UN MAESTRU AL MISIVEI

Prof. Dr. Const. MIU

 

Cartea dlui Vasile Durloi – Țărmul psihedelic (Editura Ex Ponto, Constanța, 2019) – invită cititorul într-un periplu imaginar, spre un tărâm al cugetului și simțirii.

Sub aspect structural, volumul în discuție, în forma unor epistole prozo-poematice, are două compartimente: Misive din larg și Epistole străvezii.

Din majoritatea misivelor, se desprinde tonul confesiv, imperfectul rememorării fiind elocvent în acest sens: ”De ea îmi amintesc. Ea aștepta, să-mi treacă dorul, / ajunsese Acolo și tulburată aproape real, / îmi spunea că nu trebuie să-mi fac griji/ (…) // Ea descompunea simptomul călătoriei în intuiții/ fluide, sub tâmpla sculptată în taverna cu trident, / iar presiunea cuvintelor ei, însoțite de gesturi banale, / preschimba în descântec și patimă, imaginea/ feminității voluptuoase și apetisante, de hetairă.” (Notă supraacută, p. 23). Sunt amintiri mozaicate – cum declară emițătorul mesajelor în Vreme alunecoasă (p. 50).

Sunt o serie de misive, în care emițătorul mesajului este descriptiv-narativ, imaginarul poetic fiind axat pe epitete ornante: ”Prin abur și fum, o răcoare grațioasă se ridica/ din amforele mării ca prin magie, în mod progresiv.” (Mirosul algelor, p. 44); ”Între pleoape, mi s-a cuibărit durere de spirit/ spre a nu uita ce înseamnă să ai griji…/ Cu falsă foaie de parcurs și vântul sărăcie-n vele,/ liniștea-i grea pe dinăuntru, travestit în matelot, / plutesc, o ultimă noapte, printre alge albastre-verzui/ într-o sinuoasă odisee privată, clepsidra-i de gheață. / încerc să nu mă mai dau dispărut!” (Dincolo de stare, p. 48).

În partea a doua a cărții de care ne ocupăm, maniera introspectiv-meditativă a epistolelor străvezii este anunțată la pagina 64. ”…apoi se întâmplă să crească ceața amintirilor/ incurabile deasupra și în adâncul mâhnirilor sărat/ pe care pluteam în derivă…” (Între deja și nu încă).

Tonalitatea meditativ-introspectivă, detectabilă din astfel de misive, relevă vasta experiență de viață a autorului: ”Nu știu dacă senzația de sete include particula divină/ ori dacă este numai o excitație fiziologică în exces/ provocată de oceanul care s-a coplicat/ odată cu dreptul lui Zevedeu de a fi pescar adevărat/ chiar și numai pe două-trei molecule amare.” (Tribulație, p. 71); ”Simbolul pentru melancolie ar trebui să fie o inimă/ tatuată cu semnul ancorajul interzis, iar eu ar trebui să-l expun pe arborele artimon, țintit să nimerească/ moartea deznădejdii, iar plânsul, din tăcere, să alunge/ stresul care prevestește lipsa instinctului de conservare…” A se observa, din folosirea registrului verbal, că asemenea speculații se fac la modul ipotetic. (În nesfârșit); ”Mi-am urcat inima pe o cochilie maculată de frisoanele/ negre ale mării, cu intenția ascunsă de a înstrăina amintirile furate de pe țărmul tău…” (Peregrin).

Din cele arătate până aici, reiese clar faptul că dl Vasile Durloi este un maestru al epistolei – specie literară la îndemâna unui spirit meditativ, dornic să împărtășească cititorului frumusețile unei călătorii spre un țărm  psihedelic.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s