dacă aş vrea să plec să mă afund în uitare

M-aş întoarce –Regretşi aş căuta iertare.

Ȋmi las sufletul eliberat de iubirea ta banală,

Cum crinii pot oferi naturii vise efemere,

Eu cer renaşterea iubirii, o iubire doar a ta,

Iar ultimul praf  magic trăit în vraja grea

E o incantaţie unică a Sirenei-Stea.

Ea te eliberează şi pe tine,

Iar povestea noastră reapare descoperind

O cale tainică, mai bună!

 

 

 

Tăceri şi şoapte

Cascada viselor pierdute

Curge cu repeziciune,

Afundându-ţi sufletul

În tăceri şi şoapte,

Sentimentele tale puternice

Te îndeamnă să-ţi ascunzi gândurile

După cortine imaginare.

Încerci din răsputeri să mă descoperi,

Dar portretul iubirii noastre nu-ţi permite.

Ai vrea să demaşti totul,

Să-ţi etalezi dragostea.

Îţi lipseşte însă curajul!

Reuşeşti doar să-ţi maschezi trăirile

Cu ajutorul şoaptelor cenuşii,

Completate de tăceri meschine.