Portretistiva vegetală

de Prof. dr. Const. MIU

 

Placheta de versuri semnată de către Ion Dragomir – Dictatura trandafirului (Editura Ex-Ponto, Constanţa, 2006) e structurată în trei secvenţe: Obârşii, Cântece de vinere neagră  şi  Eu de tu şi tu de eu.

               Obârşii include ciclul Dictatura trandafirului, care împrumută titlul plachetei. Sunt 47 de poeme, cu o întindere variabilă, care conturează, în marea lor majoritate, portretistica vegetală a muzei. Să reţinem mai întâi o invocaţie către această „zeitate”, căreia i se conferă unicitate: „Să-ţi duci mâinile-n poveste/ de vrei zorii şi aceste/ trei fântâni pe trei culori/ la răscruci de sărbători…/ Suflet alb pe-o altă apă/ lumea-n tine să încapă,/ pân’ la cerul dus pe strungă/ paşii tineri să-ţi ajungă./ De azi şi până oricând/ îmi eşti faptă şi în gând/ nemurit/ cum e soarele-n zenit!” (p. 20).

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

Reclame

Tăceri în cuvinte

de Carmen RADU

 

Argument pentru o iubire…

            M-am gândit, în nebunia tinereţii, că mi-aş fi dorit o argumentare pentru iubire.

Mi-ar fi plăcut să-şi spună… (sau să-mi spună?):

O iubesc pentru că vrea să fie iubită, dar n-are nici cea mai vagă idee despre cât poţi suferi de dor…

O iubesc pentru inconştienţa sincerităţii… pentru că ştie să ofere şi înţelege să pretindă…

O iubesc  pentru că are zile când nu vede pădurea de copaci… dar are şi zile când toată pădurea e verde şi e lumină…

O iubesc pentru că plânge când plouă, dar fotografiază fulgere…

O iubesc pentru pietre, pentru scoici, pentru valuri… pentru toată marea din sufletul ei…

O iubesc pentru că urlă în sângele meu ca un animal prins în capcană…

O iubesc pentru zilele în care se caută… pentru clipele de confruntare cu sine însăşi… pentru falsele lamentări ale conştiinţei…

O iubesc pentru viteza gândului către lucrul imediat ori posibil…

O iubesc pentru toţi „urecheaţii” bandajaţi sau jeliţi… pentru toată bucuria căţeilor când o văd că apare…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă lectura

cartea prietenilor – 40, 41

de Marion MANOLESCU

 

Spaima tăcerii

 

La capătul

spaimei

mi se destrămă

tăcerea

şi nu mai pot

aştepta

să-mi îmbrac

neliniştea

cu vinovăţia

destinului

tulburat

de o iubire

pierdută

 

 

Tăcere ademenită

 

Mi-ai ademenit

gândul

cu vorbe

din altă vecie

 

Acum

din fiecare

pasăre

din fiecare

piatră

din fiecare

surâs

mă nasc

tăcere

 

 

 

cartea prietenilor – 36

de Marion MANOLESCU

 

Pribeag printre gânduri

                                    Pentru Martin

 

Toamna

mi-a închis

timpul

în pupila

bucuriei

şi azi pentru tine

ochiul

se destramă

de dor

şi pentru tine sunt

pân-am să mor

trist cavaler–bunic-

PRIBEAG

PRINTRE

GâNDURI

 

VitraliiPMA

Straniu, paradox şi absurd

de Prof. Dr. Const. MIU

 

COORDONATELE PROZEI SCURTE A LUI GH. A. NEAGU

 

           Activitatea editorială a prozatorului Gh. A. Neagu, mai cu seamă ca romancier, este consemnată de către Ion Rotaru (în ILR de la origini şi până în prezent), precum şi de către Marian Popa (în a sa ILR). Primul istoric literar găseşte similitudini între viaţa social-politică din antichitatea greacă şi cea din zilele noastre – nota definitorie pentru romanul Aesopice. Dacă despre Tarantula, Ion Rotaru opinează că „nu se ridică la ştacheta prozatorului de azi” şi îşi motivează exigenţa: „De-ar fi aplicat maniera sadoveniană a evocării romantice – din romanele istorice, căci Tarantula e de această factură  – n. n. – (…) Prozatorul nostru însă se pierde în nesfârşite dialoguri (…) Citim şi uităm de îndată aceste pagini, ne întoarcem mai cu plăcere la simplicitatea cronicilor slavone sau la aceea a lui Ureche.”, acelaşi istoric literar se arată entuziast în legătură cu o proză inclusă în antologia Zece prozatori (Editura Albatros, Bucureşti, 1987), fragment „reluat” (greşit crede istoricul mai sus amintit) în romanul Arme şi lopeţi, când de fapt această piesă de referinţă face parte din romanul menţionat. Pentru Ion Rotaru, Spinarea de piatră a Făgăraşului este „piesă memorialistică, unică în contextul prozei noastre actuale, a traiului ca de puşcăriaşi al militarilor în termen, din o anumită perioadă a dictaturii ceauşiste.” Cel de-al doilea istoric literar – Marian Popa – face observaţii pertinente mai cu seamă la romanul Arme şi lopeţi (1997), considerând că acest op „în timpul îngheţului ideologic ar fi fost condamnat pentru naturalism şi negativism”, căci „prin el se reprezintă mizeria şi absurditatea, brutalitatea, corupţia şi imbecilitatea din structurile militare şi aşa-numitul eroism în muncă…” Opiniile celor doi istorici literari sunt inserate în antologia de autor –Gh. Andrei Neagu, Purtătorul de cruce (Editura Transilvania, Tecuci, 2009), cu o prefaţă semnată de Th. Codreanu.

          Singurul care a sesizat nota definitorie a prozei lui Gh. A. Neagu – naturalismul – este Marian Popa. Însă, această noţiune estetică şi literară se cuvine a fi nuanţată. Atât în proza scurtă, cât şi în romane, naturalismul uzitat de scriitorul vrâncean diferă de cel din proza lui Rebreanu sau Zola ori, pe alocuri, în cazul celei a lui Marin Preda – schiţa Calul  şi unele scene din Moromeţii. Un exemplu concludent este volumul de care ne ocupăm acum, unde aşa-zisul naturalism are ca repere straniul, paradoxul  şi absurdul, „condimentate”, pe alocuri, cu umor negru.

CHINEZ

 

Continuă lectura