O POETICĂ A ETERNITĂŢII

Prof. Dr. Const. MIU

Pentru dr. Nicholas Andronesco, poezia înseamnă facere, iar poetul trebuie socotit drept un DEMIURG. Creaţia sa (din volumul Eternitatea, cartea I, Editura Lumina, Stamford, Connecticut, USA, 2013 & Editura Ex-Ponto, Constanţa, România, 2013) este structurată în cicluri, pe zile, care se subsumează – ca la Dante – cerurilor, însă la poetul nostru e vorba de bucuria trăirii prin cuvânt.

Eternitatea Poeziei are o temporalitate în sine, iar CUVÂNTUL întrupat devine, cu fiecare creaţie, o za a lanţului timpului sacru, cititorul având plăcerea de a-şi lua cuminecătura timp de opt zile, îndumnezeindu-se, prin cuvântul care „s-a întrupat în creata materie, pentru a se afla pe sine.” Acesta este, de altfel, şi mesajul cărţii.

O trăsătură a creaţiilor ce compun acest volum este ironia dublată de caricatural, în realizarea portretisticii superficialilor: „Ce tot încearcă ei/ Să-nvingă/ Când rime colţuroase/ Că opinii îi înving/ Şi-n loc de cap şi creier/ Încoronat cu spini/ Forţaţi de medii/ Cununa lor e jos/ În lipsa de pudoare…” (Superficialii, Cercul I, ziua 0, Ciclul Început, p. 23, 24). Dincolo de portretistica ce relevă superficialitatea pseudo-valorilor, mesajul acestor versuri avertizează asupra răsturnării scareide valori, detectabilă la mai tot pasul în ziua de azi. Uimirea poetului faţă de pseudo-valorile insinuante transpare din poezia Spre deşteptarea lor (Cercul II, ziua 1, Ciclul Dreptul de a fi): „Cum de ţi-ai permis/ Să fii nescrisă/ Şi să incomodezi/ Un vechi destin de raze/ Cum de-ai îndrăznit/ Să fii tu transformarea/ Când eu te simt eroarea”.

Poetul este un Anteu, care-şi trage seva din locurile natale, acestea prilejuindu-i apetenţa pentru una din legile fundamentale – definitorii – ale firii umane – dorul de cunoaştere: „Când mă simţeam bine cântam/ Cântam muzică din locurile naşterii/ Frunza codrului era în armonie/ Şi câmpiile vălureau/ Ducând undeva neştiut/ Dorul de cunoaştere// Când seara se lăsa/ Şi încă mă simţeam bine/ Pâlcuri de nori dispăreau/ Mergeau undeva neştiut/ Şi bolta cerească/ Oglindită în cavitatea/ Locului meu natal/ Căpăta sclipiri/ Ce plecau dimineaţa/ Undeva neştiut” ( Visător, Cercul II, ziua 2, Ciclul Legile, p. 62, 64).

Chiar dacă în viaţa cotidiană dr. Nicholas Andronesco este un om de ştiinţă, în aria poeziei iubirea sa este una de tip umanist – atotcuprinzătoare, iar aceasta are drept componente case, credinţă, oameni, amintiri şi tradiţii, conturându-se astfel un  topos ideal: „De peste gânduri/ Şi mai departe/ Unde-s coline/ Se-ntinde un furnicar/ Şi case şi credinţă/ Şi oameni/ Şi amintiri/ (…) Acolo trăieşte/ Iubirea mea/ Cu vise tremurătoare/ Cu ape de izvor/ Şi ea/ Aşteaptă/ Cu credinţă/ Din vechi tradiţii/ (…) Şi înclinată/ Spre sufletul meu” (Iubirea mea, cercul IV, ziua 3, Ciclul Iubirea, p. 86-87).

Pentru Nicholas Andronesco, devenirea presupune ciclicitate – concept specific spiritelor ce înţeleg că devenirea întru fiinţă (cum opina Constantin Noica) înseamnă strămoşul trecut în urmaş pentru un alt urmaş: „Poveşti cu fierberi în văpăi/ Strigări/ Uniri cu trupuri/ Răsăriri de flori/ Însângerate gânduri/ În mortificări/ Mi-ajung în suflet/ (…) Sunt amintiri în revărsare/ Cu lacrimi cu zâmbete şi cu topiri/ Încerc cu inima şi ochi să mă ascult/ Pe drumul unei reveniri/ Mă văd un fost strămoş cu ani puţini/ / Pe drumul unei reveniri” (Devenire, cercul VI, ziua 5, Ciclul Devenirea, p. 116-117).

Conştiinţă titanescă, poetul este un constructor ce visează cele două dimensiuni aparent diametrale – astralul şi teluricul –, dar care datorită faptului că legile firii sunt asimilate şi stocate în propriul eu, ele se armonizează, favorizând determinarea conştiinţei de a fiinţa: „Nu-s zeu când gândesc/ Rup norii soare aprinzând/ Zădărnicesc al fluviului şuvoi/ M-abate gândul către voi// Şi legile de viaţă sunt în mine/ Acum şi poate-n nepermisul mâine/ Nu văd în juru-mi decât fapte/ Văd curgere şi văd dreptate” (Determinare, cercul VII, ziua 8, Ciclul Conştiinţa de a fi, p. 140).

Că ziua a şaptea este ziua lui Dumnezeu e un truism. Însă, în Liturghie ortodoxă, poetul drept credincios imploră Tatăl Ceresc să asculte imnul credincioşilor Săi, conştientizând că eternitatea e în fiecare din noi. Aşa se explică folosirea pluralului colectivităţii: „Doamne, fie-ţi milă de noi/ Doamne, auzi-ne cântul de imn/ Stăpân peste cer şi pământ/ Peste chin/ tot aşteptăm/ Timpul din noi/ Timpul Divin/ Acum şi pururi/   Şi-n vecii vecilor/ Amin” (p. 159-160).

O dovadă a faptului că în poazia lui Nicholas Andronesco iubirea este una atotcuprinzătoare este şi creaţia din ciclul Divinitatea – Iubirea sfinţitoare. În integritatea ei, aceasta este o definiţie perifrastică a iubirii venite de Sus, prin care se realizează în termenii teologului rus Paul Evdokimov – inhabitarea sacrului în profan: „Vine vremea/ Vine timpul/ Vine clipa/ Vine graba/ Vine şansa/ Sau neşansa/ Când cu spaţiul condensat/ Ne-ntrebăm şi ne întreabă/ Oare ce din tine-ai dat/ Cărui brav cuminte sfânt/ Cunoscut-ai întrebarea/ Ce din cetini ai ivit/ Şi din mult ce ai simţit/ Vine ea/ Iubirea ta/ Din pământ/ Şi din cer/ Din vreme multă/ Te aşteaptă/ Te ascultă/ Nu răni sufletul sfânt/ E de sus/ Vibrând în prund/ Ea şi eu/ Ca alter ego/ Ne tot întâlnim/ Pe rând// Fă, tu, Doamne,/ În credinţa-mi/ Să aprofundăm/ Curând” (p. 166-167). De remarcat că folosind pluralia tantum, finalul acestei creaţii reprezintă – în numai patru versuri – o concentrată rugă de sporire întru credinţă, căci credinţa înseamnă iubire sfinţitoare.

Noutatea poeticii instituite de Nicholas Andronesco în volumul Eternitatea este prezenţa zilei a opta, căreia îi putem spune Ziua Poetului. Aici, descoperim un veritabil CV liric. Bunăoară, Premoniţie dezvăluie un om al cugetului, al simţirii şi al faptei, acesta fiind omul prezentului, subsumat veşnicului acum: „Urmez îndemnul/  Simultan să fiu/ Oricând ş-oriunde/ Cu sine identificat/ Înscris genetic/ În veşnicul acum” (p. 179). Iar Împărtăşanie are o tentă vădit autoironică – o ironie înţelegătoare faţă de intelectualul consumator de idei: „Medicul trebuia consultat/ Neapărat/ După o examinare serioasă/ Mi-a transcris o bucată de odihnă eternă/ La fiecare veşnicie/ Cauza fiind evidentă/ Imaginarol/ Consumul exagerat de idei” (p. 197-198).

Acestea sunt principalele caracteristici ale poeticii eternităţii, pe care dr. Nicholas Andronesco o creează în volumul Eternitatea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s