Gânduri printre rânduri

Mihaela BOTEZATU

 

C_MIU_GANDURI

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi am primit un dar minunat, un dar pentru suflet: volumul de versuriGânduri printre rânduri semnat de dl.prof.dr.Cont.Miu. Este un adevărat deliciu pentru suflet, moment de simţire şi frumuseţe.
Am regăsit nobleţea unui suflet însetat de frumos, sinceritatea şi iubirea transpusă. Am simţit cum inima vorbeşte de la sine. De aceea recomand tuturor cu afecţiune sfatul dl.prof. transmis prin primul moto de la începutul acestei cărţi: „Dacă am dărui sufletului nostru în fiecare zi câte o poezie, am iubi mai mult frumosul ce sălăşluieşte în noi!”
Un „Mugur de gând” se dechide încă de la început pentru ca apoi să ne înflorească frumos în inima îndragostită de frumos: „Mugur de gând /Auzi-l căzând / Din colţ de stea / Pe inima ta!”. Aici dl. prof. îşi exprimă clar dărnicia atât de dragă sufletului meu prin dorinţa dulce de a împărţi cu noi, cititorii, trăirile şi emoţiile dumnealui.
Şi pentru că sunt o cititoare ahtiată, sau, mai bine zis, o pofticioasă, mi-am continuat desertul pentru inimă şi l-am savurat puţin câte puţin. Nu m-am oprit la„Impas” şi mi-am căutat scumpă „Identitate” printre acestea crâmpeie desprinse de suflet şi îndosariate între paginile acestui volum de profundă simţire. Am simţit cum culeg „Fruct de dor” pentru ca apoi să îl duc în „Templul viu” al sufletului, să îl stropesc uşor cu „Lacrima sărată” şi mai apoi să îl dau peste „Umăr de inimă” cu„Dărnicie”: „I-am dat sufletului meu / Aripi de dor, spre tine/ Şi aşteaptă un ecou, / Să-i fie şi lui bine!” Să răspundem acestui „Ecou din vară” şi să vedem prin „Ochiul inimii” o „Scară spre cer” care ne duce către „Înnobilare”.
În poezia „Risipă de culoare” se poate oberva cu uşurinţă talentul incontestabil care în îngemănează cu bogăţia sufletului şi simţirea atentă la detalii a poetului: Toamna asta iar să fie / O risipă de culoare / Şi să îţi aducă ţie / Numai zile roditoare!”
Volumul de faţă poate fi un adevărat „Talisman” care poate ţine cititorul„Norocos chiar şi în moarte”. Versurile binecuvântate prin har, alcătuiesc un adevărat„Meniu” care va aduce bucurie. Iar de ne va fura vreo boală urâtă, volumul „Gânduri printre rânduri” poate constitui o adevărate „Medicaţie” şi „Izvor de tămăduire” a tuturor rănilor.
O poezie sugestivă şi caracteristică dlui.prod. este „Poetul” căci sufletul dumnealui este cel mai sincer şi mai talentat poet, cel mai priceput şi mai dedicat.
„Îndemn” pe oricine să citească acest volum de o valoare unică şi să îşi păstreze sufletul tânăr şi cinstit.
În cea de-a doua parte, o lume divină se dechide şi prin moto, decriptăm gândurile pe care dl. prof. doreşte să le transmită: „Să-ţi faci din inimă Sinaiul întâlnirii cu Dumnezeu, fără a avea scară la cer!” Vă ascultăm sfatul, dle.prof. şi încercăm din suflet să devenim creştini frumoşi şi dârji prin faptele noastre. Vărsăm la fel ca dumneavoastră în încheiere de volum „Lacrima” ce ne poate aduce apoi fericirea veşnică. O gustăm şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că a lăsat pe pământ îngeri!
Vă mulţumesc dl.prof. pentru acest dar de suflet!

INHABITAREA SACRULUI ÎN PROFAN

Prof. Dr. Const. MIU
Fiziografia lui Eminescu face parte dintr-un amplu ciclu – de 12 capitole –, prin intermediul căruia prof. univ. dr. Nicholas Andronesco propune cititorilor interpretarea textelor eminesciene – aşa cum mărturiseşte autorul – într-o nouă perspectivă: „Acest capitol îl scriu cu dorinţa ca voinţa şi interesul cititorului să descopere multiple legături de religie – filozofie – fizică – artă, pe care Eminescu le afirmă.”
Un prim aspect pe care dr. Andronesco îl aduce în discuţie în acest studiu se referă la „metoda originală a lui Eminescu de a explica şi rezolva legătura internă, organică, din Sfânta Treime.” Consideraţiile autorului pornesc de la însemnările poetului, publicate în Fragmentariun (ediţia din 1981), unde găsim explicaţii, însoţite de grafică, despre relaţiile triadei din Sfânta Treime, însumate – spune dr. Andronesco – în legea paralelogramului de însumare a vectorilor.
După ce reproduce însemnările lui Eminescu, profesorul universitar le explică, din punctul de vedere al formaţiei sale profesionale – aceea de fizician şi matematician, propunând celor interesaţi un studiu de caz: „În paralelogram, Eminescu foloseşte vectorii Tatăl şi Fiul cu unghiul dintre direcţii diferit de 180 de grade. Să se fi gândit Eminescu la un nou principiu? Vă propun să continuaţi studiul.”
Plecând de la premisa că matematicile lineare şi clasice sunt ineficiente în explicarea conceptului Unul e în trei, dr. Andronesco opinează: „ din timpul Imperiul Roman – E PLURIBUS UNUM…” Conceptul „unul e în trei”, care apare şi în poemul Scrisoarea I, este analizat de către dl Andronesco, sub aspect ştiinţific şi filosofic: „De fapt, formula arată că la baza mulţimii stă unitatea, care nu poate fi înţeleasă fără mulţimea sinergică a multor UNU concitaţi (…) Din punct de vedere filosofico- existenţial, unu este doar un element dintr-o mulţime. În mulţimile reale interacţionale, întotdeauna sunt mai multe elemente, începând cu trei, pentru că aceste corpuri sunt interconectate prin câmpuri fizice ca şi prin câmpuri biologice, psihologice. Iată că unitatea organică compusă din trei unităţi de definiţie capătă înţeles sinergic.”

Un loc aparte şi distinct în studiul doctorului Andronesco îl are o temă propusă spre cercetare fizicienilor şi teologilor. Remarcăm, sub acest aspect, valoarea interactivă a acestui studiu semnat de profesorul universitar. Această temă porneşte de la o mărturisire de suflet: „Uimitor este cerul senin din noapte, de deasupra Corvinului, care este nu numai puternic luminat şi sclipitor, dar pare fermecat de o lumină vie. Este remarca mea încă din copilărie. Vara, preferam să dorm afară, ca să fiu în directă legătură cu cerul naşterii mele. Acest cer senin şi înstelat a uimit multă lume (…) Eu însumi trecând ani mai târziu, noaptea, pe cer puternic luminat de stele, am auzit remarci ale persoanelor însoţitoare pline de mirare şi admiraţie de strălucirea cerului deasupra Corvinului” şi a Pădurii lui Eminescu – n. n.
Având în vedere mărturisirea de mai sus şi concluzia formulată de către autorul Fiziografiei… („Deci, ipoteza mea este că marea vale în care se găseşte localitatea Ion Corvin joacă rolul de lentilă, ceea ce produce o imagine mărită a bolţii cereşti. Sfântul Andrei trebuie să fi remarcat acest fapt…” – s. n.), coroborând-o cu ideea susţinută de o seamă de teologi, la care ne raliem şi noi, şi anume că leagănul ortodoxiei noastre se află pe aceste meleaguri – în jurul Peşterii Sf. Andrei –, socotim că arealul despre care vorbeşte cu nostalgie dr. Andronesco este de fapt un telescop spiritual, care face legătura între astral şi teluric, acest spaţiu geografic facilitând totodată inhabitarea sacrului în profan. De aici şi lumina veşnic vie ce se poate vedea în nopţile înstelate deasupra localităţii natale a autorului şi a Pădurii lui Eminescu.

Omul din umbra anilor

Mihaela IUGA

Mă adresez dumneavoastră ca simplu cititor, impresionat fiind de calitatea tehnicii poeziei, precum şi de emoţia trăirilor transmise prin versurile domniei sale.
Volumul de poezii “Din umbra anilor” , sugestiv intitulat, reuneşte selectiv poezii ce transmit nostalgia copilăriei, adolescenţei şi maturităţii poetului, momente reale din viaţa autorului, citez: “ Din multele-ntâmplări trăite/ În aceşti ani de lungă viaţă,/ Găsiţi o parte povestite./ La multe eu am fost de faţă.”, momente care l-au marcat şi sensibilizat într-un mod plăcut sau trist, citez: “ Azi casa părintească de la ţară/ E o ruină-n devenire/ Este de plâns şi de ocară,/ La ea mă uit cu lacrimi în privire.” Aceste trăiri şi emoţii sunt transpuse în versuri printr-un lirism fin, original şi de calitate.
Prin aceste poezii cititorii retrăiesc şi ei sentimente, emoţii şi nostalgia fiecărei etape din viaţa lor.
Dragostea pentru ce-i frumos şi a locului natal este transpusă atât de simplu, dar în acelaşi timp atât de profund, citez: “ Mi-e dor de satul meu de atunci/ Şi de colegii mei de clasă,//…// Mi-e dor de casa cu pridvor/ Şi de sacaua pentru apă.”//…// “ Să stai culcat în iarba moale,/ Să numeri stelele lucind pe cer,/ Iar greierii să-ţi cânte-n vale/ Ce-aş fi putut să-mi mai ofer?”
Poezia “ Moşul” reprezintă o lecţie de viaţă transpusă în versuri cu multă sinceritate, delicateţe, modestie şi uşoară ironie, citez: “ De fel, eu sunt optimist./ În roz văd chiar şi viaţa./ N-o să mă vedeţi voi trist,/ Râd la soare dimineaţa.// Eu am râs şi am cântat,/ Cred că toată tinereţea./ Cu necazuri am luptat/ Dar a venit bătrâneţea./ Nu mă plăng, ştiam că vine,/ Bine că eram în viaţă./ Se cam strâmbă ea la mine,/ Dar mă lupt şi mai fac faţă.”
Putem observa cu câtă mândrie, maturitate şi nobleţe prezintă “ bătrâneţea”.
Aceeaşi sensibilitate a versurilor o întâlnim în toate poeziile sale, la fel de impresionante şi sugestive, printre care aş enumera câteva: “ Focul”, “Destinul”, “Fotografia” şi “ Ruga”.
Cu acestea voi încheia, dar nu înainte de a-i mulţumi poetului Ionel Echim pentru frumuseţea versurilor sale, în speranţa că ne va mai bucura sufletele cu poeziile domniei sale.

Omul bun îndrăgostit de viață

Cosmin ŞTEFĂNESCU

Astăzi avem printre noi un om bun, un om candid, care știe rostul vieții și prin poeme de o neasemuită frumusețe ne încântă inima și ne sfătuiește pentru viitor. Acesta este omul care a descifrat viața nicicum altfel decât prin faptul a trăit-o și o trăiește intens. Acest om este un prieten drag, este omul de litere Ionel Echim care vine și ne oferă cu bucurie în slova plină de învățăminte a volumului de versuri: ” Din umbra anilor”. Încă de la început autorul își deschide sufletul în fața cititorului în poemul „Invitație”, (pagina – 7) și pe un ton sfătos ne spune: „Vă doresc să aveți parte/ De o lectură plăcută./ Adevăr grăiesc în carte/ Despre viața mea trecută. / De vă place, să îmi spuneți / Ca să scriu și altădată./ Dacă nu, puteți s-o rupeți/ Că mă las și o fac lată./”
În timp ce parcurgem paginile volumului poetul ne arată, ne sfătuiește, ne spune mai în glumă mai în serios că timpul pentru fiecare dintre noi este ireversibil… Că totul absolut totul trebuie luat în serios și că noi prin natura noastră nu suntem nemuritori.
În poemul: ” Anotimpuri”, (pagina 135) poetul ne spune clar și răspicat: ” Vă temeți cumva de moarte?/ Stați cuminți, că, oricum, vine/ Vreți s-o țineți mai departe?/ Încercați, poate că ține. ” poetul ne poartă în versuri de la naștere și până pe malurile Styxului… ” Să știți: vine când vrea ea, / Nu atunci când o chemăm, / Unii spun că este rea, / Eu nu cred, că toți plecăm.”/ Miturile vieții și morții sunt îmbinate în acest volum printr-un liant de irone înțelegătoare. Viața este exemplificată prin toate aspectele sale, poetul încercând într-un mod cât se poate de amuzant să ne spună: omul este supus greșelii… În poemul ” Curat murdar”(pagina 134), poetul ne arată că suntem slabi și cum aminteam puțin mai devreme, suntem inevitabil supuși greșelii: „Calcă omul strâmb o dată, / Că s-a întâmplat să fie. / A-ntâlnit și el o fată / Și-atunci, uită de soție./….. / Călcai și eu strâmb odată, / Că mai greșește omul./ Am călcat strâmb pe o piatră / Ș-am luat urgent bastonul.”
În timp ce parcurgem paginile acestui minunat volum de poezii descoperim că poetul octogenar este un nostalgic. Prin versurile sale ne poartă bucuros în vremuri demult apuse și ne zugrăvește cu acuratețe viața oamenilor simpli de la țară, îndeletnicirile acestora precum și obiceiuri și tradiții pierdute odată cu trecerea anilor sugestiv subliniate în poemul ” Toamna”, ( pagina – 58) „Mai mulți săteni, într-o căruță,/ Mergeau la moară în alt sat/ Si aduceau mălai, făină și tărâță, / Din grâul și porumbul măcinat. //…// ” Grădinile din curți erau săpate./ În glugi cocenii erau aranjați,/ Gunoaiele la câmp erau cărate, / Muncă făcută toamna de bărbați.//…//Femeile puneau războiul de țesut,/ Păstrau din vară ițe pregătite. / Aveau și câte o ie de cusut,/ Deși nu erau tare pricopsite. //…// Era viața simplă de la țară, / Cu oameni care se înțelegeau, / Nu își spuneau cuvinte ca să doară/ Și-n sărbători se mai distrau. „

Mihaela BOTEZATU – poem

Gândurile lui

Voalul alb luceşte tare,
Peste ochii tăi senini
Şi împarte în splendoare,
Şoapte cu care m-alini.

Azi te ţin de mână strâns
Şi privim mulţimea toată,
Azi nimic mai e ascuns,
Să mi te ia n-o să mai poată.

Suntem tu şi eu, uniţi întru vecie,
Să mă urmezi pe căi de vis,
Voi fi cu tine ani o mie
Şi-apoi tot împreună-n paradis.

Dă-mi mâna ta suavă, fii a mea,
Şi lasă-mă să îţi văd chipul scump,
Vom fi mereu aşa şi îţi voi arăta
Că eşti cea mai iubită pe pământ!

Azi mână-n mâna am pornit agale,
N-a fost uşor s-ajungem împreun-aici,
Nimic nu o să ne mai stea în calea,
Iubirea ta să nu o mai sacrifici.

Să fii tu fără teamă, să-mi spui că mă iubeşti,
Să vii cu mine pentru totdeauna,
Să simţi speranţa cum poţi să o trăieşti,
De-mi dai acum o şansă, numai una.

Vei fi mireasa mea în cer şi pe pâmânt,
Vor asculta de tine cete îngereşti,
Tu eşti lumina mea şi dorul cel mai sfânt,
Prin mine vreau să vezi, să simţi şi să trăieşti.

Azi pe capul tău voi pune cunună de lumină
Ca mâna ta s-o leg de-a mea,
Să fiu eu fericirea ce dulce te alină.
Să fiu mereu puterea ta!

 

Loredana Toader – poezii

VĂ PROPUNEM UN NOU COLABORATOR AL REVISTEI

 

Loredana TOADER

TOADER LOREDANA-IONELA – Mangalia, bld. 1 Decembrie 1918 nr. 42, bl.B2, sc.C, ap.11, jud. Constanţa, născută pe 28 septembrie 2000 , elevă la şcoala generală nr. 3 Mangalia, clasa a-VIII-a D,
e-mail: loredanaionela_toader@yahoo.com
tel: 0752 311757; 0747 338391
CĂRŢI PUBLICATE: „Copilăria poeziei ” ( debut editorial) – 2011 şi
„ Zbor printre stele” 2014 – Editura Ex Ponto Constanţa
Activitate culturală:
– Membră a Clubului Artelor „Solteris”
– Colaboratoare la Radio Catch22 Londra
– Premii numeroase în cadrul concursurilor de poezie si proză
„ SĂ PRIVIM CULTURA CU ALŢI OCHI” din Mangalia – 2011 – 2012
– Diplome de excelenţă
– Târgul estival „ CARTE LA NISIP” – Mangalia 2012
– Târgul de carte „ GAUDEAMUS” – Constanţa – 2012 – 2013
– Inclusă în Antologia de Cultură si Artă „SOLTERIS” – 2012 – 2014

 

Ca un luptător al nopţii

Sunt un fluture venit din amintire,
Din eterna veşnicie
Din zâmbetul tău,
Cu sclipire de azur
Ca o muză venită din spuma soarelui
Şi din neamurile plaiului,
Din albastrul cerului
Şi-al libertăţii.

Voi zbura spre profeţie
Precum într-o călătorie,
În adâncurile cărţii
Ca un luptător al nopţii !

 

Cer de ametist

Îţi e capul înclinat privind atent spre mare
Şi gândul parcă l-ai furat, acum gonind spre zare
Te-ai inspirat din flori de nuferi,
Inspiraţi din colţ de rai
Şi parcă totuşi tu erai acel cer sculptat de crai,
Din ametist, ca pentr-un zeu purtat de ani !

În scrierile tale tu incantezi poveşti,
Mângâi durerea şi o stopezi.
Peste pustiul câmp al tabloului Dumnezeiesc
Faci ca fluturii să zboare şi flori de primăvară să apară.
Tu naşti din noi un nou copil,
Şi-i schiţezi zâmbetul ce-l înviorează
Şi-l dezleagă din strânsoarea ce astăzi ne îngreunează !

 

Cheia edenului

Am îndrăznit să privesc spre stelele din ochii lui,
Din necunoscutul glob albastru ce ninsori de zâmbete
Aşternea printre muritori !
Şi prea era un zbor străvechi în al lui glas
Chiar şi îngerii se minunau la fiecare pas
Din porţile îngheţate ale inimii mele
El soare a făcut
Iar frunzele violet-albastre din mine au erupt
Am levitat până la nori, oceane,
O nouă copilă revelam la fiecare zbor de alb
Şi drumul mi se lumina
Aşa cum luminează sclipirea eternei mări.

Descoperisem cu gândul
Ce doar în cărţi citisem,
În cele interzise curioşilor copii
Şi doar cu zâmbet şi lumină
Cheia interzisă am găsit
Cheia edenului mult râvnit.

 

Născută din spuma valurilor

Nu ştiu cine sunt
Şi unde m-am născut cu-adevărat
Mă simt străină
Şi departe de a mă cunoaşte.

Zâmbesc,
Melancolică şi gânditoare
La purul asfinţit de soare,
La sunetul chitării armonizate,
La trăirile ce le simt când
Notele-i dansează prin vene
Şi dulce îmi curg prin ele sânge de haiduc

Deşi nu zăresc un zbor de stele
Inima mă cheamă către ele !
Deşi nu văd nici nisip,
Nici mare,
Sufletul mă cheamă către ele
Fără înfrânare,
Chiar şi către soare,
Mă simt născută din a ei putere
Din spuma valurilor pecetluită
Cu iubire, cu mistere….

Nu ştiu cine sunt,
Îmi doresc să aflu,
Să înot către frumosul astru !

 

O vară tomnatică
Mă bucur că vii,
Mă bucur că nu m-ai uitat,
Nici pe mine,
Nici soarele iubit
Nici golfuleţul verilor trecute
Învăluite în bronzul cafeniu,
În amintirile care
Se vor scrie din nou în
Jurnalul de vacanţă.

Uups, nu mai vorbi!
Lasă doar ciripitul păsărilor să se audă
Şi cu paşi înceţi să păşim
Pe nisipul fierbinte.

Să nu ne audă curentul marin
Ne ascundem în mare
Să nu ne poată vedea nici Tatăl Soare!
Ştiu,
Ne vor găsi
Dar până atunci să ne bucurăm
De această clipă
De vară tomnatică,
De căldură cu miros proaspăt de gutuie.

 

Prima seară de chitară

Se poate ca toată fericirea mea
Să fi fost ascunsă în ochii tăi,
În părul brun cu nisip din Vama Veche
În marea cu sclipiri de jad,
În marea amară chiar şi dulce.

Se poate ca toată iubirea mea
Să fie ascunsă în umbra ta
În prima vară a începuturilor,
A versurilor.

Se poate ca toată inspiraţia mea
Să ţi se datoreze ţie,
Veşnicei mări,
Sau a primei priviri dintre noi
În prima seară de chitară
Cu a sa chemare veşnică către cer,
Către el !

 

Sunt o pasăre a nopţii !

Mi-e frig
Iar pe dinăuntru-am îngheţat.

Simt picăturile ploii de toamnă
Scurgându-se pe mine.
Reci.
Simt un miros puternic
De rouă şi frunze uscate.

În sfârşit mă simt liniştită,
Mă simt acasă!
Departe de lume,
De conştiinţă,
De problemele provenite din….
Nepăsarea mea,
Din orgoliul meu!
Din viaţa mea!

Aici mi-e cel mai bine,
În copacul de stejar
Precum păsările Nopţii !

 

Te iubesc, de ce ?

Am văzut prin ochii tăi lumina !
Iar acum mă întrebi cum şi de ce te iubesc ?

Te iubesc pentru că pot !
Ca atunci când un firicel de apă rece
Se scurge pe trupul veştejit.

Când o pasăre primăvăratică
Îţi cântă pentru a te alina,
Iar sufletul tău, prinde aripi şi zboară cu ea…
Să nu-ţi fie teamă de înalturi, de încercări
Pentru că iubeşti, asta înseamnă că eşti om
Iar El va avea grijă de un om.

Te iubesc ca veşmântul rece
Al unei veri toride !
Te iubesc ca îngerul venit de prin cuvinte !

 

Trăind cu speranţa fulgilor de nea

Cerul a încetat să viseze cu stropi de ploaie;
El trăieşte cu speranţa fulgilor de nea,
Trăieşte cu speranţa patinoarului
Unde oamenii vor dansa,
Se vor transforma în aştri !
Ar ţine în palme frumuseţea spiritului dat de Moş Crăciun
Şi ar dansa pe simfonia îngerilor buni
Ar da ocolul lumii pe cerbi înaripaţi !
Ar trăi un vis !
Un vis frumos,
Pe care să-l retrăieşti în fiecare seară de Crăciun,
A fiecărei noi generaţii de copii cu suflet inocent şi bun !

 

Vis dansant
Dansam în ploaie
Iar chipul tău angelic
Brăzdat de trăsături fine
Lumina mai puternic decât
Mantia zorilor care ne proteja pe amândoi

Dansam alături de toate amintirile,
Care se jucau lângă noi,
Alături de frunzele de toamnă,
Alături de nori,
De păsările primăvăratice
Care rătăciseră prin lunile romantice

Cu melancolia pe gene
Mă priveai,
Deodată prea intens…
Şi brusc, totul a revenit la normal
Noi doi rezemaţi de acelaşi munte
Dar în direcţii diferite.

 

 

 

Serbările METAMORFOZE

Elena CRÂNGAŞU + clasa aIX+a D

Pe data de 1 iunie a avut loc serbarea revistei “Metamorfoze”,ediția 2014.

În cadrul acestei activităţi am fost şi eu invitată,fiind primul an în care am participat. Pot spune că am avut o deosebită plăcere să pot lua parte la această activitate. Mi se pare un lucru frumos să se organizeze încă astfel de activităţi culturale,ce stârnesc interes tinerilor,şi nu numai. Spun “interes” pentru că a fost o serbare diversificată,zic eu,întâlnind în cadrul ei atât recital de poezii,cântece,cât şi concursuri. Revista “Metamorfoze” este o revistă ce permite elevilor să se afirme pe plan literar,şi nu numai. Trebuie să îi fiu recunoscătoare profesorului meu,domnul profesor doctor Constantin Miu,deoarece acesta m-a adus în fața revistei. Am publicat anul acesta şi sper să nu mă opresc aici,oferindu-mi astfel şansa de a mă face remarcată de cititorii revistei. La această serbare,toți cei ce au o contribuţie la completarea revistei,au fost premiați,printer care: scriitori,recitatori,pictori. Activitatea a fost una recreativă şi interesantă,putând,prin intermediul ei,să cunosc şi alte talente.

Sper să se organizeze cât mai mulți ani de acum înainte,căci revista “Metamorfoze” deschide noi porţi şi trebuie aniversată cum se cuvine.

 

DSC01605

 

 

 

DSC01604

 

 

 

 

 

DSC01602

 

 

DSC01603

Sărbătoarea “Metamorfoze”

Aici puteţi viziona filmarea ediţiei Serbărilor revistei

METAMORFOZE – 01 iunie 2014

 

Bianca MOISE – clasa a IX-a D

Ca în fiecare an, pe data de întâi iunie suntem obişnuiţi să adăugăm în vaza timpului încă un trandafir al talentului, cugetului şi simţirii.

Este al doilea an în care particip la o astfel de activitate şi aş vrea să vă povestesc şi dumneavoastră cum am ajuns aici. Ȋn vara anului 2013 am venit la serbarea revistei în calitate de invitat, scriam poezii şi îmi plăcea să cred că sunt acceptabile, dar sinceră să fiu nu speram o astfel de colaborare, nu credeam că lucrările mele sunt valoroase sau că vor fi publicate. Acum vă spun că domnul prof. dr. Constantin Miu a apreciat creaţiile mele şi m-a publicat, atât în revistă, cât şi în cartea “Vitralii lirice”, aceasta cuprindea scrieri ale colaboratorilor revistei. Bineînţeles aceasta a fost o surpriza foarte plăcută, atunci m-am simţit specială cu adevărat, ştiam că există persoane care mă susţin şi care chiar contribuie la creşterea mea artistică.

Anul acesta am fost premiată pentru activitatea din cadrul Asociaţiei “Metamorfoze”. Am citit poezii scrise de colaboratorii revistei şi am ascultat o serie de poezii patriotice care mi-au fost tratament pentru suflet.

Sunt mândră că fac parte din familia “Metamorfoze”, este o familie caldă şi primitoare, dornică de a avea ceva nou şi de a susţine adevăratele talente.

 

DSC01582

 

 

 

DSC01575

 

CONJURAŢIA anti-Eminescu

Prof. Dr. Const. MIU

 125 de ani de la moartea lui EMINESCU

 În cele trei volume câte au apărut până acum, dl  Călin L. Cernăianu*)   îşi propune să facă lumină asupra unei zile din viaţa lui Eminescu – 28 iunie 1883 –, zi care s-a dovedit a fi nefastă, căci este data când acesta, la cererea lui Maiorescu, a fost internat la clinica particulară „Caritas”, situată în Bucureşti, pe strada Plantelor, la numărul 9, investigaţiile mergând până la data morţii poetului nostru nepereche.

În  „Cuvântul înainte” al primului volum, istoricul literar D. Vatamaniuc opinează că se cuvine „cunoaşterea dimensiunii umane a lui Eminescu, despre care ştim prea puţine lucruri şi acelea preluate din memorialistica târzie, în care se fabulează fără măsură…” (I, p. 2). În primul volum, se fac referiri la împrejurările în care a fost internat Eminescu, precum şi la ilegalităţile comise de doctorul Şuţu, în complicitate cu Maiorescu. De reţinut  că sunt mai multe variante ale tot atâtor martori, care ar fi asistat la alienarea poetului. Doctorul Şuţu l-a internat în clinica sa, fără a-i fi fost adusă o cerere scrisă în acest sens. L-a acceptat, fără să i se fi prezentat  „vreun act medical subscris de doi medici” – conform uzanţelor epocii – n.n. ,  Doctorul Şuţu „nu a respectat intervalul maxim în care medicii trebuiau să se pronunţe asupra stării sănătăţii pacientului, semnând aşa-numitul certificat medical după o săptămână de la internare”  şi  „nu a solicitat constituirea unei comisii care să-l examineze pe Eminescu; nu a întocmit <<buletinul unde va scrie cauza admiterii>>.” (I, p. 37). În aşa-zisul certificat medical, se precizează că Eminescu ar fi fost adus la Institutul „Caritatea”  la 28 iunie 1883 de către „Onor Prefectura Capitalei…” (I, p. 38). Autorul cărţii în discuţie se întreabă, pe bună dreptate, „de ce să interneze Prefectura pe Eminescu într-un spital particular, când ştia bine că n-are din ce fonduri să-i achite spitalizarea?” (I, p. 41). Aşa cum reiese din însemnările zilnice ale lui Maiorescu, doctorului Şuţu i-a fost achitată suma de 300 de lei, reprezentând „tariful pentru o lună de internare…” (I, p. 32).

Al doilea volum  reliefează calvarul poetului: de la scoaterea lui Eminescu din clinica doctorului Şuţu şi internarea într-o clinică de lângă Viena, la Döbling, călătoria în Italia şi revenirea în ţară. În legătură cu plecarea lui Eminescu la clinica de lângă Viena, sesizăm două ciudăţenii. Prima este de ordin deontologic : „o dată cu bolnavul transferat trebuia prezentată şi fişa medicală a acestuia, care să cuprindă data internării, diagnosticul pus înaintea transferului, tratamentul aplicat şi rezultatele lui.” (II, p. 33). Cercetând cu atenţie documentele, dl Călin L. Cernăianu precizează: „din stabilimentul din strada Plantelor 9 nu a plecat spre Döbling nici un colţ de hârtie cuprinzând datele medicale referitoare la Eminescu.” (II, p. 33).  A doua ciudăţenie se petrece la 20 octombrie 1883, când Eminescu e condus la Gara de Nord. Prezentă şi ea la plecarea trenului spre Viena (în care se afla Eminescu), fiica mentorului Junimii, Livia, îi va scrie mătuşii de la iaşi, Emilia Humpel, relatându-i că poetul a pronunţat 11 cuvinte, însă ea nu le prezintă ca pe o dovadă certă de alienare. Autorul cărţii avansează ipoteza că între cuvintele reproduse de Livia şi scuipăturile lui Eminescu (spre geamul de unde se vedea stând pe peron Maiorescu) ar fi o legătură: „<<marea domnişoară>> reprezintă o trimitere extrem de exactă, care dovedeşte că Eminescu ştia foarte bine cu cine stă de vorbă (…) <<marele moment>> este legat de persoana lui Maiorescu, care, în acel moment, nu făcea altceva decât să se debaraseze de Eminescu, expediindu-l la Viena, sub pază.” (II, p. 41). În legătură cu sesizarea faptului că Eminescu „scuipa” (a se vedea Episodul de la Gara de Nord, dar şi notiţa făcută de Maiorescu în jurnalul său: „nu m-a recunoscut, vorbind întruna, scuipând în toate părţile” – cf. II, p. 54), dl Călin L. Cernăianu reproduce câteva pasaje  dintr-un studiu a doi medici cunoscuţi în epocă, aceştia descriind formele de manifestare ale bolilor profesionale, prin intoxicaţie cu mercur: „…salivă multă, palpitaţiuni, respiraţiune grea, paliditate la faţă…” (II, p. 54) şi conchide. „Aşadar, toate cele trei simptome prezentate de Bianu şi Glăvan nu numai că se regăsesc în descrierea Liviei, dar reprezintă principalele ei observaţii.” (II, p. 55). Să se reţină că începând din vara anului 1883 şi până la moarte, lui Eminescu i s-a administrat, în trei mari reprize, tratament medicamentos, pe bază de mercur. La Döbling, dr. Obersteiner va sista tratamentul antiluetic, neasumându-şi diagnosticul de sifilis.

Un alt aspect care ridică un mare semn de întrebare este „cine şi sub ce motiv i-a obţinut lui Eminescu paşaport şi viza necesară trecerii graniţei?” (II, p. 56). Plecând de la această întrebare formulată retoric, dl Cernăianu notează: „Ca să obţii un paşaport, trebuia să faci o cerere în acest sens. Eminescu nu a scris şi nu a semnat un atare document (care, dacă totuşi ar exista, ar dovedi o dată în plus că nu era alienat). Iar pentru ca o altă persoană să facă acest demers în numele lui, trebuia să aibă procură, fie să-i fi fost numit tutore, prin sentinţă judecătorească. Eminescu n-a avut nici o clipă tutore, iar procură n-a dat nimănui (în 1883).” (II, p. 56). Acestea sunt formele sub care se putea obţine legal paşaport. Dar cum ne aflăm la Porţile Orientului, nu trebuie să considerăm misterioasă plecarea din ţară a lui Eminescu, spre Viena – cu paşaport sau fără –, pentru că politician versat, Maiorescu a avut cu siguranţă relaţii la Serviciul paşapoarte.

Din scrisoarea mentorului Junimii către sora sa, Emilia, datată 23 ianuarie 1884, transpare planul diabolic al lui Maiorescu. Iată cum comentează dl Cernăianu palnul al aşa-zisului Mecena dâmboviţean: „Din dorinţa de a-l izola pe Eminescu vreme cât mai îndelungată, Maiorescu îi pregătise acestuia <<5-6 săptămâni în pensiune lângă Viena>> (…) Pentru că în Bucureşti apăruse pericolul ca Eminescu să publice în foi aflate sub controlul altor grupuri de interes decât Junimea şi, astfel, să demonstreze că nu e alienat şi să-şi câştige râvnita independenţă materială, care ar fi adus numai necazuri lui Maiorescu – primul constând în obligaţia de a-i înapoia intacte lada cu manuscrise şi biblioteca.” (II, p. 78).

Până şi asupra datei când Eminescu a fost internat la spitalul „Caritas” au existat versiuni. Deşi procesul-verbal al Poliţiei Capitalei este datat 28 iunie 1883, în studiul lui N. Petraşcu (unul din apropiaţii lui Maiorescu), studiu apărut în „Convorbiri literare” se vorbeşte de 8 iulie acelaşi an. Şi-atunci, pe bună dreptate, autorul cărţii de care ne ocupăm, se întreabă: „unde a fost închis Eminescu în cele zece zile scurse, între 28 iunie, data dispariţiei lui, şi 8 iulie?” (III, p. 308).

Una şi aceeaşi persoană, la date diferite (la distanţă de 20 de ani), oferă două versiuni referitoare la acelaşi lucru – studierea creierului poetului, după deces. Dl Cernăianu reproduce două fragmente din două „documente” ale celui mai renumit neurolog, dr. Marinescu. Într-o scrisoare din 1914 către A. C. Cuza (unul din intimii grupării junimiste), savantul semnala existenţa unei meningite la creierul lui Eminescu, iar într-un articol din 1934 („Geniul şi nebunia lui Eminescu”, reprodus în facsimil de către dl Cernăianu) nu se mai aminteşte de aşa ceva, doar că fiindu-i adus după două zile de la decesul lui Eminescu şi fiind într-o avansată stare de putrefacţie, din cauza căldurii, creierul nu a mai putut fi cercetat (cf. III, p. 65-76). Povestea cu infirmiera care ar fi lăsat recipientul în care se afla creierul poetului pe pervazul unei ferestre şi că fiind cald s-ar fi deteriorat – este o altă gogoriţă care a circulat în epocă. Ne putem întreba, la rândul nostru, cine a fost cel care a încredinţat creierul poetului unei biete infirmiere, ca să fie adus de la locul unde s-a efectuat necropsia, la institutul unde lucra dr. Marinescu? De ce abia după două zile de la deces i-a fost adus creierul spre cercetare şi nu imediat ce s-a decis necropsia? Să fie oare acelaşi Maiorescu cel care a „dirijat” totul din umbră?

În alt loc al volumului al III-lea, dl Călin L. Cernăianu dovedeşte (pe baza „documentelor” reproduse în facsimil) că Maiorescu a dorit cu orice preţ să-l compromită pe Matei, fratele lui Eminescu. Într-o scrisoare din 1895, Matei îi solicită magistrului returnarea bibliotecii care a rămas la acesta, după moartea poetului. Maiorescu notează pe colţul scrisorii că „în urma morţii lui Eminescu nu mi s-a remis nimic din partea lui Em.” (III, p. 97). Adnotarea aceasta (pe care în cartea  dlui Cernăianu o găsim fotocopiată – III, p. 97 – probează şiretenia lui Maiorescu. Fratele poetului solicitase cărţi care existau deja la magistru, nicidecum care i-ar fi fost remise după moartea poetului. Neruşinarea lui Maiorescu de a-şi însuşi manuscrisele lui Eminescu reiese şi din procesul-verbal de primire de către Biblioteca academiei a unei donaţii din partea magistrului, unde „se face vorbire de cărţi de-ale lui Eminescu, donate de Maiorescu” (III, p. 98).

În Jurnalul său, Maiorescu notează că în 17 august 1883 ar fi primit vizita a doi dintre membrii familiei Eminovici: tatăl şi fiul, Matei şi că acesta din urmă, profitând de ocazie, ar fi furat ceasornicul din aur care fusese al lui Eminescu. Dovada că totul a fost o ticluire ordinară a aceluiaşi Maiorescu se află în tomul al III-lea al cărţii dlui Cernăianu, la pagina 99, unde găsim reprodus în facsimil un fragment din pagina de jurnal. În acest fragment e consemnat evenimentul – vizita Eminovicilor şi aşa-zisul furt al ceasului. Dar în acest fragment se vede limpede că magistrul făcuse unele „îndreptări”: a adăugat învinuirea lui Matei, adăugirea făcându-se probabil cu mult după vizită, căci se observă caligrafia înghesuită şi mult mai subţire faţă de restul textului. Şi chiar dacă ar fi fost aşa cum pretinde Maiorescu, ce căuta ceasul lui Eminescu în casa lui Maiorescu? Opinia dlui Cernăianu este îndreptăţită: „În cazul în care ceasornicul se găsea în casa din strada Mercur 1, înseamnă că Maiorescu însuşi era hoţ. Şi într-o atare ipoteză, Matei, departe de a fura, devine recuperator al bunurilor fratelui său, ajunse în mâini străine, lipsite de orice drept de a le deţine.” (III, p. 98).

Scandalos şi faptul că familia poetului nu a fost anunţată de către autorităţi (şi nici de către Maiorescu, pretinsul protector al lui Eminescu) de reinternarea acestuia în ospiciu, deşi Legea stipula această obligaţie. Sora, Harieta, află abia în martie 1889, cu toate că Eminescu se afla în ospiciu de mai bine de o lună.

Document cutremurător, cele trei volume ale cărţii dlui Cernăianu demonstrează cât de incomod a fost Eminescu pentru mentorul Junimii şi cum memoria poetului a fost întinată de falşii admiratori şi monografişti, printre care însuşi G. Călinescu, a cărui carte despre viaţa lui Eminescu a fost scrisă fără a se fi documentat în privinţa aspectelor semnalate de către dl Cernăianu.

___________________

*) Călin L. Cernăianu, „Conjuraţia ati-Eminescu”, Editura Semnele timpului, Bucureşti, vol. I – 2000, vol. II – 2001, vol. III – 2002.

noi creaţii semnate de Mihaela BOTEZATU

Rea voinţă

 

 

Despre noi, am spune multe,

Despre alţii, tot aşa

Iar cei ce vor să ne-asculte,

Ar adăuga ceva:

 

„Uite cum arată doamna,

Uite domnul, ce privire!

Pleacă la munte doar toamna,

Uite, el n-are simţire!”

 

Spune gura bat-o vina,

Tot ce vede sau ce vrea.

Judecă trântoru’-albina

Că face doar treabă rea.

 

Râde ciob de oală spartă

Şi cel astupat de vină;

Milă mi-e de-astfel de soartă,

Scoate-i, Doamne, la lumină!

 

Dă-le grăunte de rouă

Să le ude sufletul

Iar de am greşit, şi nouă

Ne-ntăreşte cugetul!

 

 

Omul de azi

 

Strânge omul ca furnica

Tot ce prinde-n calea lui,

Strânge dar nu ia nimica

Înaintea Domnului.

 

Vrea de toate cât trăieşte,

Uită semeni să ajute,

Vrea să trăiască regeşte,

Uită răul să-l înfrunte…

 

Cade pradă bogăţiei,

Celor rele şi murdare

Şi din cauza mândriei,

Uită vituţi astăzi rare.

 

Păcătos mai este omul

Şi când suflă şi când tace!

De viermi este mâncat pomul

De îi laşi să îl atace.

 

Privirea nu-i mai străluce,

Lacrima nu-i e curată.

Alinare nu aduce

Nici la mamă, nici la tată.

 

Vrea doar să mănânce bine

Şi să fie „respectat”,

Plânge de-ale lui suspine

Ca s-ajungă reputat.

 

Spune c-a muncit în viaţă

Doar ca să aibă renume

Şi n-a gasit el dulceaţă

Nici la cel ce-i poartă nume.

 

Şi-a uitat copilul său

Şi familia întreagă,

A uitat de Dumnezeu

Şi pe căi drepte să meargă.

 

El este omul de azi,

Un model întruchipat;

La el vezi cum să decazi,

De la Domnul, Împărat.

 

Luptă, omule şi-nvaţă

Să fii drept şi cu credinţă!

Caută s-atingi în viaţă

Mântuirea prin credinţă!

 

Sufletul copilului

Glasul dulce-ntruchipat

Al copilăriei mele,

Ochiu’-ncet mi l-a-mbrăcat

Cu lumina dintru stele.

 

Iar visez la tot ce-a fost,

Tot ce astăzi nu mai este,

Caut tot un dulce rost,

Caut file de poveste…

 

Şi mă văd din nou umblând

Pe potecile de vise,

Mii de gânduri adunând

Printre genele deschise.

 

Mă văd culegând iar rouă

Din ai mamei ochi luceferi,

Care ne dădeau doar nouă,

Mângâieri fine de nuferi.

 

Văd copiii cum aleargă

Pe maidanul ca de basm

Şi refuză să mai meargă

Şi se-avântă ca-ntr-un spasm.

 

Văd un zbor de rândunele

Spre albastru infinit

Şi-aş zbura şi eu cu ele

Să mă-ntorc de-unde-am venit.

 

Vreau ca ochiu-mi să cuprindă

Iar pudoarea inocenţei,

Vreau privirea să-mi surprindă

Sensul plin al abundenţei.

 

De a fi din nou copil,

Reunit mereu cu mitul

De-a vedea un infantil

Cum atinge inifinitul.

 

Astăzii oare mai sunt eu ?

Dar avem acelaşi soare,

Îns-aş vrea s-ating din nou

Raza-i tânără, frumoasă.

 

Sâmburii i-a pus în mine

Şi-am vâslit până la mal ;

Însă, azi aş vrea prin tine

Să mă prind din nou de val.

 

Tu, copile, ia o barcă

Şi mă prinde-n vals cu tine,

Să clipim apoi de parcă

Eu sunt tu şi tu prin mine.

 

Dă-mi o şansă, vreau să fiu

Călătorul mic al lumii,

Lasă-mi sufletul pustiu

Să ating gura genunii.

 

Vreau să urc din nou spre cer

Şi să cred în voia lui ;

Deci, mai vreau acum stigher,

Sufletul copilului.