Revista METAMORFOZE la nr. 100

de Cristian NEAGU

Spectrul cultural contemporan este marcat de evenimentul major ce se derulează la Medgidia, cu ocazia sărbătoririi apariţiei cu numărul 100 al revistei „Metamorfoze.” Fără a beneficia de minimul publicitar, spre a se face cunoscută la nivel naţional, fără a fi susţinută financiar de vreo instituţie culturală – unica sursă pecuniară fiind modesta chenzină a fondatorului ei, Prof. Dr. Const. Miu –  a reuşit să ajungă la acest impresionant număr de apariţii.

             Conţinutul revistei impresionează cititorul respectând raportul emitent – receptor, ceea ce demonstrează profesionalismul absolut al redactorului şef. Fie că lecturăm critică literară, poeme ori eseuri, este de apreciat faptul că semnatarii lucrărilor puse în paginile revistei, ating dezvoltarea diacronică şi articularea sincronică, în interacţiunea normelor sau a genurilor, având consistenţa câmpurilor de tensiuni, de forţe centripete, şi centrifuge care se produc în cadrul diversităţii temelor. Astfel, tensiunile sunt pluridirecţionale, ca în toate sistemele socioculturale umane, drept care o mişcare literară de mică amploare, (cum este cazul colectivului redacţional „Metamorfoze”)  tinde către filonul intelectualist, chiar dacă fizic, aspectul revistei este unul modest, din cauze explicate mai sus. Şi cum altfel putea să fie structurată o revistă fondată de Prof. Dr. Const. Miu, cel care l-a avut mentor, pe absolutistul literar, regretatul Marin Sorescu?

Continuă lectura

Reclame

NOI DOI

de Cristian NEAGU

Doinei Cozac

 

Buna mea,…Iubirea mea!  

Îţi aminteşti?

Te-am descoperit complementar

În căutări pur dezinteresate

Prin subsolul spectrului sentimental,

Şi m-am întrebat, copleşit de şoapte:

De unde ai blândeţea cu care mă-nconjori,

De unde-mi dai iubirea la care nu răspund

Tu, graţie şi farmec, rebelă uneori,

Ce îmi veghezi tristeţea în suflet şi gând?

Vinovat de faptul rănilor ascunse

Păşesc pragul către a ta chemare

Măcar o noapte să mă scald în vise

Şi să pot iubi cu disperare…

Tomnatici,

În nostalgii cărunte cufundaţi,

Ne-am supus iubirii acceptând

Să fim nebuni, să ne lăsăm purtaţi

Acolo unde-i Eros mai profund.

Pe aria melodică a nopţii

Clipele-au surâs în paşi de vals

Cu teamă de o răzgândire-a sorţii,

Cu rugă de-a nu pierde ce-a rămas

Şi-atunci, trupurile noastre s-au chemat

Încleştându-se în dulcea lor beţie

Până la extaz, iar ochii-ai lăcrimat

Ning peste sentimente petale de narcise,

Un cântec vechi se recompune-n noi;

Să-ngenunchem iubito  la visele ucise

Şi să ne stingem, într-un sărut apoi…

Rămâi…Nu pot veni unde mă chemi,

Sentinţă şi destin mă-mpart,

Mi-e sufletul prea multe ierni

Şi-n orizonturi mă prefac…

 

 

IRONIA SORŢII

 

Sunt căsătorit cu absenţa feminină,

Îmi este dor de nud şi de alint

Şi sunt atras în cursa de lumină,

Recunoscând  că sunt introvertit.

Aşa te-am cunoscut: fermă, distinsă,

Aşa te-am posedat: nevrotic şi profund,

Dar nici nu ştiu de ce mi-ai fost trimisă

Căci am destinul orb, dar îl mai am şi surd.

Te pierd iubito în unghiul de cocori,

Şi mâna-ntind ca pentru ultima dată

Spre gura ta, cu dor de sărutări,

Spre ochii tăi, ce plâng iubirea moartă,

Te chem în gând dar n-am niciun răspuns

Te culc pe braţ  în crunta-mi amăgire

Şi mâna-ntind, agonizând răpus,

De ieri şi-alaltăieri, rămase amintire

Eşti Doina Cozac,  tandră şi rebelă,

Dar nu vei fi căldura cea mult ocrotitoare,

Şi totuşi mâna-ntind dorindu-te, himeră,

Şi totuşi te alung, şi nu-nţeleg ce doare…

La vremea părului cărunt, patimi târzii

Mi-au provocat o rană, ce a rămas deschisă;

E ilegal ce fac, mă doare, dar să ştii

Că te iubesc, iubire interzisă!

 

Către tine

de Ioana TOADER – XII E (LTNB)

Poate astăzi îmi topesc fericirea

poate ieri eram atât de frumoasă

precum gândul tău despre mine

daca aş fi..

ceea ce simt..

 

Abia atunci… Alergând

te trăgeam de firele nevăzute

către viaţă

către tine..

Împreună…

 

Pe geamuri

Se prelinge ziua.

Dar până la noi

Nu ajung

Flămândele ei braţe,

Lumea ca o fiară de aur

Zvârcolindu-se

În agonia orbitoare

Se preschimbă

Într-un desen. 

Poate astăzi îmi topesc fericirea

poate ieri eram atât de frumoasă

precum gândul tău despre mine

daca aş fi..

ceea ce simt..

 

Abia atunci… Alergând

te trăgeam de firele nevăzute

către viaţă

către tine…  Continuă lectura

LEAC

de Marion MANOLESCU

Cu răbdarea la necaz

nici un leac mai bun”

 

Rabdă-mă ploaie

rabdă-mă gând

rabdă-mă vorbă

aruncată în vânt

 

Rabdă-mă vis

rabdă-mă soare

rabdă-mă leac

de neuitare

şi şterge-ţi necazul

de-atâta răbdare

cu lacrima mea

din neascultare

POVESTE

 

Păcatul îşi caută vinovatul”

 

Nu-mi căuta

păcate…

 

Osândă

nu cere…

 

„Fiecare  pasăre

pe graiul ei

piere”

şi păcatul

că eşti

şi vina

că sunt

ne vinde mereu

cu acelaşi

cuvânt

TÂRG

 

A vândut pielea

ursului din pădure”

 

Nu mă vinde noapte

noaptea pot să fiu orb

 

Nu mă vinde zi

ziua poate sunt înnorat

 

Şi dacă

gânduri

uscate în ger

îţi ţipă

în rană

vinde-mă

loc de mânastire

în pădurea

de la marginea ta 

Cu răbdarea la necaz

nici un leac mai bun”

 

Rabdă-mă ploaie

rabdă-mă gând

rabdă-mă vorbă

aruncată în vânt

 

Rabdă-mă vis

rabdă-mă soare

rabdă-mă leac

de neuitare

şi şterge-ţi necazul

de-atâta răbdare

cu lacrima mea

din neascultare Continuă lectura

Fugă

de Carmen RADU

s-a strecurat tiptil

printre gânduri…

ecoul amintirilor

n-a mai recunoscut

umbra…

mi-am „setat” sufletul

numai

pentru zilele viitoare…

Anatomie

 

…sau ambalaj pentru suflet,

pentru gânduri,

pentru ceea ce numim

„staţionare”

aici şi acum…

***

de câte ori privesc

animalele de la circ

îmi dau lacrimile…

nu cred

că pot suporta

umilinţă mai mare

decât aceea

„de a face frumos…”

 

 

***

să nu întrebi

niciodată

sufletul

care ţi-a stat pe umăr

de ce a hotărât să zboare…

tu nu ştii…

dar zărise, în depărtare,

umbrele

care-ţi stăteau de strajă

la poarta sufletului…

era nedrept

să fie

o umbră

în plus… 

s-a strecurat tiptil

printre gânduri…

ecoul amintirilor

n-a mai recunoscut

umbra…

mi-am „setat” sufletul

numai

pentru zilele viitoare… Continuă lectura

SINCERITATE

de Ion ALEXANDROAE – XII F (LTNB)

Mă-ntreb dacă mă mai visezi

Şi de-nţelegi ceea ce-ţi spun…

Oare ai încetat să crezi

Că te doresc ca un nebun?

 

Ai spus că vrei s-apari pe cer,

Pe bolta sufletului meu,

Voi sta în ploaie şi în ger

Şi te voi aştepta mereu.

 

E frig, dar eu nu-ngheţ şi-aştept

Sperând că tu apari curând

Iar lacrimile-mi curg pe piept

Şi te păstrez mereu în gând.

 

În suflet am un scop divin:

Să ne-nţelegem din priviri,

Iar seara când mereu mă-nchin

Nu vreau să zac sub amăgiri.

 

Aştept să vii la pieptul meu

Amar de lacrimi şi de dor,

Aştept, deşi îmi este greu,

Căci să iubeşti nu e uşor.

Astăzi plouă

de Cristina ILEA

Priveam prin geam cum se prelinge ploaia

Pe sticla sa de călimare,

Cu picături ce adesea deveneau cu timpul

Din ce în ce mai amare.

Iar în mintea mea suna

În constantă rezonanţă,

Cântecul ploii ce cădea

Mereu cu eleganţă.

Astăzi iar plouă,

Plouă şi-n sufletul meu,

Alerg prin labirintul

Cuprinzătorului muzeu.

Primăvara

 

Când floarea mov, regală

Împrăştie, prin lume, al ei parfum înmiresmat,

Primăvara îşi face apariţia în rochia-i de gală,

Un fluture albăstrui, jucăuş, zboară hipnotizat.

Păsările-ş cântă, trilul lor de pace,

Întreaga natură, cu verde se infuzează

Sclipitor, ca să îmbrace,

Pământul ce se reorganizează…

Brusc, adierea de paradis se cristaliza

Imaginea, ca un film fotografic se developa:

Dorea a se imortaliza

Deşi… încet, încet, se estompa.

Început de Toamnă

 

O frunză arămie cade pe pământul

rece, înfrigurat de toamna ce-a venit.

Doar, din când în când, mai trece-n zare,

O pasăre ciudată în zborul ei grăbit.

 

Zâna veştedă, încet pluteşte prin aerul încărcat

De ecoul vocilor celor ce-au fost cândva,

În veşmântul ei din argint brodat

Rugând şoaptele să se oprească.

 

Undeva, în depărtare, doar o umbră se zăreşte,

Iar vântul calm alene se preumblă.

Uşor, uşor începe şi pluteşte

O vagă amintire a verii ce-a trecut… 

  Continuă lectura