Alegorie

Mihaela BOTEZATU

E linişte…

Îmi aud pleoapa inimii cum cade frântă

Şi frigul cum trece printe obloanele sufletului,

Un dor nebun în gânduri se-avântă,

Când totu-i visare, cânt totul te-ncântă…

 

E frig…

Îmi simt mâinile reci căzute pe trunchi,

Cum caută apărare în mâinile tale fugare,

Şi plâng în tăcere, cad în genunchi,

Când visele mele sunt prinse-n mănunchi.

 

E magie…

Dar eu nu văd căderea perfectă a fulgilor de nea,

Căci dorinţa se stinge, speranţă nu e,

Mă resemnez, mă acopăr cu amintirea ta

Şi lângă brad adorm încet sub vraja ta.

  

 

Incipit vita nova

 

Îmi cade din mână o mărgea neagră,

Mi-a mai rămas doar cea albă strânsă la piept…

Amintirea îmi cutremură fiinţa întreagă

Căci tu îmi eşti cel mai mare defect…

 

Şi cade… Bila cea neagră e şi mai închisă,

Căci cade-n abis cu vrerea ei toată,

Dar mă desprind de visele-mi conchise,

Rămâne bila albă deşi speranţa-i moartă.

 

Plec de la tine, fugar nebun şi trist,

Rămâne calea goală, mă duc spre UNDEVA,

Plec, iubite pierdut, nemuritor artist,

Departe de mine, incipit vita nova!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s