Alexandru BIŞAG – clasa a X-a A

OARECARE

 

 

Între-un apus şi-un răsărit tot ard secunde-n pripă

Sunt îngerul cel decăzut, de aripi fac risipă.

Sunt imuabil şi solar în nuanţe negru-aprinse.

Mă plec acum în faţa lor cu coastele-mi întinse.

Exil mi-i scris de mic în pori, aici mi-e locul oare?

În ochii tăi şi-n limba lui rămân un oarecare.

Nu am o cale sau vreun har, mi-e teamă să nasc fapte

Ascut idei, reneg virtuţi, în larmă aud şoapte

Zâmbesc când totu-n jur e trist, zâmbesc acum oricând

Las grijile să zacă-n pat, adorm cu ele-n gând

Încerc în van să uit de tot, de muza mea eternă

Mă-ntind la loc în copârşeu, am sânge mov pe pernă.

Nu pun la suflet curcubeu şi nici frumos pe foaie.

Un oarecare am să fiu mânjit de plăgi şi zoaie.

N-am creionat vreun chip nicicând, angoase mă apasă

Dar nu mă voi opri aici, cât umbra-mi nu mă lasă;

Nu am păcat originar, nici moartea nu mă ştie

Nu îţi vorbesc cu glas acut şi nu-s făcut din glie.

Eu văd în toţi ce vezi şi tu, dar mie nu îmi pasă.

Eu nu am fraţi şi nici iubiri, eu nu am drag de casă.

Pe buze pot să mai pitesc doar cute scrise-n carne,

Sunt doar un mim paralizat, un demon fără coarne.

Un oarecare, asta sunt,  o ştiu deja prea bine.

Nici propriu-mi atriu n-are timp, nu stă în loc de mine.

Nu am decât ce n-am avut, joben şi o lopată.

Şi îngâmfarea-mi de-a răzbi ce nu admite pată;

Un oarecare va să fiu, nimic mai mult se pare.

Privat de propriu-i intelect în veşnica-i cabrare.

Nimic nu-mi este scris în piept, nimic nu-mi curge-n vene.

Căci sângele mi-am pus de mult în plectre şi diene.

Secunde-am implantat cândva în limbi de ceas ce-aşteaptă

Reminiscenţe încă-mi ard aortele în şoaptă.

Melancolii se-ascund cu jind, temei în fiecare.

Până ce groapa le va lua, rămân un oarecare.

 

Künstler

 

În umbra paşilor se nasc,

Cu vâlvătăi şi-aţâţă jocul,

Cu grave tonuri seci de vreasc

Sfinţesc şi surpă tainic locul.

 

Rostogoliri prea fine par,

Crescute-n vânt de miazănoapte

Un cioclu le va stinge-amar

Când talpa lor va naşte şoapte.

 

Lacrimi de soc vor arde-n iască

Când visele, cruci le vor fii.

Sunt prea bătrâni să mai trăiască..

Şi prea necopţi pentru-a muri.

 

 În ochii lor iubirea-i vie,

Iar ochii înşişi sunt iubiţi.

De-un verde val de nostalgie.

Mai sunt şi astăzi ispitiţi.

 

Din mâini le curg aripi stinghere

Ce bat în cerc ori bat pe loc.

Destinul lor un cer le cere

Căci ori se-aprind ori ard în foc.

 

Pe piept e răstignit cu sânge

Un ideal mult prea defect..

Şi chiar de lumea lor s-ar frânge,

Se pot încredere în perfect.

 

În nopţi adânci vor fi lumină,

Căci viaţa lor nu-i doar noroc.

Ori te mâhnesc ori te alină.

Ori sunt nebuni.. ori nu-s deloc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s