LINIŞTE

Nicholas Andronesco

 

Nu mai ninge

Nu mai are cine să asculte

Farmecele mute

Din adânc Pământ

Stau

Orbit de nemişcare

Mintea doare

Încearcă să se mişte

Mângâiată de zăpadă

Se împacă

Străluceşte rece

Nimeni nu mai trece

Poate e târziu

Poate razele sunt duse

Poate că sunt fulg

Ce cade

Spre un alt Pământ

Poate că sunt rază

Poate sunt izvor

Ochiul meu fiind

Poate că eu însumi nu mai sunt

Trăind

Cine ştie

Poate sunt

Uitat în mine

În luceferi şi lumine

Care-şi caută Pământul

Ce izbindu-se de sine

A durere

Încă nu-şi găseşte locul

………………………

Undă şi corpuscul

Îngemănaţi în luptă

Nu se vor deloc

Şi s-a născut Cuvântul

 

De profundis

 

Linişte

 

 

ANTI – NIMICNICIE

 

Lupta continuă

           Când timpul

           Nu mai vrea să curgă

Când simultanul dispăruta-n şoc

Când clipele sunt aruncate

Fără de voia lor

Prin constelaţii rătăcite

Undeva

Haotic

În ne-ncetatul joc

Atunci m-apucă un dor

          De nimeni şi nimic

Şi acut

Atunci efectu-n

         cauză-i pierdut

Şi uns

Pătruns

În spaţii dispărute

Mi-adun bucăţile pierdute

Reconstruind

Altarul

Rugăciunii mele

Ca timpul

Să m-asculte

Atunci ş-acum

Şi-n vecii vecilor

Pe unicul meu drum

Rămân ce-am fost

Şi ce voi fi

…………..

Amin

 

CUVÂNT

         

Între Cer şi Pământ

Între ploi şi vânt

Seminţe

Flori şi fructe

Sâmburi şi cânt

Sunt eu

Suntem noi

Potenţial şi Cuvânt

 

 

 

 

 

PLOUA

 

             Din Ciclul – Epopee Daco-Română

             Sunt aici. Pe Pământ. N-am plecat.

                        

Frumos ploua

În vara aceasta în America

În biserica mea

Fără pereţi

Deschisă spre cer

Şi zumzetul ploii

Se apleca gânditor

Dând chip viu

Clipocit şi clipit

                   Lumânărilor

Flăcări crescute în sus

Şi aveam un loc

O pădure verde

Cu mulţi brazi

Cu multă viaţă

Cu libertatea

Crescută toată la cer

Şi căprioare cu ochi de lumină

Şi păsări măiastre

Cu ochi de mister

………………………………..

Dumnezeu era acolo

                      În America

Unde-mi mutasem

Ţinutul de vis

Din anii trecuţi

                     Şi muţi

                                  Din copilărie

Când românii îi tot aşteptau

Pe americani

Şi ei nu mai veneau

Şi am plecat la drumul cel lung

La ei

Să-i trezesc

“Deşteaptă-te americane”

Le-am spus

Asta-i ca să-i ajut

Ca să vină

În ţinutul de veche lumină

Daco-Română

De unde noi toţi ne tragem

În veci

……………………………

Frumos şi liniştit ploua

În libertate

În America mea

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s