MĂRTURISITOR AL ULTIMULUI POET DAC

Prof. Dr. Const. MIU

 

Structuartă în 16 capitole, cartea domnului Gh. Postenicu – Ultimul poet dac (Editura Europress, București, 2013) – aduce în prim plan pentru cititori, ca și pentru istoricii literari creația lui Ion Gheorghe – un poet împătimit iubitor al civilizației geto-face.

În capitolul Întâietatea estetică a lui Ion Gheorghe, autorul cărții în discuție consideră că se poate vorbi de trei etape ale creației poetului născut în comuna Florica, județul Buzău: „Cea dintâi aparține pâinii, rândunelelor, ierbii și ființelor năzdrăvane. Începe în 1957 (Pâine și sare) și se încheie 11 ani mai târziu (Vine iarba), fiind urmată de perioada obârșiei și a începutului absolut, deschisă de Cavalerul trac (1969) și încheiată cu Dacia Feniks (1978). Ultima etapă, scripturală și parabolică este ilustrată de Cenușile (1980) și se încheie cu reeditarea Elegiilor politice (2002).” (p. 10).

Într-un studiu, publicat în revista România literară (nr. 19/ 1989, p. 5), arătam că în cazul creației poetice a lui Ion Gheorghe, coordonatele în jurul cărora poetul glosează sunt universul rural, precum și mitologia și arheologia, subsumate istoriei. Satul lui Ion Gheorghe reprezintă matca din care pleacă și-n care va reveni eul poetic, aidoma lui Anteu, spre a-și reîmprospăta izvoarele liricului. În acest spațiu sacru, care conservă un mod de a fi propriu, având o curgere a timpului de natură subiectivă, prezența țăranului – un uriaș Pan – literară(nr. 19/ 1989, p. 5)se face simțită de la „bubuitul primului grăunte”, până la frământarea aluatului de pâine. Lirica lui Ion Gheorghe cuprinde o seamă de volume, ca de pildă Cavalerul trac, Megalitice, Dacia Feniks, Cenușile, Scripturile și Condica în versuri, așezate sub semnul vârstelor originare, relevându-se în felul acesta vechimea, continuitatea și statornicia etniei românești în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Referindu-se la Megalitice cronicarul opinează: „Volumul care ilustrează cel mai bine programul estetic [al lui Ion Gheorghe – n.n.] este Megalitice, o carte a genezei, întărind temele din Mai mult ca plânsul și Cavalerul trac, prin 26 de alegorii și descântece.” (p. 26). Concluzia referitoare la sinteza românismului, detectabilă în volumele Cavalerul trac și Megalitice pe care o notează domnul Postelnicu este următoarea: „Ciclul mitologic format din Cavalerul trac și Megalitice întărea viziunea cosmocratică și propunea umanitatea rurală cu vechimea și puritatea civilizației sale, ca singurul legatar al vârstei mitice, matcă a românismului.” (p. 29). Despre „poemul didactic” Dacia Feniks, cronicarul notează la pagina 31:  „…de data aceasta a urmărit  <<veridicitatea de spirit și de literă a textelor ce le-a cercetat >>.”

Un capitol aparte al cărții sale, domnul Postelnicu îl rezervă pentru volumul Cavalerul trac: „Cu volumul Cavalerul trac (1969), poetul Ion Gheorghe extinde tematica literară la mitologia păgână a Traciei (…) Cavalerul trac este un lung poem structurat în 20 de episoade.” (p. 45, 49). Analizând „sufletul omului trac” (sintagma aparține poetului – n.n.), Gh. Postelnicu urmărește felul de a fi al lui Manimazos – eroul civilizator al tracilor. Logodindu-se cu „fata logosului”, tânărul înzestrat cu puteri demiurgice, se închină țărânei, iar seara, ca să primească binecuvântarea, își va pune sub căpătâi „un bob de țărnă”.

Noutatea studiului domnului Gheorghe Postelnicu rezidă în faptul că sesizează legătura între studiile teoretice despre civilizația geto-dacă și creația poetică a lui Ion Gheorghe: „Este meritul lui Ion Gheorghe că a depășit momentul istoric în care afirmarea spiritului național devenise politică literară și a recuperat prin muncă tenace mituri și legende, dându-le substanța rafinată a poeziei (…) Ion Gheorghe a confirmat în studiile sale teoretice viabilitatea și unitatea lumii geto-dace, pentru că i-a pătruns tainele.” (p. 56-57).

Cu acribia-i caracteristică, domnul Postelnicu aduce în discuție volumul Cenușile, „…operă cu pronunțat caracter didactic explicit. Volumul cuprinde 67 de piese care comentează <<pe cont propriu>> inventarul mormintelor dacice și carpice descrise în trei cărți de sinteză, apaținând lui D. Protase (…) Poemele au un voit început de proces-verbal…” (p. 58).

În capitolul Poezia jocului de cuvinte, Gh. Postelnicu sesizează predispoziția lui Ion Gheorghe pentru ludic, ilustrative fiind volumele Joaca jocului Și mai joaca jocului, având în comun – aidoma lui Arghezi – invenția verbală, „amestecul de inocență și insolit cu sonorități onomatopeice.” (p. 137).

Pentru faptul că majoritatea volumelor de versuri ale lui Ion Gheorghe au în centrul lor destinul țăranului, poetul însuși recunoscându-și obârșia („Țăran și eu, trăgând în piept toată istoria nisipoasă”), Gh. Postelnicu ajunge la concluzia îndreptățită că „Niciunui scriitor contemporan nu i se potrivește mai bine decât lui Ion Gheorghe formula estetică folosită pentru George Coșbuc, aceea de poet al țărănimii, deoarece amândoi sunt suflet din sufletul neamului, cântându-i bucuiria și-amarul.” (p. 151).

Pentru toate aceste aspecte evidențiate în cartea sa, Gheorghe Postelnicu s-a dovedit a fi mărturisitorul poeticii ultimului poet dac – Ion Gheorghe.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s