ADAGIO

             Nicholas ANDRONESCO

 

Toamna

Când alergam

Pe câmpul proaspăt arat

Şi semănat

Cu grâu

La Ion Corvin

Mă simţeam cuprinzând Universul

Eram desculţ

Şi ardeam

Eram în bucuria

Pământului atins

În realitate

De realitatea mea vie

Călcâiele erau arce

Iar eu râdeam

Intens

La Soare şi la fructe

Strugurii îşi trimiteau aroma

În ceruri

Şi reflectată

Pe sfera ionică

Mă îmbia

La cântecul de leagăn

Ce-l auzeam din fragedă copilărie

Mama

Era şi ea pe aproape

Gustând din libertatea

De a fi

A fiului ei

Şi eu alergam

Alergam

Chiuind

În vânturi şi-n gânduri

De peste dealuri

Domoale

Cu orizonturi mărginite

Cu ierburi subţiri şi arse

Din seminţe germinate

Rămase

Din anii trecuţi

De la urmaşi

Alergam cu paşi uriaşi

Ca în Tibet

Când vântul zeiesc

Îmi ţinea fiinţa

Deasupra gravitaţiei

………………………………….

De-atunci

Nu m-am mai întors

Acasă

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s