Ai dimineţii oaspeţi

Mihaela BOTEZATU

Stropii negri de lumină cad din bolta infinită

Iar o mână aurie se-mpleteşte cu ’nalt cerul,

Cade pleoapa ta, Fecioară, peste firea gârbovită

Când împarţi magia ta peste om, el, efemerul.

 

Si-ţi cobori privirea blândă pe colinele sihastre

Şi despici cortina deasă înmuiată în tăciune

Ca să luminezi tu visul ca prin zările albastre,

Noaptea ta devine zi sub cereasca ta minune.

 

Vino, tu, iubită dragă şi în visu-mi chinuit,

Dă-mi o pulbere-aurie să prind ziua negreşit,

Te strecoară în odaia gândului meu adormit

Şi dă-mi cugetul în noapte, fă-mă martoru-ţi smerit!

 

Să ma nasc noaptea cu tine, când cerul îneci în aur

Şi s-ascult povestea-ţi dulce până crapă muguri proaspeţi

Să vestească dimineaţa îmbrăcată-n flori de laur

Iar eu sa rămân cu tine, noi, ai dimineţii oaspeţi.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s