Const. MIU
De ce piedică ai pus
Gândului mereu nespus?
L-ai lăsat să dea în pârg,
Ca să te iubesc cu sârg!
De ce spui că nu ai timp,
Când nu-ntorci deloc clepsidra?
Ai lăsat-o în Olimp,
Ca să fii mai rea ca Vidra?
De mă crezi cumva Răzvan,
Nu sunt eu al tău ţigan:
Nici ca rob, nici împărat,
Pe un ban răscumpărat!
Mihaela BOTEZATU
Dintr-un fascicul de lumină, domnul profesor doctor Const. Miu, a adus în inimile noastre o dimineaţă. Roua a cules-o de pe gingaşe petale de flori şi de pe poalele smerite ale munţilor. Florile şi munţii? Tinerele condeie. E adevărat. Acum vă veţi întreba probabil de ce am spus doar „tinerele condeie”. Fără să ezit vă voi răspunde: Sufletele frumoase rămân veşnic tinere iar în paginile volumului Vitralii lirice , se ascund sufletele noastre colorate şi dornice de frumos, mereu curioase, mereu vrăjite de minunile vieţii, gata să se deschidă si să picteze pe foaie gândurile coapte.
Trebuie să fim conştienţi de importanţa, frumuseţea şi sensibilitatea prezentului volum. În prefaţa frumos intitulată, „Izvor de adăpat aripa sufletului”, dl. prof. dr. Const. Miu îşi exprimă clar intenţia şi speranţa, dar mai ales încrederea în talentul celor publicaţi în antologie: „Autorii antologaţi în prezentul volum sunt certe valori, truditori întru cuget şi simţire românească.”
Colindând antologia pagină cu pagină, am ajuns la aceeaşi concluzie: Talentul domneşte ahtiat în fiinţa colaboratorilor revistei Metamorfoze, care rămân fideli artei frumoase, sensibile, deloc uşoară a scrisului. Astfel, şi în cea de-a treia antologie a colaboratorilor, intitulată „Aripi de dor”, în prefaţa realizată de dl. profesor dr. Const. Miu, „Prin alţii, prin sine!”,putem observa din nou încrederea dumnealui în „echipa” de scriitori pe care o conduce pe drumul luminos al gloriei: „Într-o lume supusă volens-nolens globalizării şi tributară mercantilismului, redacţia revistei Metamorfoze şi-a propus să rămână fidelă crezului său spiritual – promovarea valorilor autentice locale şi din ţară.” De remarcat este faptul că în actualul volum, Vitralii lirice, talentul şi dorinţa de slujire a condeiului, depăşesc graniţele tării, chiar ale continentului, cu dl. dr. Nicolas Andronesco.
Dintre colaboratorii fideli redacţiei, care au fost deci publicaţi în ambele antologii, îi putem aminti pe următorii: Carmen Radu, Cristina Gaţachiu, Cosmin Ştefănescu, Marion Manolescu şi bineînţeles dl. Const. Miu.
Volumul Vitralii lirice aduce cu sine atât creatori noi cât şi pe cei familiarizaţi deja cu paginile antologiei, care conform domnului Const. Miu, constituie un răspuns la crezul spiritual de care se amintea în „Aripi de dor”. „ Faptul acesta (ajutarea unor tineri de a-şi publica lucrările într-un volum propriu) dovedeşte nu numai că în paginile revistei Metamorfoze sunt certe valori spirituale, ci mai ales că a dat roade crezul nostru cultural şi literar”.
Analizând cu ochii minţii şi gustând cu buzele inimii fiecare vers din antologie, aş putea să concep prezentul volum ca pe o calătorie magică. Intrăm în templul sufletului şi ieşim la realitate prin feresterele frumos redate pe cea de-a patra copertă. Aşadar, Ramona Manolescu a pictat „Iluzia” şi în suflet s-a făcut „Primăvara”, „după ploaia de stele”. Carmen Radu ne-a trimis „Scrisoare”. Iată că se răspunde la întrebare: „destinatar sau expeditor?”: Mă simt un destinatar fericit. Cristina Gaţachiu , darnică fiind, ne plimbă prin frumoasa „Bucovina” iar apoi ne readuce cu gândul hoinar în „Vară de sticlă”. Subsemnata, Mihaela Botezatu, a pornit la drum gândindu-se la delicii culinare. Dl. Const. Miu m-a anunţat telefonic faptul că urmează să primesc prin poştă o carte de bucate. „M-a avertizat” asupra faptului că îl voi vedea cu şort, asemenea unui bucătar. Marea mi-a fost mirare când am descoperit cufărul cu minuni, prezenta antologie. Am primit deci reţetă pentru suflet. În semn de mulţumire, permiteţi-mi să vă închin şi eu o „Rugăciune” pentru ca Domnul Dumnezeu să aibă veşnic sufletele dumneavoastră frumoase în grijă.
Şi să pornim din nou la drum cu talentata Cristina Ilea, în „Veneţia”, în dulce „Amurg”. Şi ne pierdem cu Mariana Mazalu, „Azi (când) este o nouă zi tomnatică” în „Labirint” de versuri dulci. Înnotăm cu fervoare într-un „Ocean de vise” pentru ca mai apoi să depănăm „Amintiri”. Hulya Curtamet „se metamorfozează într-o zână splendidă” a versului şi ne aminteşte de „Inocenţa” poetului ale cărui „Gânduri măiestre/Zboară spre cer”. Mai departe, Ema Bratu ne pune pe coardele sensibile ale sufletului o „Romanţă” dulce care „prevesteşte sfârşitul de la început”. Florin Matyas ne aduce în vremuri nostalgice, de mult apuse, să ascultăm cu luare aminte „Discursul lui Vlad Ţepeş către oştenii săi”. Să fim şi noi oştenii vajnici ai armatei de versuri din inimile noastre şi să ascultăm ruga lui Alin Constantin Stancu: „Ţie, Doamne, îţi încredinţez/ Al meu suflet încătuşat/ Cu lanţurile păcatului”. Ajungem cu Alexandru Bişag la „Biserica de lângă drum” pentru a-I spune Domnului că suntem „visători de vise” şi dorim a-L urma pretutindeni, pentru a-I mulţumi pentru harul său divin revărsat asupra-ne, căci, „Doar om să fii…” cum spune Eda, învăţi şă înţelegi chemarea lui Dumnezeu şi să nu pierzi Calea căci „Tot ce lăsăm în urmă rămâne în zadar”. Împreună cu Bianca Moise gustăm din „Elixir” şi astfel vom şti că această iubire pentru literatură „va dăinui în sufletele noastre”. Cu toate acestea, Marion Manolescu, ne îndeamnă să ne înarmăm cu răbdare şi sfântă credinţă, pentru a fi oricând pregătiţi pentru „Viscolul vremii”. Prin ochii lui Nicolas Andronesco vedem chemarea: „Cuante de-nţeles/Voi aţi ales/ Drumul spre eternitate” şi simţim „Împlinirea”. Şi „Împlinirea” găsirii lui Dumnezeu este evidenţiată de Cosmin Ştefănescu „În noi”: „şi astfel s-a ascuns Dumnezeu/în noi”. Şi are atâtea să ne spună: „Am atâtea să-ţi spun/dar versurile/se zbat captive/cu aripi de întuneric/în febra cuvântului nespus.” Să citim deci şi să îl descoperim căci doar aşa „Ferestre de lumină/ Se deschid către cuvânt”. Şi la finalul călătoriei ne întâlnim din nou cu gazda primitoare, dl. prof. Const. Miu. Să gustăm un „Fruct de dor” şi să ascultăm „Murmur de gând” pentru a păstra în sufletul nostru „Lumina veşnic vie”. Şi ferestrele se închid iar povestea se termină. Sufletul rămâne fericit! Atât de fericit…
Acum, la final de călătorie, pot spune doar atât: Antologia Vitralii lirice este un cufăr preţios în care stau dornice de a fi descoperite talente incontestabile şi susţin întru totul afirmaţia finala a domnului Const. Miu din prefaţă: „Prin conţinutul său, prezenta antologie de versuri se vrea un veritabil izvor de adăpat aripa sufletului, mereu însetat de frumos”.
Cosmin ŞTEFĂNESCU
Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întamplă
Şi în mormânt mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.
Eu nu mai simt miros de tei
În viaţa mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei…
Doar mucegai şi humă !
Luceferi nu mai strălucesc
Când ţara e o rană,
Copii mamele-şi bocesc
Şi n-au în blide hrană.
Cântat-am graiul românesc
În dulcea noastră limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă.
Carmen RADU
Zborul Albatroşilor a căpătat “Aripi de dor”, “Aproape de voi, oglindindu-si cuvintele şi tăcerile în “Vitralii lirice”.
Am zburat peste ani,
ne-am ascuns tăcerile
şi am zâmbit în cuvinte…
Ţin în mână cele patru antologii “Metamorfoze”, cele patru zboruri de albatroşi, patru cărţi în care şi-au găsit “cuib” sensibilitatea, dragostea, tandreţea, răzvrătirea, ura sau, altfel spus, dragostea în stare gemă…
Mulţumită domnului profesor dr. Miu, dascălul nostru “de cuget şi simţire românească”, avem noi, colaboratorii “Metamorfoze”, “numele adunat pe-o carte.”
Şi-au găsit locul, de-a lungul anilor, nume care au avut sau mai au, încă, un cuvânt şi de spus şi de scris…
Nu pot să nu amintesc de poetul Marion Manolescu – cel care ne-a aşternut iarna în suflet prin plecarea domniei-sale… dar care ne trimite azi scrisori de toamnă pe care a pictat vitralii, îndulcindu-ne despărţirea…
Sunt 25 de ani de când Albatroşii au zburat spre “veşnica tinereţe fără bătrâneţe” – aşa cum ne-a urat domnul profesor la începutul drumurilor noastre.
Sunt 23 de ani de când domnul profesor Miu se încăpăţânează să existe “Metamorfoze”, în ciuda metamorfozelor vremurilor…
Răsfoind şi recitind antologiile am hotărât că nu pot scrie altfel decât cu subiectivism… şi nu pentru că n-aş fi în stare să fiu realistă, dar ştiu prea bine anii grei în care domnul profesor s-a străduit, cu mijloace materiale mai mult decât modeste, să facă să reziste prin a exista frumos şi demn revista “Metamorfoze”… să nu coboare ştacheta, să impună acelaşi standard tuturor colaboratorilor săi.
Ne-a “obligat” la frumos, la seriozitate, la respectarea pentru cuvântul scris, la dragostea întru şi pentru limba română, ne-a “impus” acelaşi barem pe care şi l-a impus sie însuşi. Şi vreau să vă spun că n-a fost întotdeauna uşor… pentru că, uneori, critica doare.
Am să vă povestesc un episod petrecut acum vreo doi-trei ani, când aveam, totuşi, o oarecare vârstă, dar care chiar nu a contat. Lansasem “Sentimente în amurg” şi mi-era bine. Continuam să scriu şi, la un moment dat, domnul prof. Miu îmi cere material pentru revistă. Ok, trimit! Scrisesem ceva şi chiar îmi plăceau. M-am gândit că sunt bune şi că le pot trimite. Telefon: “auzi, dacă nu schimbi stilul nu e bine. Nu sunt rele, dar vreau altceva.” Şi gata. Am amuţit. Am plans de ciudă şi m-am gândit: “ce mama dracului nu e bine? Ce altceva?
Asta am simţit, asta am scris. Ce altceva? ” Nu mi-a picat deloc bine. Vreo două-trei zile am tot vorbit singură: ce altceva?
Şi-am găsit: am început să scriu haiku-uri. Cochetasem cu ideea dar nu la modul foarte serios. Însemna înregimentarea mea într-un stil care impunea reguli stricte: 3 versuri cu 7,5,7 silabe. Şi asta după ce toată viaţa scrisesem doar în vers alb!
Dau telefon – supărată rău: trimit şi eu ceva pentru “Metamorfoze”. Ştiam că acum e altceva, dar era bine? Mă definea? Stăteam ca pe ghimpi, aşteptând confirmarea. Care a venit. Mi-a spus că, de fapt, asta aştepta de la mine. O reinventare. Asta era acel altceva. Şi-am scris “Anotimpul drumurilor” – gata de vreo doi ani şi pe care mă chinui s-o trimit editurii. De fapt, a căpătat o altă formă, nefiind numai o carte cu poezie haiku, ci haiga, adică poezie însoţită de desen acuarelă.
V-am povestit acest episod pentru că, probabil, fiecare dintre colaboratorii “Metamorfoze” au trecut prin aceste teste. (Cosmin ştie!)
Ani la rând, colaboratorii “Metamorfoze”, unii apărând aproape în fiecare antologie, alţii doar în câte una sau două, aşa cum le-a fost sau ne-a fost parcursul, şi-au aşternut bucăţi de suflet pe pagini albe.
“Vitraliile” lui 2013 stau şi ele sub semnul respectului şi dragostei faţă de limba română. Stau sub semnul dorinţei de a demonstra că se poate cultură, că se poate exista şi frumos.
Aşa că, într-o seară ploioasă de septembrie, la o cană cu ceai, “Vitraliile lirice” sunt ferestre deschise spre soare, spre lumină şi linişte.
Nu e puţin lucru având în vedere aceste vremuri gri!
Mulţumesc şi mulţumim, domnule profesor, că ne-aţi pictat toamna!
Alexandru BIŞAG – clasa a X-a A, LTNB
Dincolo de tot ce ştim, regi bătrâni şi-ascund privirea,
Lumea lor e doar trecut, iar blestem li-i amintirea.
Nimeni paşii nu-şi mai sună, lungi cărări, acum sunt reci,
Crucile de peste dealuri au rămas doar lemne seci.
Norii – umbre de culoare care parcă nu mai trec
Asupresc cu-a lor angoasă praful nou-depus pe ştrec.
Soarele e doar un mit, cei de-acum nu-i ştiu coroana:
Ei nu cred, ei nici nu simt, ei n-au sărutat icoana.
Ei sunt ei, nimic mai mult. Suflete? Nu mai există.
Viitorul celor vechi le-a exclus din a sa listă.
Oamenii sunt doar strămoşi, azi prea scumpi sunt la vedere,
Meritul e doar al lor, au redus tot la tăcere.
Verdele e doar un zvon, nimeni nu-i ştie culoarea.
Fericiţi sunt cei ce astăzi au văzut vreodată marea.
Căci nevoia de durere e al rasei noastre tic,
Pentru noi, cei ce urmează, tot timpul au fost nimic.
Asta-i lumea ce-o să vina, chiar de vrem sau nu acum,
Valsul molcom de cortină lasă-n urmă praf şi scrum.
Totul s-a schimbat încet, ceasul le-a distrus pe toate,
A visa sau a iubi nimeni astăzi nu mai poate ….
Frumos în sânge
Frumos e harul înc-ascuns, frumoasă-i luna plină
Frumos ţi-i pruncul nou-născut, privat de orice vină.
Frumos privim în curcubeu – culori ce-şi cântă spasmul:
Copil candid cu ochi zglobii, frumos te-nvaţă basmul!
Frumos mă las bătut de vânt, frumos îi simt fantasma,
Când pâinile-ţi joacă-n coveţi, frumos le simţi mireasma.
Frumos te-mbeţi cu foi de soc, frumos îţi pierzi reperul
Şi uiţi că totu-i doar un joc, frumos te-nhaţă gerul.
Frumos m-apuci blajin de mâini, frumos îţi muţi privirea,
Mă-ngâni în gând şi-ncet roşeşti, frumoasă-ţi este firea!
Frumos te-ncrezi în cărţi şi cruci, umil îţi strângi averea.
Frumos îţi ştergi obrajii dulci, amară-ţi-este fierea.
Mă strigi frumos şi îţi răspund, ecou crescut din carne
Frumos e îngerul cu glas, frumos şi-ascute coarne.
Mă minţi frumos şi mă renegi, frumos ţi-am fost eu tată,
Frumos te-alung acum plângând, durerea mi-e răsplată.
Căci eu sunt timp şi eu sunt tot, frumos sunt eu, nu altul.
Frumos m-aşez din nou în praf, frumos mă arde-asfaltul.
Frumos implori la glezna mea, mai sus nu-mi poţi ajunge:
Al tău frumos,de-a existat, l-am pus în minţi şi sânge!
Dino ADMINO
Ne vom continua periplul nostru biblic si vom continua sa deslusim itele atat de incurcate ale acestei afaceri care a foste, este si va fi(pana cand?) Biblia.
Ne amintim ca in ziua a5a Dumnezeu a facut absolut totul: uscat si ape, animele terestre, marine si pasarile, plus toata vegetatia.
Cum au fost facute numa Dumnezeu stie, pentru ca Biblia nu ne da niciun fel de explicatii. Cand a venit timpul ca sa fie facut omul, Creatorul a cam ajuns la capatul puterilor, nu a mai avut forta necesara sa-l faca din nimic si atunci a recurs la mijloace mai copilaresti, adica s-a jucat cu lutul, precum copiii cu plastilina. Mai departe face pe doctorul anestezist, il adoarme pe Adam, iar din coasta lui o face pe Eva.
Aceasta este o forma naiva de explicare a antropogenezei, dar acest lucru poate fii explicat prin lipsa de cultura a acestor populatii nomade care nu posedau niciun fel de cultura si care au cautat sa dea o explicatie la nivelul cunostintelor lor din timpurile acelea.
Sa concluzionam: Adam si Eva erau dintr-un singur trup si dintr-o singura rasa. In mod automat, ei si toti urmasii lor, ar fii trebuit sa aiba aceeasi grupa sangvina. De ce sunt patru grupe sangvine diferite si diferite tipuri de Rh? Cum se explica atunci aparitia in mai putin de 6000 de ani a trei rase si doua subrase? Am curaj sa fac prinsoare cu voi ca daca veti intreba orice preot indiferent de rangul si pregatirea lui despre toate acestea, vi se va raspunde intr-un singur fel: „nu cauta sa-L ispitesti pe Dumnezeu, pentru ca nu-ti este de niciun folos sa stii adevarul. Daca aceasta ar fii singura neconcordanta nu ar fii nici o problema, dar aceasta carte abunda tot felul de probleme care nu au nici o legatura cu adevaratul Dumnezeu.
Voi face o afirmatie indrazneata: preotii au interesul sa intretina si cultive aceasta confuzie, dar despre acest lucru vorbim mai tarziu.
Cap.2 vs. 20
Si a pus Adam nume tuturor animalelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor salbatice…
Trebuie sa recunoastem ca protoparintele Adam a fost cel mai dotat om al tuturor timpurilor pentru ca a reusit sa numeasca aproape – atentie- 200 de milioane de specii. Cum o fii reusit sa vada lumea nevazuta a virusilor, bacteriilor, microbilor? Cum o fii calatorit si cu ce, prin toata lumea ca sa vada toate animalele? Or fi stat toate aliniate in fata lui si pe urma migrau in habitaturile lor naturale ? Mister. Nu-ti pune intrebari pentru ca il vei ispiti pe Dumnezeu, asa iti vor spune preotii.
Am ajuns la cap 3 si aici ne asteapta alte surprize. Dupa ce sarpele a pacalit-o pe Eva sa manance impreuna cu Adam fructele din pomul cunostintei binelui si raului.
Vs.7- Atunci li s-au deschis ochii la amandoi si au cunoscut ca erau goi…
Vs. 8-Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin Rai s-au ascuns Adam si femeia lui din fata Domnului printre pomii Raiului. Acum e acum! Dumnezeu cel adevarat care este conform Crezului:” facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor”, nu stie unde e Adam si conform vs. 9 a strigat „Adame, unde estie?”
Vs. 10- Raspuns-a acesta, „ Am auzit glasul Tau in Rai si m-am temut ca sunt gol si m-am ascuns”. In continuare Dumnezeu este tot lipsit de „puteri” si mai mult, banuie ca a mancat din pom. In continuare afla ca sarpele i-a momit, si culmea ironiei il BLESTEAMA. O sa vedeti ca Dumnezeu o sa mai faca acest lucru mai incolo, ceea ce mi se pare o rusine. Nu poti sa pui acest fapt pe seama lui Dumnezeu, pentru ca el este iubire si bunatate, el fiind cel ce da binecuvantari.
El blesteama si pamantul si ii pedepseste pe Adam si Eva conform vs.16-19.
In continuare urmeaza cea mai savuroasa parte de pana acum.
Vs21-„ apoi a facut Domnul Dumnezeu lui Adam si femeii lui imbracaminte din piele si i-a imbracat.” Parca il vedem pe Dumnezeu cu ochelarii pe nas, cosand cu mana sau la masina haine pt cei doi, ca sa nu plece dezbracati din gradina Edenului. Este rusinos sa pui pe seama lui Dumnezeu astfel de activitati casnince si sa crezi astfel de bazaconii. Noi oamenii moderni, care zburam spre stele, care stapanim puterea atomului, care au creat cea mai performanta realizare umana- calculatorul- nu mai putem fii mintiti de Biserica si de slujitorii ei, in ceea ce priveste aparitia vietii pe pamant. Amin zi voua! Biblia se vrea cartea de capatai a omenirii, cea mai sfanta carte, cea ma bine vanduta, cartea cartilor, dar in realitate este o culegere de povesti a unor popoare total straine de neamu romanesc a unor populatii de ciobani si analfabeti. Va propun in continuare sa intram si in culisele crestinismului pentru a vedea cum a reusit sa se extinda atat de repede si sa detroneze vechile religii ale antchichitatii, veti fii pur si simplu constrenati sa constatati cate sute de milioane de oameni au fost omorati de cei care chipurile aduceau un zeu bland si iubitor de oameni. Agresiunea mistico-religioasa, iudeo-crestina a facut mai multe victime decat toate molimile si razboaiele la un loc.
In Matei cap 12art 30 gasim poate cel mai nenorocit lucru pus vreodata pe seama lui Dumnezeu: Cel ce nu este cu mine este impotriva mea, si cel ce nu aduna cu mine, se risipeste. In numele acestui teribil blestem, oamenii s-au transformat in fiare, negura mistico-religioasa s-a lasat peste omenire si s-a pornit un adevarat genocid in lume.
Elena CRÂNGAŞU – clasa a IX-a D, LTNB
Un ceas bate ora doua,
Ochii trădează somnul.
Un poet sculptează o rima,
O foaie tocmai se umple,
Un vers se pierde-n gânduri,
O pana il ajuta sa se scrie,
Un gest vrea să ascundă sentimente,
Dar pana le aduna iar…
Renaştere
Copacii înfloresc pentru că
Mugurii lor nasc flori,
Florile cresc pentru ca
Le mângâie apa si soarele,
Apa străluceşte pentru ca
In ea se oglindeşte lumina,
Palatul norilor se clatină şi cade
Sub adierea vântului cald.
Iar versul de pe hârtia mea
Prinde aripi si zboară,
Mişcat de şoaptele vântului.
Bianca MOISE – clasa a IX-a D, LTNB
Ieri am gustat din toamnă,
Iar pe buze mi-a rămas gustul amar,
Azi ţi-am păşit poteca ruginită,
Şi am rămas fără suflare,
Dar prin tăcerea-mi de plumb
Am creat arpegiul toamnei:
Tu, eu, toamna şi iubirea noastră.
Pe umeri-ţi goi se aştern frunzele moarte
Si am să mă nasc toamnă pentru a fi mereu
Parfumul ce-ţi îmbălsămează sufletul.
Mormântul sufletului
Doi trandafiri ca altă data
Stau ofiliţi în vaza sentimentelor uitate
Te-am plans atunci, te plâng şi acum,
Monah al sufletului meu, învii!
Dar ai să pieri din nou
Prin pasiuni vindicative
Ce te vor rătăci de astă data
Ȋn infernul cugetului sacru.
METAMORFOZE 