Vitralii de vers

Cosmin ŞTEFĂNESCU

Așa cum ne-am obișnuit de câțiva ani, revista Metamorfoze vine cu nou volum numit foarte inspirat:”Vitralii lirice”. Această a – IV -a antologie de versuri pune în valoare și rememorează munca în tainele condeiului, depusă în decursul timpului de colaboratorii acestei reviste.
Poemele pline de visare sunt adevărate transcenderi în ” toate direcțiile/ Spațiului și timpului”, sunt adevărate „Căutări” (Prof.dr.  Nicolas Andronesco – Stamford, Connecticut – USA) ” Am hoinărit printre atomi și molecule / M-am amestecat în jocul lor/ Și-am amețit de atâtea legi/ Pe care nu le puteam respecta”.
Poemele prind viață în această antologie iar cititorul se trezește într-o mare de visare, într-un cânt al înțelepciunii căci poeții se întrec pe sine. Carmen Radu ne încântă cu minunate haiku-uri să călătorim alături de ea: „Hoinar” „pândeam orele -/timpul meu stătea în loc… / al tău alerga…” Un alt poem semnat de Carmen Radu surprinde cu pana: „Floriile”,” plouă în ziua de Florii… / caișii au lacrimi/ în colțul crengilor…/… și florile se transformă/ în spinii / care au încununat / fruntea lui Hristos…/ … și sălciile, și măslinii/ au plâns/ la intrarea în Ierusalim… / * * * /crengile de cais / au lacrimi pe flori… / a plouat a Înviere…”
În această antologie apar și câteva poeme în acrostih și vers alb, ale regretatului profesor și poet de excepție, domnul Marion Manolescu care ne-a fost un bun prieten și un colaborator valoros. Am să recit un poem care ne duce pe calea dreptei credințe: ” Psalm 3″ ” Răstignește-mă Doamne, / pe umărul tău stâng / să pot auzi / cum îți bate / inima / întru mântuirea / prea păcătosului din mine.”
Răsfoind și încercând să descoperim profunzimea din aceste poeme, inima tresaltă de bucurie ori se revoltă când citim poezii de factură socială despre românul obidit și despre țărișoara noastră distrusă în mod sistematic de catre persoane fără suflet, aşa cum transpare din poemul:” Profetul” (scris de  Prof.dr Const Miu – gazda noastră la acest minunat eveniment cultural și realizator al acestei antologii):
Un glas de dincolo de criptă,
În miez de noapte, apăsat,
Grăieşte,-având inima friptă:
„Voi aţi scos Ţara la mezat!

Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întamplă
Şi în mormânt mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.

Eu nu mai simt miros de tei
În viaţa mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei…
Doar mucegai şi humă !

Luceferi nu mai strălucesc
Când ţara e o rană,
Copii mamele-şi bocesc
Şi n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc
În dulcea noastră limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă.

Reclame

Arc peste timp şi vremuri

Carmen RADU

 

Zborul Albatroşilor a căpătat “Aripi de dor”, “Aproape de voi, oglindindu-si cuvintele şi tăcerile în “Vitralii lirice”.

Am zburat peste ani,

ne-am ascuns tăcerile

şi am zâmbit în cuvinte…

Ţin în mână cele patru antologii “Metamorfoze”, cele patru zboruri de albatroşi, patru cărţi în care şi-au găsit “cuib” sensibilitatea, dragostea, tandreţea, răzvrătirea, ura sau, altfel spus, dragostea în stare gemă…

Mulţumită domnului profesor dr. Miu, dascălul nostru “de cuget şi simţire românească”, avem noi, colaboratorii “Metamorfoze”, “numele adunat pe-o carte.”

Şi-au găsit locul, de-a lungul anilor, nume care au avut sau mai au, încă, un cuvânt şi de spus şi de scris…

Nu pot să nu amintesc de poetul Marion Manolescu – cel care ne-a aşternut iarna în suflet prin plecarea domniei-sale… dar care ne trimite azi scrisori de toamnă pe care a pictat vitralii, îndulcindu-ne despărţirea…

Sunt 25 de ani de când Albatroşii au zburat spre “veşnica tinereţe fără bătrâneţe” – aşa cum ne-a urat domnul profesor la începutul drumurilor noastre.

Sunt 23 de ani de când domnul profesor Miu se încăpăţânează să existe “Metamorfoze”, în ciuda metamorfozelor vremurilor…

Răsfoind şi recitind antologiile am hotărât că nu pot scrie altfel decât cu subiectivism… şi nu pentru că n-aş fi în stare să fiu realistă, dar ştiu prea bine anii grei în care domnul profesor s-a străduit, cu mijloace materiale mai mult decât modeste, să facă să reziste prin a exista frumos şi demn revista “Metamorfoze”… să nu coboare ştacheta, să impună acelaşi standard tuturor colaboratorilor săi.

Ne-a “obligat” la frumos, la seriozitate, la respectarea pentru cuvântul scris, la dragostea întru şi pentru limba română, ne-a “impus” acelaşi barem pe care şi l-a impus sie însuşi. Şi vreau să vă spun că n-a fost întotdeauna uşor… pentru că, uneori, critica doare.

Am să vă povestesc un episod petrecut acum vreo doi-trei ani, când aveam, totuşi, o  oarecare vârstă, dar care chiar nu a contat. Lansasem “Sentimente în amurg” şi mi-era bine. Continuam să scriu şi, la un moment dat, domnul prof. Miu îmi cere material pentru revistă. Ok, trimit! Scrisesem ceva şi chiar îmi plăceau. M-am gândit că sunt bune şi că le pot trimite. Telefon: “auzi, dacă nu schimbi stilul nu e bine. Nu sunt rele, dar vreau altceva.” Şi gata. Am amuţit. Am plans de ciudă şi m-am gândit: “ce mama dracului nu e bine? Ce altceva?

Asta am simţit, asta am scris. Ce altceva? ”  Nu mi-a picat deloc bine. Vreo două-trei zile am tot vorbit singură: ce altceva?

Şi-am găsit: am început să scriu haiku-uri. Cochetasem cu ideea dar nu la modul foarte serios. Însemna înregimentarea mea într-un stil care impunea reguli stricte: 3 versuri cu 7,5,7 silabe. Şi asta după ce toată viaţa scrisesem doar în vers alb!

Dau telefon – supărată rău: trimit şi eu ceva pentru “Metamorfoze”. Ştiam că acum e altceva, dar era bine? Mă definea? Stăteam ca pe ghimpi, aşteptând confirmarea. Care a venit. Mi-a spus că, de fapt, asta aştepta de la mine. O reinventare. Asta era acel altceva. Şi-am scris “Anotimpul drumurilor” – gata de vreo doi ani şi pe care  mă chinui s-o trimit editurii. De fapt, a căpătat o altă formă, nefiind numai o carte cu poezie haiku, ci haiga, adică poezie însoţită de desen acuarelă.

V-am povestit acest episod pentru că, probabil, fiecare dintre colaboratorii “Metamorfoze” au trecut prin aceste teste. (Cosmin ştie!)

Ani la rând, colaboratorii “Metamorfoze”, unii apărând aproape în  fiecare antologie, alţii doar în câte una sau două, aşa cum le-a fost sau ne-a fost parcursul, şi-au aşternut bucăţi de suflet pe pagini albe.

“Vitraliile” lui 2013 stau şi ele sub semnul respectului şi dragostei faţă de limba română.  Stau sub semnul dorinţei de a demonstra că se poate cultură, că se poate exista şi frumos.

Aşa că, într-o seară ploioasă de septembrie,  la o cană cu ceai, “Vitraliile lirice” sunt ferestre deschise spre soare, spre lumină şi linişte.

Nu e puţin lucru având în vedere aceste vremuri gri!

Mulţumesc şi mulţumim, domnule profesor, că ne-aţi pictat toamna!

Finis

Alexandru BIŞAG – clasa a X-a A, LTNB

Dincolo de tot ce ştim, regi bătrâni şi-ascund privirea,

Lumea lor e doar trecut, iar blestem li-i amintirea.

Nimeni paşii nu-şi mai sună, lungi cărări, acum sunt reci,

Crucile de peste dealuri au rămas doar lemne seci.

Norii – umbre de culoare care parcă nu mai trec

Asupresc cu-a lor angoasă praful nou-depus pe ştrec.

Soarele e doar un mit, cei de-acum nu-i ştiu coroana:

Ei nu cred, ei nici nu simt, ei n-au sărutat icoana.

Ei sunt ei, nimic mai mult. Suflete? Nu mai există.

Viitorul celor vechi le-a exclus din a sa listă.

Oamenii sunt doar strămoşi, azi prea scumpi sunt la vedere,

Meritul e doar al lor, au redus tot la tăcere.

Verdele e doar un zvon, nimeni nu-i ştie culoarea.

Fericiţi sunt cei ce astăzi au văzut vreodată marea.

Căci nevoia de durere e al rasei noastre tic,

Pentru noi, cei ce urmează, tot timpul au fost nimic.

Asta-i lumea ce-o să vina, chiar de vrem sau nu acum,

Valsul molcom de cortină lasă-n urmă praf şi scrum.

Totul s-a schimbat încet, ceasul le-a distrus pe toate,

A visa sau a iubi nimeni astăzi nu mai poate ….

 

Frumos în sânge

 

Frumos e harul înc-ascuns, frumoasă-i luna plină

Frumos ţi-i pruncul nou-născut, privat de orice vină.

Frumos privim în curcubeu – culori ce-şi cântă spasmul:

Copil candid cu ochi zglobii, frumos te-nvaţă basmul!

Frumos mă las bătut de vânt, frumos îi simt fantasma,

Când pâinile-ţi joacă-n coveţi, frumos le simţi mireasma.

Frumos te-mbeţi cu foi de soc, frumos îţi pierzi reperul

Şi uiţi că totu-i doar un joc, frumos te-nhaţă gerul.

Frumos m-apuci blajin de mâini, frumos îţi muţi privirea,

Mă-ngâni în gând şi-ncet roşeşti, frumoasă-ţi este firea!

Frumos te-ncrezi în cărţi şi cruci, umil îţi strângi averea.

Frumos îţi ştergi obrajii dulci, amară-ţi-este fierea.

Mă strigi frumos şi îţi răspund, ecou crescut din carne

Frumos e îngerul cu glas, frumos şi-ascute coarne.

Mă minţi frumos şi mă renegi, frumos ţi-am fost eu tată,

Frumos te-alung acum plângând, durerea mi-e răsplată.

Căci eu sunt timp şi eu sunt tot, frumos sunt eu, nu altul.

Frumos m-aşez din nou în praf, frumos mă arde-asfaltul.

Frumos implori la glezna mea, mai sus nu-mi poţi ajunge:

Al tău frumos,de-a existat, l-am pus în minţi şi sânge!

ADEVĂRURI ASCUNSE DE BIBLIE

Dino ADMINO

Ne vom continua periplul nostru biblic si vom continua sa deslusim itele atat de incurcate ale acestei afaceri care a foste, este si va fi(pana cand?) Biblia.

Ne amintim ca in ziua a5a Dumnezeu a facut absolut totul: uscat si ape, animele terestre, marine si pasarile, plus toata vegetatia.

Cum au fost facute numa Dumnezeu stie, pentru ca Biblia nu ne da niciun fel de explicatii. Cand a venit timpul ca sa fie facut omul, Creatorul a cam ajuns la capatul puterilor, nu a mai avut forta necesara sa-l faca din nimic si atunci a recurs la mijloace mai copilaresti, adica s-a jucat cu lutul, precum copiii cu plastilina. Mai departe face pe doctorul anestezist, il adoarme pe Adam, iar din coasta lui o face pe Eva.

Aceasta este o forma naiva de explicare a antropogenezei, dar acest lucru poate fii explicat prin lipsa de cultura a acestor populatii nomade care nu posedau niciun fel de cultura si care au cautat sa dea o explicatie la nivelul cunostintelor lor din timpurile acelea.

Sa concluzionam: Adam si Eva erau dintr-un singur trup si dintr-o singura rasa. In mod automat, ei si toti urmasii lor, ar fii trebuit sa aiba aceeasi grupa sangvina. De ce sunt patru grupe sangvine diferite si diferite tipuri de Rh? Cum se explica atunci aparitia in mai putin de 6000 de ani a trei rase si doua subrase? Am curaj sa fac prinsoare cu voi ca daca veti intreba orice preot indiferent de rangul si pregatirea lui despre toate acestea, vi se va raspunde intr-un singur fel: „nu cauta sa-L ispitesti pe Dumnezeu, pentru ca nu-ti este de niciun folos sa stii adevarul. Daca aceasta ar fii singura neconcordanta nu ar fii nici o problema, dar aceasta carte abunda tot felul de probleme care nu au nici o legatura cu adevaratul Dumnezeu.

Voi face o afirmatie indrazneata: preotii au interesul sa intretina si cultive aceasta confuzie, dar despre acest lucru vorbim mai tarziu.

Cap.2 vs. 20

Si a pus Adam nume tuturor animalelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor salbatice…

Trebuie sa recunoastem ca protoparintele Adam a fost cel mai dotat om al tuturor timpurilor pentru ca a reusit sa numeasca aproape – atentie- 200 de milioane de specii. Cum o fii reusit sa vada lumea nevazuta a virusilor, bacteriilor, microbilor? Cum o fii calatorit si cu ce, prin toata lumea ca sa vada toate animalele? Or fi stat toate aliniate in fata lui si pe urma migrau in habitaturile lor naturale ? Mister. Nu-ti pune intrebari pentru ca il vei ispiti pe Dumnezeu, asa iti vor spune preotii.

Am ajuns la cap 3 si aici ne asteapta alte surprize. Dupa ce sarpele a pacalit-o pe Eva sa manance impreuna cu Adam fructele din pomul cunostintei binelui si raului.

Vs.7- Atunci li s-au deschis ochii la amandoi si au cunoscut ca erau goi…

Vs. 8-Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin Rai s-au ascuns Adam si femeia lui din fata Domnului printre pomii Raiului. Acum e acum! Dumnezeu cel adevarat care este conform Crezului:” facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor”, nu stie unde e Adam si conform vs. 9 a strigat „Adame, unde estie?”

Vs. 10- Raspuns-a acesta, „ Am auzit glasul Tau in Rai si m-am temut ca sunt gol si m-am ascuns”. In continuare Dumnezeu este tot lipsit de „puteri” si mai mult, banuie ca a mancat din pom. In continuare afla ca sarpele i-a momit, si culmea ironiei il BLESTEAMA. O sa vedeti ca Dumnezeu o sa mai faca acest lucru mai incolo, ceea ce mi se pare o rusine. Nu poti sa pui acest fapt pe seama lui Dumnezeu, pentru ca el este iubire si bunatate, el fiind cel ce da binecuvantari.

El blesteama si pamantul si ii pedepseste pe Adam si Eva conform vs.16-19.

In continuare urmeaza cea mai savuroasa parte de pana acum.

Vs21-„ apoi a facut Domnul Dumnezeu lui Adam si femeii lui imbracaminte din piele si i-a imbracat.” Parca il vedem pe Dumnezeu cu ochelarii pe nas, cosand cu mana sau la masina haine pt cei doi, ca sa nu plece dezbracati din gradina Edenului. Este rusinos sa pui pe seama lui Dumnezeu astfel de activitati casnince si sa crezi astfel de bazaconii.  Noi oamenii moderni, care zburam spre stele, care stapanim puterea atomului, care au creat cea mai performanta realizare umana- calculatorul- nu mai putem fii mintiti de Biserica si de slujitorii ei, in ceea ce priveste aparitia vietii pe pamant. Amin zi voua! Biblia se vrea cartea de capatai a omenirii, cea mai sfanta carte, cea ma bine vanduta, cartea cartilor, dar in realitate este o culegere de povesti a unor popoare total straine de neamu romanesc a unor populatii de ciobani si analfabeti. Va propun in continuare sa intram si in culisele crestinismului pentru a vedea cum a reusit sa se extinda atat de repede si sa detroneze vechile religii ale antchichitatii, veti fii pur si simplu constrenati sa constatati cate sute de milioane de oameni au fost omorati de cei care chipurile aduceau un zeu bland si iubitor de oameni. Agresiunea mistico-religioasa, iudeo-crestina a facut mai multe victime decat toate molimile si razboaiele la un loc.

In Matei cap 12art 30 gasim poate cel mai nenorocit lucru pus vreodata pe seama lui Dumnezeu: Cel ce nu este cu mine este impotriva mea, si cel ce nu aduna cu mine, se risipeste. In numele acestui teribil blestem, oamenii s-au transformat in fiare, negura mistico-religioasa s-a lasat peste omenire si s-a pornit un adevarat genocid in lume.

Arpegiul toamnei

Bianca MOISE – clasa a IX-a D, LTNB

Ieri am gustat din toamnă,

Iar pe buze mi-a rămas gustul amar,

Azi ţi-am păşit poteca ruginită,

Şi am rămas fără suflare,

Dar prin tăcerea-mi de plumb

Am creat arpegiul toamnei:

Tu, eu, toamna şi iubirea noastră.

Pe umeri-ţi goi se aştern frunzele moarte

Si am să mă nasc toamnă pentru a fi mereu

Parfumul ce-ţi îmbălsămează sufletul.

 

Mormântul sufletului

 

Doi trandafiri ca altă data

Stau ofiliţi în vaza sentimentelor uitate

Te-am plans atunci, te plâng şi acum,

Monah al sufletului meu, învii!

Dar ai să pieri din nou

Prin pasiuni vindicative

Ce te vor rătăci de astă data

Ȋn infernul cugetului sacru.