Chemare

Mihaela BOTEZATU

Ochii tăi tresar închişi

Peste buzele crăpate

Şi cădem în ţărnă-nvinşi

Prea uscaţi de vechi păcate.

 

Cade lacrima amară

Brusc desprinsă de retină

Şi te văd ca odinioară

Cu privirea ta senină.

 

Mă cuprinzi în braţe dulci,

Evantai de vise rare

Şi pe pieptu-mi capu-ţi culci

Cu o mână pe spinare.

 

Apoi, degetele-ţi albe

Le-mpleteşti în părul meu…

Cerne timpul clipe dalbe

Printre ploi şi curcubeu…

 

Azi doar eu, aici rămasă

Fără stropi sau curcubeu,

Azi te chem să vii acasă,

Raiul sufletului meu.

 

Să-ţi cuprind gâtul iubit

Şi obrajii să-ţi sărut,

Să îţi pun de bun venit

Mir pe chipul tău de lut.

 

Şi să plâng la capul tău

Până când n-oi mai putea!

Să rămânem tu şi eu

Pân’ la cea din urmă stea.

 

Vino azi, te rog, la mine

Căci mi-e dor de şoapta ta!

Cine zilele-mi s-aline?

Cin’ să-mi lumineze noaptea?

 

Şi de n-ai să te întorci,

Sufletu-mi va fi mormânt,

Pustiit, de valagă-l storci

Făr-al firii legământ.

 

Te-ai legat pe veci de mine

Când în ochi tu m-ai privit;

Chem, deci, ochii-ţi să m-aline,

Astăzi, chiar la asfinţit.