IARNA

Hulya Curtamet – clasa a XII-a A

 

Iar se apropie in graba,

Apriga si garbovita,

Razand copiii o asteapta:

Nu mai vii iarna odata?

Aspra, blanda sau geroasa, te astept cu drag voioasa.

Resentimente

 

Vesnica durere sufletul mi-l strapunge.

Pe drumul nesfarsit al uitarii pornesc,

Setea de razbunare sa mi-o potolesc.

Un parfum pagan ma tortureaza. E ametitior.

Un sentiment bizar nu-mi da pace…

Iertare!

 

 Realitate 

 

In timp ce viata-i treacatoare

Si amorul e himeric

Realitatea-i cutremuratoare.

Iar noi, calatori intr-o lume efemera

Si plina de ardoare,

Ne agatam de o iluzie pacalitoare.

Reclame

Expresionismul blagian

in “Meşterul Manole”

în relaţie cu balada  “Monastirea Argeşului”

Cristina ILEA clasa a XII-a A, LTNB

             Opera lui Blaga atestă strânse legături cu mişcarea modernist, iar piesa “Meşterul Manole” este o dovada directa a expresionismului, current in care se incadrează.

            Expresionismul lui Blaga este unul îmblânzit, plasticizat, estetizat, cauzele sale fiind puse pe seama autohtonizarii poeziilor si celorlalte opere. Ioan Mariş arată că, in cadrul teoretizarii expresionismului, Blaga se singularizeazaprin “argumentul discursului cultural al artei noastre folclorice, in care <<anonimatul>>, <<colectivismul spiritual>>, <<arta abstracta>> se gasesc intr-o autentica spiritualizare launtrica.

            Blaga este influentat in formarea sa poetică de cultura folclorică română, de ceea ce el numea “matricea stilistică”.

            În teatrul lui Blaga, personajele nu sunt decat simboluri pentru fortele stihiale ale vietii. La baza conflictului dramatic vor sta contradictiile dintre aceste forte si nu motive psihologice sau sociale determinabile istoric. Piesa se sprijina pe cunoscuta legenda a Manastirii Argesului, iar autorul altoieste pe sensul metaforic al baladei populare ideea ca tot ce e cu adevarat durabil se obtine prin jertfe. Cunoscuta tema a jertfei zidirii este cunoscuta la toate popoarele din sud-estul Europei, dar balada romaneasca este unanim recunoscuta ca fiind cea mai aleasa intruchipare artistic.

            Lucian Blaga comprima datele oferite de partea introductiva a baladei si expozitia dramei incepe cu motivul surparii zidurilor. Derutat si aproape descurajat de acest fenomen de nepatruns, Manole masoara si socoteste in odaia sa de lucru, in prezenta staretului Bogumil si a unui personaj ciudat, Gaman, care doarme intins pe podele un somn agitat, bantuit de vedenii terifiate, ce-l fac uneori sa tresara si sa se comporte in nestire. Staretul Bogumil are pentru situatia disprerata in care se aflau constructorii o singura solutie- jertfa: „Sufletul unui om cladit in zid ar tine laolalta incheieturile lacasului pana-n veacul veacului”, zice staretul.

             Conflictul dramei incepe a se definii, dar el nu va fi cu desavarsire instalat in actiunea piesei decat dupa intrarea in scena a Mirei. Dupa un plin de neintelesuri schimb de replici cu Manole din care rezulta puternica dragoste ce-i leaga pe cei doi soti, are loc scena in care Gaman se manifesta ca expresie a fortelor oarbe dezlantuite, scena ce devine in contextul framantarilor lui Manole, o ampla metafora a stihiilor telurice invrajbite impotriva zidirii, care trebuie invinse prin jertfa, si Manole intelege ca sfatul lui Bogumil nu e lipsit de talc.

                  Acum conflictul e clar si definitiv instalat; el e de natura interioara, izvorat din infruntarea luciditatii mesterului care construise inca multe altele, cu necesitatea, care pentru Manole e irationala, de a sacrifica un om, si nu pe oricine, ci pe propia-i sotie.

            Elementele conflictului sunt asadar, pe de o parte, devoranta pasiune pentru constructie, pe de alta, intensa dragoste pentru viata, pentru frumusetea si puritatea ei, toate intruchipate de Mira. Biserica si Mira sunt cele doua „jumatati” ale personalitatii eroului. Fara una din ele, marele mester e anulat ca om. . Blaga va insista asupra acestor framantari interioare, facand din personajul sau un erou de tragedie antica, acolo unde balada rezolva aparent simplu- un conflict starnit de clarificarea in vis a cauzei prabusirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga este tragic pentru ca „e fara iesire”. „Iesirea” din conflict nu poate avea loc decat prin moartea eroului, o moarte necesara, fara indoiala.

            Complexitatea compozitionala a dramei izvoraste din complexitatea personajului ei principal. In permanenta Manole evolueaza pe doua planuri fundamentale aflate intr-o stransa conditionare reciproca: unul psihologic si unul al faptelor. In ordine psihologica, actiunea si, o data cu ea personajul ating punctul maxim al incordarii in momentul hotararii de a jertfii (cand Manole spune ii solului ca „biserica se va ridica”, hotararea e definitiva); in ordinea faptelor, punctul culminant e marcat de zidirea Mirei in temeliile bisericii. Trecand prin chinuri mai presus de puterea unui om, Manole incearca sa evite jertfirea Mirei, dar zidarii sai il constrang in virtutea juramantului facut, momentul zidirii Mirei fiind plin de semnificatii. Zidarii traiesc din plin febra creatiei si biserica se inalta, Manole insa s-a schimbat; tot mai puternica devine constiinta ca pentru el, ca individ, sacrificiul nu mai inseamna izbanda, ci secatuirea tuturor puterilor sufletesti. Bolnav de iubirea lui pentru Mira, muncit de inutilitatea sacrificarii celei mai de pret fiinte ce-i apartinea cu trup si suflet, in gestul suprem al renuntarii nemaigasind iara nici un sens, Manole se razvrateste impotriva propiei sale fapte si a celui care i-o ceruse si vrea sa sparga zidul pentru a-si elibera iubita. . Boierii si calugarii insa il acuza pe Manole de crima si socotesc biserica lui „intaiul lacas al lui Anticris”. Acest conflict secundar reprezinta exteriorizarea unor contradictii existente in sufletul lui Manole inca de la inceputul dramei . Dupa cum stim balada se incheie cu moartea tuturor constructorilor, semnificatie nu numai a sacrificiului total, dar si a razbunarii voievodului egoist care vrea sa fie singurul ctitor al unei asemenea capodopere.

            Blaga lasa in viata pe mesteri ca pe niste dovezi vii si concrete ale adevarului ca marile izbanzi ale omului vor cere neintrerupt noi si mari sacrificii umane Moartea lui Manole ce se sinucide, ii eternizeza opera, astfel amandoi, autor si opera ating absolutul Tipologia personajului Blaga nu paraseste nici o clipa conditia omului astfel conditia umana este studiata proportional cu misterul perfectiunii.Manole este un personaj nou ca tip si esenta ce reprezinta mitul lui Atlas ce poarta povara unei constructii pe care s-o conduca in eternitatea momentului si in existenta eterna a istoriei sale.El sacrifica iubirea umana si propria personalitate desavarsind totul prin sinucidere. Desi Manole este cel ce filtreaza intreaga putere si forta a jertfei, zidarii nu raman nici ei straini de suferinta se de ideea ca au dat minunii cladite de ei tot ce aveau mai bun, inclusiv linistea si echilibrul sufletesc. Ei au invesnicit capodopera lor cu propriile lor suflete.

            Finalul inspirat si lasat intocmai cu finalul din balada „Monastirea Argesului”aduce in prim plan idea de sacrificiu ca model si exemplu al perfectiunii,insa spre deosebire de balada opera lui Blaga creza un nou model cel al perfectului atins prin sinucidere si nu crima. Multimea insasi care-l apasa pe Manole impotriva calugarilor si boierilor, sanctifica esenta mitica a eroului: „Noi strigam, boierii urla, noi aparam, calugarii osandesc – toti suntem jos, Manole singur e sus, singur deasupra noastra, deasupra bisericii!” La propriu si la figurat, caci Manole se urca in adevar in turla, trage clopotul, dupa care se arunca in gol. Propria lui moarte, eterna ca orice moarte, ii eternizeaza opera. Tipul de conflict Bivalent descriind uniform doua destine supuse sacrificiului spre gloria idealului ales si dus pana la capat.Este esenta unui mare neant ce acoprera o dragoste insufletita prin pasiune si iubire.Biserica pe care o construeste Manole devine raportata si la celelalte personaje un adevar acoperit prin martiriul iubirii.Astfel Manole este sacrificat in primul rand spiritual ca apoi material asadar conflictul fiind la inceput in constiinta personajelor iar apoi in realitatea dura.

Marele creuzet?

Cosmin ŞTEFĂNESCU

Lumea se năruie zi dupa zi

Privim ruinele şi nu întelegem

Ce se întamplă

Cine este posesorul

Viselor noastre?

Şi de ce se joacă cu ele

În acest mod?

De ce nu le lansează

Într-un zbor maiestuos

Înaripate cu speranţe infinite

Aşa cum ar fi fost firesc

Dar nu!… nu se mai poate!

Este imposibil

să se mai întample aceste lucruri

Nu este de dorit

Sunt alte planuri

Planuri în planuri

Jocuri de-a v-aţi-ascunselea

În neştiut

Iar în acest loc se naşte

O nouă supă primordială

A celor care vor să schimbe totul

Să creeze un nou univers

Condus doar de ei

Un nou Big Bang

Nascut într-un creuzet

al marelui nimic

De unde aceşti măscărici

Să ne tălmăcească

doar visele lor bolnave

Şi acelea de putere.

 

Esenţă de bucurie

 

Ne-am scufundat în amintiri

Şi ne-am bucurat vremelnic

De vechi uitări

Dar timpul a trecut ca un vânt zănatic

Venit din trecut şi călătorind către viitor

Iar peste noi timpul s-a aşternut

În diferite anotimpuri

Mai este puţin

Până când se va aşterne iarna

Peste noi şi sufletele noastre

Iar noi zâbovim pentru o clipă

Cât o eternitate

Într-o vâltoare de amintiri vechi şi noi

Şi le cernem din zările uitate

De neghina unor amintiri fără importanţă

Şi le aducem în prezent pentru a le retrăi

Pentru a vedea încă o dată

Esenţe de bucurii fără seamăn

Ce ne-au păstorit

În timpul primăverii vieţii noastre.

REVOLTA MEŞTERULUI MANOLE

LIPAN GABI – clasa a XII-a A

 Piesa „Meşterul Manole” a marelui dramaturg Lucian Blaga aparţine incontestabil curentului literar numit EXPRESIONISM. Îndrăznesc să afirm acest lucru pentru că se pot identifica în întreaga operă mai multe trăsături ale acestui curent.

Revolta Meşterului Manole are ca punct de pornire jertfa propusă de stareţul Bogumil ca unică soluţie pentru ducerea la bun sfârşit a construcţiei bisericii. Pentru Manole, ideea acestui ritual sinistru nu are nici o logică: „Jertfa aceasta de neînchipuit – cine o cere? Din lumină, Dumnezeu nu poate s-o ceară, fiindcă e jertfă de sânge, din adâncimi, puterile necurate nu pot s-o ceară fiindcă jertfa e împotriva lor.”

Meşterul are sufletul împărţit în două jumătăţi. El este jumătate om şi jumătate artist. Revolta lăuntrică a omului Manole creşte pe măsură ce realizează că sacrificiul uman va fi necesar pentru finalizarea creaţiei sale. Prin urmare cele două părţi ale sufletului său intră în conflict: nu se poate desăvârşi ca artist decât dacă renunţă la omul din el.

Pus în faţa unei situaţii limită, atunci când Vodă îi dă o ultimă şansă de a termina construcţia, Manole alege să pună în aplicare soluţia stareţului Bogumil. Artistul Manole se impune datorită dorinţei sale imperioase de a construi: „duhul întruchipărilor s-a întărit în mine poruncitor”. Lupta interioară şi revolta meşterului sunt observabile şi în momentul în care le împărtăşeşte zidarilor soluţia salvatoare. Şi-ar dori din tot sufletul să nu fie nevoit să recurgă la această „jertfă de sânge” însă este conştient că nu există alternativă. Omul din Manole se răzvrăteşte, însă nu este destul de puternic pentru a prelua controlul.

După ce toţi cei nouă zidari împreună cu Manole depun jurământul, urmează o aşteptare copleşitoare. Inevitabil, apar bănuieli cum că meşterul şi-ar fi anunţat soţia să nu vină. Aceste bănuieli se risipesc însă în momentul în care Mira îşi face apariţia printre muncitori. La vederea Mirei, în interiorul lui Manole are loc, pentru scurt timp, o schimbare de putere. Refuză să creadă că venirea soţiei sale este un fapt real, renunţă la ideea jertfei şi îi cere acesteia să plece imediat. Sub presiunile zidarilor îşi aduce aminte de jurământul făcut şi artistul din Manole revine la putere spunându-i Mirei să rămână. Are loc o alternanţă la conducere a celor două jumătăţi ale sufletului meşterului, accentuându-se astfel amploarea luptei interioare şi revolta inimaginabilă împotriva situaţiei în care a fost pus.

În final, artistul din Manole preia controlul şi, muncind pentru desăvârşirea sa, duce până la capăt sacrificiul uman.

Datorită acestui sacrificiu, jumătatea umană a meşterului nu supravieţuieşte. Ultima imagine a acestuia este a unui om sfârşit, răvăşit de războiul lăuntric şi de remuşcări. Considerând că traiul pe pământ nu i-ar mai aduce niciun beneficiu şi într-un gest final de revoltă, Manole îşi ia viaţa aruncându-se de pe biserica pe care el a clădit-o prin jertfă de sânge şi de suflet.