Am dreptul

de CARMEN RADU

 

Am dreptul?… sau nevoia de noi…

Am dreptul să cred:

… că măsura cu care am dăruit iubire n-a fost una cu fund dublu…

… că am dăruit măcar o clipă care s-a transformat într-o amintire frumoasă…

… că am transformat măcar un vis astfel încât mirarea să se şi întrebe…

         Am dreptul să cred:

… că mirarea, întrebarea şi iubirea ţi-au fost pernă în ceas de răspântii…

… că ţi-am fost timp prin arterele vremii…

         Am dreptul să cred:

… că o scoică păstrează vuietul mării… că în adâncul ei, urma valurilor

n-a şters cu nisip de uitare, iubirea…

… că luna albastră ţi-a scris răvaş de-amintire…

         Am dreptul să cred:

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

Reclame

Am dreptul?

de Carmen RADU

 

             Am dreptul, nu-i aşa, să mă ţin deoparte, să adopt atitudinea care-mi convine?…

            … să privesc dintr-un unghi favorabil partea plină a paharului numit viaţă, numit oameni?…

Am dreptul să vreau să te înţeleg, mai mult decât să înţeleg ceea ce simt?…

Am dreptul să rămân la fereastră şi după ce s-au stins toate luminile?…

… să privesc prin fereastra cerului cum cad stelele?…

Am dreptul să nu întind mâna nefericirii?

… şi chiar să-i întorc spatele, fără să-i spun un cuvânt?

Am dreptul la mai mult decât dacă viaţa mi-ar fi indiferentă?…

Am dreptul să scotocesc prin visele lumii?

… să spulber praful de pe clepsidra uitată de timp?…

… să las urme pe cristalul paharului întors cu gura în jos de ultimul vizitator?…

Am dreptul să întorc oglinzile reflectând răutatea şi prostia?…

Am dreptul să scriu în cartea iluzorie a amintirilor aşezată discret în colţ de aducere-aminte?…

Am dreptul la tăcere?…

Am sau nu am dreptul să fiu stăpâna singurătăţii mele?…

 

… Să invoc umbrele prietenilor?

… Să-mi ofer zâmbetul unui cuvânt inspirat?

 

DESCHIDERE

 

Am dreptul să smulg limbile de neînţeles ale ceasornicului?…