DEPLINĂTATEA MATURITĂȚII CREATOARE

Prof. Dr. Const MIU

membru USR, Filiala „Dobrogea”

Cine vrea să vadă, să cunoască și să înțeleagă evoluția zicerilor poetice semnate de doamna Theia Presadă – poetă  trăitoare în Dublin, Irlanda – trebuie să citească volumul său de versuri, Alexandrina (Editura Proșcoala, Râmnicu Vâlcea, 2019).

În volumul amintit, o primă categorie o formează creațiile pe tema dezrădăcinatului. Ilustrative, în acest sens, sunt poeziile Regina mea, Mirajul Occidentului, Rute diferite.

O altă categorie de creații este axată pe prozaism, stilul narativ fiind predominant. Aici amintim Nălucă, printre armonii, Speranța, Lacrimă de dor. Dacă Vis magic, în doi are un vădit iz de poveste, elocvent fiind pluralia tantum („Am cuprins atâtea continente în noi/ și tărâmuri de vis cum nu s-au aflat/ ți-am fost Zână bună, mi-ai fost Împărat/ aștri și îngeri ne-am fost – vals în doi”), în Cu inima în primăvară, maniera descriptiv-narativă amintește de pastelurile lui Alecsandri: „Pe o colină, în primăvară, stă ciuta și al ei puiuț!/ Mugurii dau să plutească, adiați de-un vânt călduț./ Par s-asculte bucuria ce-o vestește firul ierbii,/ Când vor fi toți, laolaltă, restul ciutelor și cerbii.// În văzduh, tresaltă păsări, nu-s din cele alarmate/ Se rotesc a-mperechere… vânătorul e departe./ O cobză de greieraș își rescrie armonia…/ Parc-așteaptă înserarea, să-și înceapă simfonia.// Peste punte, trec codane, spre izvorul fermecat,/ Mlădioase și sprințare, căci e timpul de udat!”

Partea cea mai consistentă din cele 422 de pagini ale volumului Alexandrina aduce în prim-plan fluxurile și refluxurile unui suflet ardent, tectonica acestuia relevând chemări, împliniri, dăruiri (vom aminti aici doar câteva dintre cele mai valoroase: Vin!, Imn de slavă, Pe legea sărutului, Alb de catifea, Reverență, Iubire!, Gențiana purpurea), dar și reproșuri, dublate de un noian de dezamăgiri – Transplant de fluturi fiind cea mai elocventă creație. Lăsăm cititorului plăcerea de a urmări zborul acestui suflet însetat de frumos, pentru care iubirea este una ziditoare.

Aducem în discuție un aspect ce nu a mai fost sesizat nici de către prefațatorii la celelalte volume ale doamnei Theia Presadă, nici de către cei care au făcut referiri la creația poetică a autoarei. Este vorba de ironia înțelegătoare, dublată de parodie. Bunăoară, în Dilemă, la început, autoarea mimează naivitatea, ca mai apoi refuzul tranșant să îmbrace haina ironiei: „M-ameninți cu răpirea, dar știi, am o dilemă:/ Nu înțeleg nicicum: <<Ce-i dragostea supremă? >> / Așa că-ți spun cinstit: nu m-aștepta la toamnă/ Via să ți-o culeg, eu sunt o doamnă!”

Însă, locul unde poeta se dovedește a fi o adevărată maestră a ironiei este microsecțiunea din volum, rezervată colindelor. Spre exemplu,, în Colindă de Halloween, remarcăm autoironia: „Așadar, costumul Evei, chiar de pare desuet,/ Mai salvează o lățcaie între maluri de buget.// N-am teamă, de ce m-aș teme?… rafale de artificii/ Vin să-mi netezească visul, așa, împotriva fricii/ Nu care cumva, zorită, vulnerabilă, plăpândă/ Să se răzvrătească duhul și iubirii să mă vândă.”. Colinda Julietei este abordată în registru parodic: „Fraged, pieptul Julietei, tresări în tril duios/ dintre fluturași și murmur, când zări pe Făt Frumos, / (…)//  S-a ițit, drag, Făt Frumos-ul, la cravată și costum,/ Asudat, de cazna, – i spune: <<Fericit voi fi postum…/ dacă sufletu-mi se duce, dusu-m-am, mă duc și eu/ în aceeași Odisee, până Sus, la Dumnezeu! >> / Și sorbi, sorbi ce-i fuse scris… otravă/ văzând tragicu-i destin, prăvălindu-se-ntru slavă.// Vestala, îndrăgostită, lăcrimase în pocal/ elixirul tinereții și un strop de senzual.// <<Julieta mea zăludă, spune sincer, cui te dai? >> / <<Vai, Romeo… Ah, Romeo, Colțișorul Meu de Rai!>>.

Prin tematica abordată, ca și prin tehnicile multiple de realizare a creațiilor, volumul Alexandrina relevă deplinătatea maturității creatoare a poetei Theia Presadă.

OMUL – EXPERIMENT AL EXTRATEREȘTRILOR ANTICI

Prof. Dr. Const. MIU

Savantul american Dr. Ellis Silver este de părere  în noua lui carte – Oamenii nu sunt de pe Pământ  – că oamenii nu sunt originari de pe planeta Pământ, ci au fost aduşi pe Terra de extratereştri, cu zeci de mii de ani în urmă, ca pedeapsă pentru comportamentul duplicitar al rasei: Se presupune că deşi omul este specia cea mai dezvoltată de pe planetă, dar este surprinzător de inadecvat adaptat şi prost echipat pentru mediul de pe Pământ. Este afectat de lumina soarelui, are o aversiune puternică pentru produsele alimentare care apar în mod natural, iar rata bolilor cronice este ridicol de ridicată”, a mai adăugat savantul american în cartea sa. Potrivit lui Ellis Silver, neanderthalienii, cum ar fi Homo Erectus, ar fi fost încrucişaţi cu alte specii, poate de la Alpha Centauri, care este cel mai aproape de sistemul nostru solar. ”Acest lucru sugerează, pentru mine cel puţin, că omenirea a evoluat pe o altă planetă, şi poate am fost adus aici ca o specie foarte dezvoltată”, a mai adăugat cercetătorul.

În sprijinul afirmațiilor făcute de către Ellis Silver, care ar putea trece drept o speculație de tip SF, vom aduce în discuție textul biblic: „Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: <<Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! >>” (Facrea, 2: 15-17). Din pasajul subliniat de noi, reiese faptul că divinitatea nu amenință, ci avertizează pe Adam, prin intermediul registrului verbal. E vorba de viitorul ipotetic, având valoare stilistică de condițional, însă și acest mod verbal trebuie înțeles ca formulare imperativă: dacă mănânci din pomul cunoșterii binelui și al răului, în acea zi mori ! Edenul despre care textul biblic spune că trăia Adam ar putea fi planeta pe care a fost conceput omul, așa cum susține Elis Silver. Dacă avem în vedere contextul mai larg al textului biblic, din Facerea (cpitolul 3, versetele 16-23, în special fragmentul subliniat de noi mai jos), vom înțelege că nu despre moartea posibilă e avertizat Adam, cide faptul că va fi pedepsit.

În Facerea, 3: 16-23, după ce Dumnezeu și-a dat seama că Adam și Eva au încălcat porunca divină, putem citi următoarele: „Iar femeii  i-a zis: <<Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni>>. Iar lui Adam i-a zis: <<Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: Să nu mănânci, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! Din sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce>>. Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii. Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat. Şi a zis Domnul Dumnezeu: <<Iată, Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…>>. De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.” Prima frază pe care am subliniat-o în fragmentul reprodus, din perspectiva teoriei extratereștrilor antici trebuie înțeleasă în felul următor: conștiința supremă înțelege că Adam, mâncând din fructul interzis, „s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul”, adică a devenit egalul celui care l-a conceput. Pericolul mai mare este dezvăluit în fraza următoare, pe care am subliniat-o: „Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!” Asta înseamnă că dacă Adam a gustat din fructul interzis, el va continua să mănânce și, prin urmare, va deveni nemuritor, precum tutorele său. Și aici, se cuvine să precizăm că că traiul în veci al lui Adam, din perspectiva Creatorului, înseamnă că și el ar putea astfel să devină creator. Până la gestul consumului din fructul interzis, Adam și Eva erau obiecte/ păpuși confecționate, după comiterea acestui act, ei capătă conștiință de sine (și-au dat seama că sunt goi și s-au rușinat, ascunzându-se de cel care i-a făcut). Dar pentru că pe acea planetă nu putea fi vorba de sclavie, Adam trebuia să fie expulzat din locul unde a fost conceput și trimis în locul de unde a fost adus materialul din care a fost zămislit – „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. Ca atare, expulzarea de pe planeta „Eden” trebuie înțeleasă ca pedeapsă pentru comportamentul duplicitar al rasei, dar mai ales pentru posibila îndrăzneală a   creaturii de a se crede creator. Adam va deveni „sclav” sieși pe pământ: „…blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! Din sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat.”

După cum s-a văzut în cele arătate mai sus, textul biblic recunoaște în mod indirect , așa cum opinează Dr. Ellis Silver că „oamenii nu sunt originari de pe planeta Pământ, ci au fost aduşi pe Terra de extratereştri, cu zeci de mii de ani în urmă”, ca pedeapsă pentru comportamentul duplicitar al rasei.

Să mai spunem doar că ținând cont de faptul că sunt trei rase de om trăitoare pe planeta Pământ – albă, galbenă și neagră – înseamnă că din trei locuri diferite Pământul a fost populat cu oameni, ca experiment al extratereștrilor antici.