Nicholas ANDRONESCO

TIMPUL UCIS

ANUL NEWTON 2060

Roman – fragmente

VI

AUTOR NICHOLAS ANDRONESCO

 

Sunt, de asemeni, bucuros şi fericit că dintre toţi colegii şi prietenii mei,

tu ai reuşit să-ţi controlezi destinul”

Iulie 1976                                                                                              N. Andronesco

Continuare:

…ascultau « Vltava ».

******

Viktor era plecat de ani buni peste mări şi ţări. Cu câtva timp în urmă îl întrebă pe Daniel, prin telefon, ce ştie despre Victor.  Fuseseră profesori la aceeaşi instituţie de învăţământ. Umbra lui Victor îi bântuia pe mulţi.

 

Dragă Viktor,

Încep prin a te ruga să nu te superi pe mine că am întîrziat cu această scrisoare dar te rog să înţelegi că la noi, aici, lucrurile de obicei sunt întârziate.  Motivele le ştii tu prea bine!

Viktor, în primul rând vreau să-ţi mulţumesc din tot sufletul că ţi-ai amintit de mine, şi mai ales că m-ai ajutat material, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum.  Sunt, de asemeni, bucuros şi fericit că dintre toţi colegii şi prietenii mei, tu ai reuşit să-ţi controlezi destinul.  Ştiam că eşti capabil de această performanţă, dar nu credeam că poţi s-o realizezi.  Din acest punct de vedere, toată stima pentru tine. Sigur că-ţi meriţi numele de campion, cuceritor, victorios.

Mă întrebai de Victor. În ultimul timp nu mai ştiu nimic despre Victor. Mai de mult auzisem că încercase să fugă din ţară. Nu ştiu dacă reuşit.

Dragă Viktor, eu nu ştiu mai nimic despre munca ta de acolo, dar sunt sigur că prin voinţa ta ai reuşit să te adaptezi lumii în care trăieşti acum.  Eu, Daniel, cel care mă consider prietenul tău, sunt mândru că tu ai dus pe alte meleaguri sufletul şi spiritul românesc. Acum, să mă ierţi, o să-ţi spun ceva despre mine, sau despre noi.  Am împlinit 66 de ani, sunt pensionar din anul 1997, am pensia de 100 dolari, iar soţia mea care a fost pensionată medical are 40 de dolari lunar.  Aceste ͈„uriaşe sume” folosesc la întreţinerea unei familii de 3 persoane.  Aşa că îţi dai seama cât de generos a fost ajutorul tău. Aceasta ţi-o spun şi pentru că în acest timp voi fi nevoit să schimb bateria de la stimulatorul cardiac.

În rest ce să-ţi spun! Din când în când mai ascult muzică, mai ales Enescu, Brahms, Beethoven  iar mai recent, în urma comunicării dintre noi, am ascultat poemul Vltava-Smetana, despre care ştiu că-ţi place atât de mult.  Ce să-ţi mai spun, din când în când mă mai întâlnesc cu Nicu, Costică, Ovidiu şi cam atât!  Încolo, ne luptăm cu viaţa aşa cum este ea, cu bolile care vin odată cu bătrâneţea, dar nu vreau să te întristez cu necazurile noastre.

Dragă Viktor, în speranţa că tu o să mă înţelegi, eu îţi trimit o poezie scrisă înainte de a pleca tu, ca să-ţi aduci aminte de timpul petrecut împreună şi de discuţiile noastre.  Să mă ierţi dacă tonul ei este mai pesimist, dar tu ştii că aşa este firea mea.

Aştept cu nerăbdare să-mi scrii, dacă bineînţeles ai timp, ca să nu mai cheltuieşti atâţia bani pe telefon, dar mai ales aş vrea să te văd, şi să avem o seară superbă ca pe vremuri.  Viktor, am speranţa că ceva din fiinţa mea a ajuns la tine.

 

Cu dragoste şi respect,

Al tău prieten,

Daniel

 

P.S.  „Eu nu trăiesc doar din amintiri,” gândi Viktor în timp ce citea scrisoarea. „Tocmai ce am trimis reclama colegiului meu de matematică şi fizică la publicat la un ziar din New York.”

 

******

 

Veni şi momentul repartiţiei cu alte emoţii.  Unde voi nimeri? se-ntreba Victor.  Oare va fi un post de profesor în oraşul de la malul mării?  Fusese.  Repartiţia se desfăşurase pe ţară. Cu media lui mare de absolvire, îl luase. Acum toate acestea trecuseră.  Profesa la un liceu în oraş, de fapt de la marginea oraşului.  Multe evenimente îl încercaseră în scurt timp.  Simţea pe deplin trecerea timpului care nu mai încăpea în concept.  Avea nevoia fluviului la câmpie.  Apoi, şcoala de ofiţeri de armată, alt timp venit şi plecat.  Doar de câteva luni, dar nu-i uşor să fii înregimentat. Victor era un liber gânditor. Toate necesare, dar nu mai găsea timp să se ocupe de viaţa lui.  Uneori încerca să-şi proiecteze viitorul, cel puţin cel apropriat.  Acum putea să se gândească şi la o căsătorie.  Nu se grăbea, ştiind că va veni şi aceasta.  Venise prima lui primăvară mai liniştită de când intrase în rândul oamenilor cu un rost.  Era tânăr, era profesor şi avea un servici pe cât se putea de sigur.

Îi veni în minte seara precedentă, petrecută cu Ana la invitaţia ei.  Trebuie că este singură de n-a avut cine s-o-nsoţească la nuntă sau poate n-a vrut să meargă cu cineva cunoscut.  O văzuse mereu singură.  „Să fi preferat singurătatea?  Ce motive ar fi avut?”  se-ntreba Victor.  Trebuia să-nţeleagă ce se-ntâmplă cu ea înainte de-a face un alt pas.  Îi trebuia o ipoteză de lucru, un scenariu.  Era prea tânără să poată renunţa la compania, chiar prietenia unui bărbat.  Aşa credea el că-i normal.  Aşa fusese de când lumea.  Să ai pe cineva lângă tine cu care să te poţi înţelege.

Uneori femeile fac câte un fleurt sau invită un bărbat la o plimbare romantică doar pentru a pedepsi un alt bărbat sau cine ştie ce alte motive.  Victor, pe cât îl ducea judecata şi experienţa de viaţă avută până atunci, nu concepea un comportament al femeii cu mult diferit de cel al bărbatului.  Trăiesc în aceeaşi societate, au aceleaşi interese şi-apoi viaţa-i făcută s-o duci în doi.  Nu i se păruse că Ana urmărise ceva deosebit prin îndrăzneala ei. Poate nici n-a fost îndrăzneală.  La un moment dat, în timpul dansului, fusese chiar emoţionată.  Poate şi-n alte momente.  Ah! Da.  Când îl invitase şi poate… La sfârşitul întâlnirii, însă, fusese destul de categorică.  De remarcat că tot timpul s-a scuzat.  Ce-o fi avut de ascuns această femeie?  Secretul trebuia căutat undeva, în trecutul ei.  Ce-ar fi să-o invite la o plimbare?  Ana nu părea legată de cineva anume. Nici el nu era „ocupat.”  Câte-o relaţie sporadică mai avea, dar nu-l încânta, mai ales de când fusese din nou dezamăgit.  E groaznic când ceea ce crezi că se va întâmpla, când îţi formezi nişte imagini şi o anumită stabilitate într-o relaţie şi speranţe, concretul vine să ţi le dărâme fără drept de apel.  Toată viaţa înveţi.  Nu era mulţumit să-şi motiveze viaţa cu slogane. Avea nevoie de explicaţii.

Nu mai alerga sau poate niciodată nu alergase după cuceriri fără nicio şansă de rezistenţă.  Relaţiile uşoare sunt distracţii periculoase.  El dorea să-nţeleagă ce se petrece cu el, cu ceilalţi, în intimitatea fiinţei.  Studia şi avea nevoie de o asemenea înţelegere pentru a se feri de necazurile ce i se pot aduce ca şi cele ce ar fi putut să le provoace.  Aşa înţelegea el umanitatea sau mila comportamentală.  „Mi-e milă de tine. Mi-e milă de mine.” Aceste formule verbale exprimă dorinţa de a nu face rău.  Trebuie învăţătură. Categoric, nimic fără învăţătură.

*****

Învăţătura morală este mama înţelepciunii.

„Cum adică morală?” întreabă studenţii.

„Adică ceea ce înveţi foloseşte pentru facerea de bine pentru tine şi cei din jurul tău.”

„Hm!” făcu un tânăr. “Puteţi să-mi daţi un examplu?”

„Bine-înţeles. Un om flămând poate fi hrănit pentru o zi cu un peşte dăruit. Învaţă-l să pescuiască şi se va putea hrăni toată viaţa.”

„Hm!” mai făcu tânărul.

 

*****

Ana însemna o bună ocazie.  Să stea de vorbă cu ea.  Să-i împărtăşescă unele gânduri şi convingeri.  E doar absolventă de facultatea de drept.  Trebuia să aibă mai multă experienţă.  Marţi aveau din nou ore împreună.  De data aceasta venea el cu propunerea, nu înainte de a vedea ce atitudine va avea ea la următoarea întâlnire.

Ana nici nu bănuia ce interes căpătă pentru Victor.  Îi veni şi ei în minte seara trecută.  Totuşi ocoli să intre în amănunte. Ce rost ar fi avut?  Ea era mai în vârstă, avea un copil şi se simţea bine acasă lângă mama ei.  De-abia se liniştise după ani de suferinţă.  Alergase nebună pe străzi în halul în care o adusese Geo, fostul ei soţ, dar nu era bine să-şi amintească nici de trecut.  Îşi trăia prezentul şi respingea cu totul orice propunere, chiar de căsătorie, propuneri pe care le primise.  O femeie la vârsta ei, bine situată şi cuminte cum o ştiau toţi, afară de câteva guri rele, nu putea trece neobservată.  Atrăgea bărbaţii.  Chiar şi femeile o invidiau.  Sanda, prietena ei, deseori o îndemna să-şi facă un prieten dacă nu vrea să se mărite. Mai întâi trebuie să divorţez, răspundea ea glumind.  Într-o zi a făcut-o. A divorţat.  De fapt Sanda îi sugeră şi conecţia cu Victor.  Ea şi-ar fi dorit altceva, cu totul şi cu totul altceva.  Nu ştia exact ce, nu avea un model definit, dar în niciun caz nu ce întâlnise până acum.  Ştia că dorinţele sunt iele, nu le poţi vedea, nu le poţi prinde.  Ele joacă şi te joacă. Aşa-i spunea tatăl ei vitreg pe cale-l iubise foarte mult.  Îi simţea foarte mult lipsa.  Murise în timpul facultăţii ei. Lucrase la minele de uranium. Era un om înzestrat cu har şi mult umor.

Când se-ntâmpla să guste puţin vin, duminica acasă, după slujba de la biserică, ca de obicei, faţa i se schimonosea. Arăta ca după ceva teribil.  El nu scăpa ocazia să spună în gura mare, „Îar a băut pisica oţet!”  Îzbucneau cu toţii în râs, tatăl, mama, ea şi sora cea mică.  Ea era elevă de liceu şi cea mică era la grădiniţă.  Atunci, erau o familie săracă, dar unită şi plină de viaţă.  Îmbrăcăminte multă şi deosebită nu avea, dar era foarte mândră de sarafanul albastru închis, uniforma de la şcoala ei din Transilvania, din mijlocul munţilor Apuseni.  Acum avea conversaţii lungi cu Sanda despre ultimele apariţii de modă. Urmărea moda franceză, dar şi cea germană prin Neckerman. Parfumurile franceze nu-i lipseau. Prefera Marie Claire. Îşi făcea cadouri sau primea cadouri nu mai de la femei cu creme de faţă, de piele ca şi sticuluţe scumpe de parfum.

De teama de a nu intra în situaţii penibile cu vreo relaţie, îşi ţinea dorinţele închise în cămăruţele sufletului şi din când în când le dădea frâu liber la culcare să colinde locuri necunoscute şi să cunoască fiinţe nevăzute până atunci.  Asta se-ntâmpla uneori în timp ce-l privea pe Paul dormind sau după ce stingea lumina.  Ţinea ochii deschişi în întuneric până ce adormea visând la câte şi mai câte. Visa şi în timpul somnului, dar de cele mai multe ori nu-şi aducea aminte.  De fapt nici n-avea timp să-şi amintească visele.  Dimineaţa era toată o alergătură.  Stătea până-n ultimul moment în pat şi-apoi începea graba să-l pregătească pe Paul pentru şcoală şi ea  să se pregătească pentru servici. E-adevărat c-o ajuta şi mama ei, dar erau multe de făcut.  Cu ochii încă somnoroşi sărea în maşină şi alerga la servici să prindă condica la semnat.  În funcţia ei de jurist consult la o cooperativă de consum nu ar fi avut mari probleme cu condica, dar era mai bine să nu-şi facă obligaţii, chiar dacă multă lume avea nevoie de ea.

În fuga dimineţii, toată pânza de paianjăn ţesută cu grijă noaptea din visele ei treze şi adormite dispărea, nu ca prin farmec, ci sub impulsul celor atât de necesare vieţii de zi cu zi.  Frumoasele basme şi legende româneşti urmau să se-nfiripe, poate, noaptea următoare.  Înfiriparea se făcea în însingurare.  Se obişnuise cu rutina zilnică şi nici nu se putea vedea altfel.  Muncea mult şi nu numai la servici.  Toţi cei care-i cereau ajutorul, şi erau destui, li-l oferea cu plăcere şi se lupta pentru ei.  Unii chiar o numeau „mama răniţilor.”  Sub acest aspect, era intr-adevăr o femeie de care te puteai uşor îndrăgosti.  La prima vedere ai fi crezut că cel cu care făcuse copilul trebuia să fie un om foarte rău, un monstru, să facă să sufere această fiinţă minunată. Uneori, în alergătura ei dăruită, Ana uita chiar şi să mănânce.  Îşi aducea aminte că, de multe ori plecând de la servici în oraş să mănânce, nimerise prin altă parte pentru interesele altora, uitând de mâncare.  Fusese bolnavă de ulcer de două ori.  Toţi medicii erau de acord că-i din cauza supărărilor.  Se-ngrijise în primul rând prin înlăturarea cauzelor supărării.  Ea nici nu dorise să se căsătorească sau cel puţin nu aşa de repede.  Evenimentul se petrecuse la scurt timp după terminarea facultăţii şi intrarea în servici, acelaşi ce continua să-l aibă. Mama ei nu mai prididise cu sfaturile.

„Să te măriţi. Să fii şi tu în rând cu lumea. Aşa-i stă bine unei fete ajunse la vârsta ta.”  S-a măritat şi uite ce s-ntâmplat.  Ar fi vrut mai degrabă să mai studieze, poate înc-o facultate, să facă sport, să rămână fără necazuri de altă natură.  Oricum nu avea mari înclinaţii să se uite după bărbaţi.  Destui suferiseră că-i înţeleseseră greşit prietenia.  Avea groază să se gândească la faptul că între un bărbat şi o femeie mai poate fi şi altceva decât sincerele relaţii de prietenie.  Era grijulie cu fiecare, dar de la distanţă. Asta e.  Cu căsătoria n-avusese noroc.  Dacă exista sau nu Dumnezeu nu era convinsă, dar dacă cineva se-ngrijeşte de noi, acel cineva fusese împotriva ei, credea ea.  În privinţa credinţei de orice fel sau natură, ea trebuia să vadă, să se convingă prin simţuri. Filozofic vorbin avea o formaţie şi viziune materialistă.  De altfel la facultate studiase obligatoriu matrialismul dialectic şi istoric despre viaţă. Mama ei era profund religioasă.

Ana se descurca bine în problemele de servici.  Stătea bine cu relaţiile. În deciziile arbitrajului de stat trebuia să fie mult consens în litigiile dintre întreprinderi.  Avea şi prieteni printre jurişti consulţi, avocaţi, judecători, procurori.  Ce se petrecuse cu ea înţelegea mai puţin.  Înainte de căsătorie lucrurile merseseră bine. Nu au fost semene de îngrijorare.  După experienţe cu ce a fost înainte de căsătorie şi ce s-ntâmplat după căsătorie,  avea o teamă de iniţiativă în relaţiile intime.  Teama de a pierde şi ceea ce mai avea. Adică liniştea interioară care o ferea de complicaţii sentimentale.  „Cred că Victor n-o ia altfel de cum a fost,” îşi repetă ea…

 

Va urma

Iulie, august 1976, Constanţa, Romȃnia

Iulie, august 2012; mai 2014, Stamford, Connecticut, USA

Copyright © 2014 by Lumina Publishing House

& Dr. Nicholas Andronesco

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s