recviem lui octombrie târziu

Alexandru BIŞAG – clasa a XI-a A, LTNB

Octombrie târziu, te simt departe.

Și nu mai am popas să mi te-apropii.

Te-arăţi statuar întru fanare sparte

Când te preumbli trist de-a latul gropii.

 

Oricât frumos inculci în aste feţe,

Cei care trec nu te-or privi cu vază.

Nădejdea să nu-ţi pui în tinereţe,

Căci frunzele ce cad nu-ţi sunt păvază.

 

Tot claustrat în scumpa-ţi amorfie,

Octombrie târziu, te simt in carne..

Eu sunt un om ce n-a dorit să fie,

Tu eşti umanul vârfului de coarne.

 

Teandric te reverşi pe inimi-umbră,

Tu, chin sublim al sufletelor frânte,

Iar glasul tău i-o purulenţă sumbră:

Speranţa din priviri cin’ s-o descânte?

 

Te pleci înspre uscat, rănit de fluturi…

Se-arată colţii zărilor albastre;

Pe muri uitaţi de ochi ai să te scuturi

Și-i vei feri de smirna pleoapei noastre.

 

„Mi-e frică de culori şi nu de moarte”,

O spui rănit când te retragi sub piele;

Octombrie târziu, te simt departe…

 

Tempora mutantur

Ploaia se stinge-ngânată pe geam,

Când eu lângă sobe mă scutur.

La boabe de mac ce-n palme frângeam

Mi-e gândul uşor ca un flutur.

 

Norii se-adună, se-mprăştie-n cer,

Iar pana-n cerneala se-afundă.

Sub mâinile-mi reci, mânate de ger

Scrâşneşte tardiv câte-o undă.

 

Fruntea se-ncruntă când simte abis,

Iar pana din zbor se opreşte.

Griul se pierde în doruri şi vis,

Pudoarea cu graţii descreşte.

 

Ochii îmi fug la icoane şi cruci,

Pleoapa odihna le fură.

Candela naşte strigoi şi năluci

Din foc preacurat şi sulfură.

 

Obrazul în van se-ascunde sub stor,

Petalele-mi cad fără umbră.

Ochii se clatină, muzele mor..

Durere-ilicită şi sumbră.

 

Urechile-mi cresc un cânt maşinal,

O uşă ce miezul îşi geme

Se-acoperă cras c-un susur distal

Și curmă tăcutul devreme.

 

O mătură-n colţ i-umbrită de praf

Sub pat, de păianjen, sunt pânze.

Aşterne-mi să dorm pe-acelaşi cearşaf –

Asfaltul ce geme de frunze.

 

Pereţii se cern în falnic chirpici,

Și cioburi ce taie în stele.

Acum e târziu, acum nu am frici

Religii şi carne – oţele.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s