DEMONICUL DE SORGINTE POPULARĂ în opera lui Caragiale

Prof. Dr. Const. MIU

În proza lui Caragiale, fabulosul este, uneori, de provenienţă populară şi ia forma demonicului. Inserţia acestei categorii în real nu este percepută de către protagonişti decât ca fiind ceva straniu. Pentru argumentarea acestor consideraţii preliminare, vom aduce în discuţie povestirile La Hanul lui Mânjoală,  La conac, precum şi Kir Ianulea – scriere cu aspect de basm cult.

În cele două povestiri mai sus amintite, fabulosul se prezintă sub forma demonicului, acesta fiind pus în legătură cu periplul fiecărui protagonist. Conaşul Fănică (din La Hanul lui Mânjoală) se smulge cu greu din braţele focoasei hangiţe, Marghioala – despre care lumea bănuia „că umblă cu farmece” – şi, în toiul nopţii, pe „o vreme vajnică” – „viforniţă mare”, se-ndreaptă spre conacul polcovnicului Iordache, acesta dorindu-l ca ginere. În drumul său spre conacul viitorului socru, tânărul zăreşte „o mogâldeaţă sărind şi ţopăind”, iar când calul refuză să mai meargă, îşi dă seama că „e un ied negru foarte drăguţ, care se lasă blând să-l ridic de jos”.  Calul se sperie şi o rupe la fugă, fără a putea fi strunit. Rămas fără cal, care speriindu-se şi smucindu-se îşi trânteşte stăpânul, tânărul peţitor se trezeşte în apropiere de „hanul Mânjoloaii”, semn că rătăcise „vreo patru ceasuri”.

Referindu-se la nuvela lui Mircea Eliade, La ţigănci, Eugen Simion opinează că aceasta „pare, până la un punct, o prelungire modernă a povestirii La Hanul lui Mânjoală.” (Mircea Eliade, spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, Bucureşti, 1995, p. 135). Credem că această afirmaţie se bazează pe considerentul că rătăcirea fiecărui personaj (Gavrilescu, respectiv Fănică) aminteşte de motivul labirintului. Însă, dacă rătăcirea lui Gavrilescu e una interioară, în bordeiul ţigăncilor (iar în plan simbolic, semnifică o căutare a sinelui), cea a personajului caragialean este una exterioară.

Vasile Fanache, autorul eseului despre povestirea La Hanul lui Mânjoală, inclus în volumul al doilea al Dicţionarului analitic de opere literare româneşti (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1999, p. 335) este de părere că „Demonismul femeii se manifestă ascuns, sub aparenţa ispitei…”  Aici, ispita e de natură erotică. De altfel, tânărul declară că o ştia pe coana Marghioala ca fiind o femeie „frumoasă, voinică şi oacheşă”, însă, remarcă el, „niciodată nu mi se păruse mai plăcută”.  Dar mai cu seamă ochii gazdei trezesc admiraţia tânărului, care nu se sfieşte să o complimenteze: „…straşnici ochi ai, coană Marghioalo!” La vederea ochilor iedului, el îşi aminteşte de alţi ochi şi regretă că a plecat în toiul nopţii de lângă cea care îi propusese să rămână până dimineaţă la han:  „Ce prost am fost!” Puterea de atracţie a celei care, după spusele socrului tânărului, îi făcuse acestuia farmece, este irezistibilă, încât înainte de logodnă fuge de trei ori la han şi tot de atâtea ori e recuperat de polcovnicul doritor să-l aibă ca ginere. Ultimele schimburi de replici între cei doi bărbaţi pun în evidenţă faptul că cei doi fuseseră victimele demonicului de la han: „– Întâi te dă pe la bune, ca să te spurce şi pe urmă ştie el unde te duce…”  „–  Da’, dumneata de unde ştii?”  „– Asta nu-i treaba ta, a răspuns bătrânul; asta-i altă căciulă!”

Dacă în La Hanul lui Mânjoală demonicul este unul animalier (cotoiul coanei Marghioala şi iedul negru, întâlnit în drum de tânăr), în La conac  şi  Kir Ianulea, acesta ia chip uman.

Întâmplările tânărului boier din povestirea La conac sunt verosimile: plecat din Poieniţa, să plătească boierului din Sălcuţa câştiul (o rată din arenda unei moşii – n. n.), flăcăul e ajuns pe drum de un alt călăreţ, a cărui companie o acceptă, căci – mărturiseşte el – „Mi-e urât singur, mai ales în drum.”

În povestirile aduse deja în discuţie, persoanele aflate sub zodia demonicului au un comportament ciudat. Aşezat la masă, conaşul Fănică vrea să-şi facă mai întâi cruce şi rămâne surprins că nu zăreşte nici o icoană pe vreun perete, iar explicaţia hangiţei pare a fi îndreptăţită: „– Dă-le focului de icoane! D-abia prăsesc cari şi păduchi de lemn.”  Cotoiul şi iedul cel negru (care, după spusele socrului tânărului, „erau totuna” – metamorfozări ale diavolului) urlă în momentul când cel aflat în preajma lor îşi face semnul crucii. Când trece pe lângă o biserică, tânărul din povestirea La Conac îşi face smerit cruce şi „aude pe tovarăşul, rămas câţiva paşi înapoi, râzând grozav”.  Aflaţi în mrejele demonicului, cei doi protagonişti nu se pot sustrage magnetismului forţelor malefice ale acestuia: conaşul Fănică fuge de trei ori de la conacul polcovnicului Iordache şi se întoarce la han, la coana Marghioala, iar tânărul ce plecase spre Sălcuţa, când se uită în ochii tovarăşului său de drum (care e saşiu), acţionează ca şi cum ar fi în transă, pierzând la jocul de cărţi banii pentru plata arendei, două inele şi ceasul. Când stă pe prispă îngândurat, „tânărul ridică fruntea-n sus şi-i pare că vede în întunerecul nopţii strălucind ochiul ciudat care l-a stăpânit toată ziua.”

În Kir Ianulea, Aghiuţă primeşte poruncă de la stăpânul Iadului să descindă pe Pământ şi, luând chip de om, să se căsătorească, iar după zece ani de trai cu femeia lui, să se întoarcă spre a-i povesti prin câte a trecut. La scurt timp după ce se însoară cu Acriviţa (fată frumoasă, dar care „se uita uneori, nu totdeauna, cruciş”), aceasta îşi dă arama pe faţă: era de o răutate diabolică şi nu numai că-şi învinuia soţul de toate relele (desigur, inventate), dar a făcut tot ce i-a stat în putinţă, ca acesta să se ruineze şi să rămână dator la o serie de cămătari.

Exasperat de răutatea femeii, kir Ianulea îi strigă: „…dumneata eşti, mă-nţelegi, mai îndrăcită decât talpa iadului.” Peripeţiile lui kir Ianulea sunt o ilustrare a zicalei „Femeia e mai a dracului ca dracul”.

Ilustrarea acestei zicale este concretizată artistic de către scriitor prin două modalităţi: demonicul este camuflat în profan, iar peripeţiile lui Aghiuţă în viaţa sa pământeană sunt relatate, folosindu-se procedee specifice basmului, mai cu seamă incipit-ul şi finalul, în felul acesta fantasticul îmbrăcând haina fabulosului popular: „Zice că, odată, cu vreo sută şi nu ştiu câţi ani, a dat poruncă Dardarot, împăratul iadului, să s-adune dinainte-i diavolii, de la mare pân’ la mic; unul să nu fie lipsă, că-i scurtează coada şi-i lungeşte urechile!”, „…iar Aghiuţă s-a pus să-i tragă la soamne… şi dormi! şi dormi! ş-o fi dormind ş-acum, dacă nu cumva s-o fi sculat, mititelul, să se apuce iar de cine ştie ce drăcii.”

Patimile lui Aghiuţă (în viaţa sa pământeană – kir Ianulea) sunt verosimile, iar în ciuda ifoselor, ocărilor şi blestemelor Acriviţei – femeie fără cusur în rău –, acesta „asculta, înghiţea şi tăcea”, ajungând la o situaţie paradoxală, şi ea credibilă, având în vedere naivitatea bărbatului orbit de iubire: „…cocoana se făcea şi mai aspră şi mai ţâvnoasă; şi, de ce era mai ţâvnoasă şi mai aspră, d-aia kir Ianulea o iubea mai tare; şi de ce creştea dragostea dumnealui, de-aia creştea şi ifosul dumneaei.”

Dacă în celelalte povestiri demonicul se manifestă malefic, aici, acesta devine adjuvant, în spiritul intervenţiei forţelor binelui în favoarea protagonistului, ca în basme. Nemaisuportând toanele Acriviţei – tot mai acră în limbaj şi în comportament –, ajuns falit, din cauză că-i satisfăcea toate poftele, urmărit de creditori, kir Ianulea dă bir cu fugiţii, fiind salvat de un „mărginaş bondoc”, pe nume Negoiţă. Drept mulţumire, îşi iniţiază protectorul în exorcizare: „De câte ori auzi c-a intrat dracu-n vreo femeie, nevastă, fată, măcar fie ori din ce loc, ori de ce neam ar fi, să ştii că eu sunt acela. Numaidecât să vii acolo, că eu nu ies din ea, până nu m-ăi goni dumneata (…) Bărbatul femeii ori părinţii fetei or să te răsplătească frumos.” La întoarcerea sa la stăpânul suprem, drept răsplată Aghiuţă îi cere acestuia în mod expres: „… pe Acriviţa şi pe Negoiţă să nu-i mai văz vreodată p-aici! Ducă-se la rai, să se-mpace Sf. Petru cu ei cum o şti.”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s