UN CUVÂNT MOȘTENIT DIN GETO-DAC

Prof. Dr. Const. MIU

Consultând mai multe cărți pentru realizarea studiului meu Moștenire lexicală de sorginte geto-dacă, printre care și Tainele tăblițelor de la Sinaia. Cronica adevarată a tracilor, de Adrian Bucurescu, precum și Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb? a lui Dan Romalo, mi-a atras atenția cuvântul MYU/ MYO, care în graiul strămoșilor noștri se tălmăcește AL MEU.
Imediat m-am gândit că, în calitate de lingvist, aș putea să vin în sprijinul acestei idei. Cea mai elocventă dovadă că acest cuvânt este moștenit din geto-dacă (MIU având sensul AL MEU) este faptul că îl întâlnim în construcții ca de pildă frate-miu, taică-miu, bunică-miu. Destinul a făcut ca numărul de înmatriculare al automobilului – preferențial – să aibă în componență forma din geto-dacă – MYU.

Reclame

PROFETUL

 

 

Un glas de dincolo de criptă,

În miez de noapte, apăsat,

Grăieşte,-având inima friptă:

„Voi aţi scos Ţara la mezat!

 

Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întâmplă
Şi în mormânt mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.

 

Eu nu mai simt miros de tei
În viaţa mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei…
Doar mucegai şi humă !

 

Cântat-am graiul românesc
În dulcea noastră limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă.

 

Degeaba le-am lăsat cu dor
O “Doina”, să tresară…
Trecutul … nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.

 

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi
Din Nistru pân’ la Tisa;
Moldova-i astăzi jumătăţi…
Cât rău făcutu-ni-s-a !

 

Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să vă fie…

 

O, biet popor român sărac
Cu-o ţară-aşa bogată…
Tu vin – o, răului de hac –
Să nu ţi-o vândă toată !

 

Şi dă-i afară pe străini
Şi toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii !

 

Cu trupe de comedianţi,
Numindu-se partide…
Sunteţi românii emigranţi
Din rai în… ţări aride!

 

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria,
Voi daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România!

 

Mihai Viteazul v-a lăsat
O ţară mai rotundă…
Voi azi aţi scos-o la mezat;
Străinii vă inundă.

 

Aveţi întinsul Bărăgan,
Dar nu aveţi o pâine,
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine!

 

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi-aveţi dulcea ”Miorită”,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă,

 

Aveţi o Deltă ca-n poveşti
– Vedeţi să nu v-o fure! –
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure…

 

Nici vii pe deal nu mai zăreşti,
Livezile se-uscară,
Şi mărul Ţării Româneşti
L-aduceţi de afară.

 

Nu vine Mircea cel Bătrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân
Când voi lăsat-aţi lupta !

 

Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare,
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare…

 

Nu voi a vă-nvăţa de rău,
Ci-ncerc a vă-nţelege;
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.

 

Ruşine să vă fie-n veac,
Că v-aţi trădat străbunii,
De parcă n-aţi fi pui de dac
Ci rude-aţi fi cu hunii !

 

Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi
Mereu să vă despoaie,
Să fiţi doar simpli figuranţi
Ei lupi în piei de oaie?!

 

Eu nu mai am ce să mai sper.
Vă văd de-atâta vreme
Târându-vă în trai mizer.
De griji şi de probleme.

 

Şi nici nu pot a mai privi
A voastră neputinţă.
Mă-ntorc la starea mea dintâi
Mă-ntorc în nefiinţă.”

 

Luceafărul vorbi profet
Spre neamul său, spre ţară,
Şi, lăcrimând, se stinse-ncet…
Muri a doua oară …

15 ianuarie 2019