Dr. Nicholas ANDRONESCO

DIN CARTEA III DE POEZIE «LOGICA TRIVALENTA – Introducere la logica sensibilă

 polivalentă»    

 

 

 

LUMINA VIE

              

                 Nicholas Andronesco

 

 

Când reuşea la examene

 

Cu viaţa cea din zile

 

Radia raze din ochi

 

Tot trupul radia

                                         

Inima lui

Era în iubire

Cu toate cele din jur

Şi de departe

 

 

Trecătorii

Întorceau capul atraşi

 

El era tot o cunună de Soare

 

Rotită în jurul axei stelare

 

Era o nouă anatomie

Şi fiziologie

 

Ne-nvăţate la şcoli elementare

O nouă gnoză

A iubirii eterne

 

…………………………………

 

Raze ieşeau

Din fiinţa lui vie

 

Era chiar diferit de ce se-nvăţa

 

La cursuri postuniversitare

 

 

Cuvintele nu mai foloseau

EI şi ELE simţeau

Ca-n apa cerească

Apa curată

“Văzut-am lumina

Cea adevărată”

 

Şi binele

Şi mulţumirea de sine

 

Erau deodată înţelese

 

Că-n vine şi artere

Curgea doar miere

O miere albastră

 

Şi gândul se hrănea

Cu mană cerească

 

Ce mai

 

De fericire

Era în floare tot Pământul

 

Şi Lumea nu mai avea ce îşi spune

 

Nu mai voia nici-o comunicare

 

Aşa

 

Construită

 

Ca mângâiere

 

Era o aliniere

De universuri

 

Într-un întreg

 

Deschis-Închis

 

Şi Infinitul dispăruse

 

Din reflectarea lor

 

Cunoaşterea nu mai era

Comparativă

Cu fel de fel de figuri de stil

Şi modelări absurde

 

Departe şi aproape

Erau oriunde

 

O armonie

De conştient de sine

 

Forme condensate

Şi forme crude

 

Materii informate

Cu zâmbet de copil

Strecurat în viitor

Încet şi tiptil

 

………………………………

 

 

Într-un târziu mi-am zis

 

Gata!

 

Nu mai merge

Destul am înnotat în ne-mpliniri

 

E timpul meu astral

E timpul întins pe câmpie

E timpul din Lumina Lină

Lumina din Lumină

Lumina cea vie

 

 

 

8/11/1994      Fairfield, Connecticut                    

11/28/2009    Eden,       Vermont

 

 

 

 

JOC FERTIL

               Nicholas Andronesco

 

Într-o zi

Am gândit aşa de frumos

Cuvintele se legau

În trupuri

Şi murmurau cuvios

Şi moartea încă nu sosise

Întârzia prin tăciuni

Copacul cunoşterii era neatins

Iar universuri

Aşteptau să se nască

În crepuscul

Grâul copt vălurea

Spaţiul se lupta

Cu un timp nevenit

Era ce n-ar fi putut să fie

Fiinţe şi ierburi

Cântau melodios

Iubirea

Şi toate cele ce erau

Gândeau

Simţeau

Atât de frumos

 

12/4/2006   Stamford

 

 

Copyright © 2014 Lumina Publishing House

                      & Dr. Nicholas Andronesco

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s