noi creaţii semnate de Mihaela BOTEZATU

Rea voinţă

 

 

Despre noi, am spune multe,

Despre alţii, tot aşa

Iar cei ce vor să ne-asculte,

Ar adăuga ceva:

 

„Uite cum arată doamna,

Uite domnul, ce privire!

Pleacă la munte doar toamna,

Uite, el n-are simţire!”

 

Spune gura bat-o vina,

Tot ce vede sau ce vrea.

Judecă trântoru’-albina

Că face doar treabă rea.

 

Râde ciob de oală spartă

Şi cel astupat de vină;

Milă mi-e de-astfel de soartă,

Scoate-i, Doamne, la lumină!

 

Dă-le grăunte de rouă

Să le ude sufletul

Iar de am greşit, şi nouă

Ne-ntăreşte cugetul!

 

 

Omul de azi

 

Strânge omul ca furnica

Tot ce prinde-n calea lui,

Strânge dar nu ia nimica

Înaintea Domnului.

 

Vrea de toate cât trăieşte,

Uită semeni să ajute,

Vrea să trăiască regeşte,

Uită răul să-l înfrunte…

 

Cade pradă bogăţiei,

Celor rele şi murdare

Şi din cauza mândriei,

Uită vituţi astăzi rare.

 

Păcătos mai este omul

Şi când suflă şi când tace!

De viermi este mâncat pomul

De îi laşi să îl atace.

 

Privirea nu-i mai străluce,

Lacrima nu-i e curată.

Alinare nu aduce

Nici la mamă, nici la tată.

 

Vrea doar să mănânce bine

Şi să fie „respectat”,

Plânge de-ale lui suspine

Ca s-ajungă reputat.

 

Spune c-a muncit în viaţă

Doar ca să aibă renume

Şi n-a gasit el dulceaţă

Nici la cel ce-i poartă nume.

 

Şi-a uitat copilul său

Şi familia întreagă,

A uitat de Dumnezeu

Şi pe căi drepte să meargă.

 

El este omul de azi,

Un model întruchipat;

La el vezi cum să decazi,

De la Domnul, Împărat.

 

Luptă, omule şi-nvaţă

Să fii drept şi cu credinţă!

Caută s-atingi în viaţă

Mântuirea prin credinţă!

 

Sufletul copilului

Glasul dulce-ntruchipat

Al copilăriei mele,

Ochiu’-ncet mi l-a-mbrăcat

Cu lumina dintru stele.

 

Iar visez la tot ce-a fost,

Tot ce astăzi nu mai este,

Caut tot un dulce rost,

Caut file de poveste…

 

Şi mă văd din nou umblând

Pe potecile de vise,

Mii de gânduri adunând

Printre genele deschise.

 

Mă văd culegând iar rouă

Din ai mamei ochi luceferi,

Care ne dădeau doar nouă,

Mângâieri fine de nuferi.

 

Văd copiii cum aleargă

Pe maidanul ca de basm

Şi refuză să mai meargă

Şi se-avântă ca-ntr-un spasm.

 

Văd un zbor de rândunele

Spre albastru infinit

Şi-aş zbura şi eu cu ele

Să mă-ntorc de-unde-am venit.

 

Vreau ca ochiu-mi să cuprindă

Iar pudoarea inocenţei,

Vreau privirea să-mi surprindă

Sensul plin al abundenţei.

 

De a fi din nou copil,

Reunit mereu cu mitul

De-a vedea un infantil

Cum atinge inifinitul.

 

Astăzii oare mai sunt eu ?

Dar avem acelaşi soare,

Îns-aş vrea s-ating din nou

Raza-i tânără, frumoasă.

 

Sâmburii i-a pus în mine

Şi-am vâslit până la mal ;

Însă, azi aş vrea prin tine

Să mă prind din nou de val.

 

Tu, copile, ia o barcă

Şi mă prinde-n vals cu tine,

Să clipim apoi de parcă

Eu sunt tu şi tu prin mine.

 

Dă-mi o şansă, vreau să fiu

Călătorul mic al lumii,

Lasă-mi sufletul pustiu

Să ating gura genunii.

 

Vreau să urc din nou spre cer

Şi să cred în voia lui ;

Deci, mai vreau acum stigher,

Sufletul copilului.

 

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s