Alex BIŞAG – clasa a XI-a A, LTNB
în ochii celor care trec e toamnă
în ochii celor care trec e toamnă.
culorile s-au înălbit şi se desprind frivol,
iar pe obraji cândva ascunşi poartă stigmatul gol.
în ochii celor care trec e toamnă.
hieratic pleoapele se zbat într-un pode ţ de crep.
cu un vertji rocambolesc se sting şi iar încep.
în ochii celor care trec e toamnă.
nisip uscat ce-anină greu artriticul amurg.
din nori murdari şi dispara ţi nici ploile nu curg.
în ochii celor care trec e toamnă.
şi nici pe buze de carmin nu pierd mirajul frust.
în ochii celor care trec e toamnă,
iar irişii ascunşi cândva îşi uită propriul gust.
cei ce se frâng
Să nu atingi un vas care se crapă,
căci cutele târzii nu se mai strâng.
Nu vei fura frivola-i transparenţă,
ci doar pecetea celor ce se frâng.
Îţi va părea mai gol ca un crepuscul,
iar degetu-ţi confuz va fi veşmânt;
Ca noaptea, grele-i pleoapele se-nchid
şi tu-ţi vei pune fruntea în pământ.
Îl vei vedea cum se desprinde-n cioburi
şi-l vei ciobi şi tu cu un surâs
şi n-o să ştii că vasul ce se crapă
îngână glasul celor ce s-au dus.
METAMORFOZE 