Un eveniment din viaţa mea….

Mihaela- Daniela ŞTEFĂNESCU

 

Un eveniment din viaţa mea, mi-a îndreptat paşii spre o anumită zonă a ţării noastre, o zonă de munte, anume localitatea Costeşti, judeţul Hunedoara.

Auzisem de cetatea dacică Sarmisegetuza-Regia, capitala Daciei, dar nu avusesem niciodată ocazia de a ajunge acolo. Curiozitatea mea a fost şi mai mare după ce, stând de vorbă cu anumite cunoştinţe de ale mele ce vizitaseră cetatea dacică, am aflat despre trăirile şi simţirile pe care le-au avut în cetate, povestiri care m-au convins că ce citisem despre Sarmisegetuza Regia era adevărat. Aşadar mi-am îndreptat paşii spre Costeşti, judeţul Hunedoara.Frumuseţea împrejurimilor imi dădeau o stare de bine, iar peisajul deosebit imi încânta sufletul. Drumul, de la Costeşti şi până aproape de Vf. Godeanu (1656 m), unde se află Cetatea, l-am parcurs pe jos printre munţi, pe o distaţă de 22 km, pentru a nu-mi scăpa nimic din frumuseţea peisajului şi pentru ca aerul proaspăt de munte şi mireasma răşinei de brad să o adulmec întrutotul. Râul Strei, aşa cum îi spuneau localnicii, m-a însoţit pe tot parcursul drumului, iar munţii, de partea cealaltă, erau încărcaţi cu brazi falnici, ce îţi lăsau senzaţia de împlinire. Stâncile măreţe ale munţilor parcă erau sculptate, înălţându-se făţarnic spre bolta cerească. Frumuseţea peisajului m-a acaparat într-atât încât nu am avut timp să conştientizez distanţa măricică pe care o aveam de parcurs pe jos. Casele oamenilor, răzleţ poziţionate, păreau ca dintr-o pictură a unui tablou remarcabil. Aveam impresia că sunt într-o lume de basm, aşa cum îmi imaginam, copil fiind, când îmi citea mama câte o poveste. Drumul, deşi este o zonă de munte, nu era deloc  anevoios, mulţi preferând din cauza distanţei să meargă cu maşina, dar sunt convinsă că nu au putut trăi acele clipe de basm la aceeaşi intensitate asemeni mie.

Ajunsă în Cetate, chiar de la intrare, am simţit în adâncul sufletului o linişte şi relaxare totală, ceva parcă mă încărca cu energie, şi îmi lăsa impresia că sunt într-o altă lume, o lume lipsită de stres şi agitaţie. Pe măsură ce mă apropiam de templele din Cetate, construite din calcar şi lemn, parcă această energie se amplifica din ce în ce mai mult. Starea de bine şi mulţumire sufletească trona. Am simţit că sunt parte integrantă cu strămoşii mei, parcă trăiam freamătul lor şi mă simţeam în siguranţă. În sufletul meu se năştea o bucurie imensă, ce nu mi-o puteam explica, dar simţeam cum creştea în intensitate treptat, treptat. Monumentele din andezit şi calcar şi o mică parte din drumul pavat din bucăţi de micaşist, construite de strămoşii noştri, m-au transpus pentru o clipă în vremuri de mult uitate, parcă-i vedeam cum freamătă prin cetate pe sacerdoţii bătrâni dându-mi încredere în forţele proprii şi curaj, ei însuşi fiind recunoscuţi în vremurile de  atunci prin vitejia, curajul, înţelepciunea şi nu în ultimul rând strategia lor. Chezăşie stau zidurile cetăţii. Pietrele din andezit sunt atât de bine şlefuite, încât ai impresia că ar fi imposibil să fi fost realizate de mâna omului, de aici ne putem da seama de cât de iscusiţi erau străbunii noştri. Zidurile groase din calcar, ce împrejmuiesc Cetatea, precum şi poziţia strategică a acesteia demonstrează cât de înţelepţi erau strămoşii noştrii, iar toate acestea îţi conferă singuranţă şi linişte sufletească.

Tot ce am putut vedea şi simţi în Cetate mi-a stârnit dorinţa de a rămâne în acele locuri definitiv. Am plecat din Cetate, totuşi, dar cu o linişte şi mulţumire sufletească, parcă încărcată de energie, mult mai încrezătoare în forţele proprii, pregătită moral şi spiritual pentru a intra din nou în lumea haotică şi plină de stres în care trăim în ziua de astăzi

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s