CĂLCÂIUL INIMII

MOTO: 

            „Orice inimă are un călcâi al lui Ahile!”

                                           Anton ONIGY

Orbecăi în jurul inimii tale incandescente

şi mi-e teamă să nu-mi ard aripile!

Reclame

Inimă-pelin

Bianca MOISE – clasa a IX-a D

Ţi-am deschis fereastra inimii

Iar tu mi-ai transformat

Ventriculele în cioburi,

Pe atrii pojghiţă de ură

Mi-ai aruncat, eu am suportat

Dar azi…zadarnic

La fel ca ieri în inima-mi pelin

Se pierd sentimente pentru tine.

 

 

 

 

 

Clonă

 

Priveşti pierdut printre atâtea măşti de bal

Pe care le-ai purtat odată.

Acum alegi doar o clonă a naturaleţii,

Gândeşti îndurerat spre o iubire trecută,

Te temi de pelinul nocturn

Şi de puterea unui blestem ereditar.

Eu încerc doar să-ţi zăresc umbra

Dar tu vrei să mă aperi de tine,

Caut în disperare o sosie a ta!

Aceiaşi ochi pătrunzători,

Acea privire glaciară dar

Care ascunde o suferinţă permanentă.

Dorul de pace şi de fericire

Ce-ţi sunt caracteristice…

Mă opresc lâng-un stejar,

Ȋn templul verde redescopăr

Că doar iubirea-ţi poate fi sosie

Şi că doar noi avem darul

De a creea împreună clona fidelă a iubirii!

Tineri

Ema BRATU – clasa a XII-a D, LTNB

Pe palmele albe si ude,

Aluneca ore si uneori chiar si zile,

Timp in care , frustrati,

Ne aruncam mizeriile sentimentale pe strazi,

Mirosim a disperare,a vinovatie

Si fugim de noi ,

Cand somnul uita cum ne cheama.

Ingroziti ca pentru cineva nu mai putem exista,

Calcam apasat ca sa ingropam haosul in pamant.

Suntem tineri…cred ca suntem tineri.

 

 

 

Mi-am adus aminte

 

Mi-am adus aminte ,

Ca am ascultat un fel de muzica,

Pentru ca a doua zi mă dureau tălpile.

Poate pentru ca am dansat prea mult,

Pe nisipul sufletului tău,

Pe când îmi cântau alert sentimente,

In timpanele inimii.

Si mi-am amintit  si ca a plouat

Pentru ca a treia zi ,

Aveam noroi pe talpi .

ADEVĂRURI ASCUNSE DE BIBLIE

Dino ADMINO

Fizicianul Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel declară: “Cu sau fară religie, vor exista oameni buni care să facă lucruri bune şi oameni răi care fac lucruri rele. Dar ca să existe oameni buni care să facă lucruri rele, ei bine, pentru aceasta este nevoie de religie”.

Într-o perioadă în care se practică o agresiune mistico-religioasă fără precedent împotriva poporului român de către biserică, vom căuta după priceperea noastră să dăm răspuns unor întrebări la care nici Biblia – despre care se spune că are răspuns la toate -, nici preoţii nu pot răspunde. Credem că nu este deştept cel care cunoaşte răspunsul la întrebări, ci acela care întreabă. Biserica şi preoţii nu au interes să pui întrebări sau să cauţi răspunsuri, pentru că se zice că Îl “ispiteşti” pe Dumnezeu.

Întrebat fiind de către un student ce este ştiinţa în ochii lui Dumnezeu, părintele Arsenie Boca, a răspuns: “o nebunie”. Se ştie foarte bine că rasa umană este caracterizata de o mare sete de cunoaştere, deoarece Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să cerceteze şi nu le îngrădeşte acest lucru. Dar de ce oare a răspuns acest preot aşa? Simplu: cu cât îţi vei pune mai multe întrebări vei observa cât de multe anomalii sunt în această carte, şi anume Biblia despre care toată lumea spune că este sfântă şi că a fost dictate oamenilor de către Dumnezeu prin vocea Sf. Duh. Acesta din urmă a stat în spatele celor patru evanghelişti şi le dicta ce să trebuie să scrie. Să fie oare aşa? Cum se explică atunci faptul că cele patru Evanghelii diferă una de cealaltă şi sunt contradictorii în ceea ce priveşte desfăşurarea aceloraşi evenimente?

Toate cercetările atestă faptul că Biblia a fost scrisă după anul 60 d. C, iar cei patru evanghelişti le-au scris la vârste diferite. Dacă Iisus moare aproximativ în anul 33 d. C, cum este posibil oare să ţii minte atâţia zeci de ani – chiar dacă ai luat parte – absolut tot ce s-a întâmplat atunci? Ni se pare puţin probabil. Dumnezeu nu a avut niciun amestec în editarea acestei cărţi care a fost scrisă de oameni pentru ei şi în folosul lor, fiind tradusă de-a lungul timpului şi modificată de mai multe ori în funcţie de interese şi în funcţie de cunoaşterea limbii din care a fost tradusă.

Nu vrem să fim acuzaţi pe nedrept, aşadar vom veni pe parcursul acestui articol cu argumente care sperăm să fie cât mai veridice, fiind astfel în sprijinul celor afirmate mai sus. Înainte de a începe periplul nostrum biblic, trebuie să spunem că vom supune atenţiei dvs, sub formă de întrebări, tot ceea ce pare a nu fi în regulă în legătură cu Dumnezeu şi cu unele afirmaţii făcute de biblie.

Vă vom oferi versete din Biblie care ridică semne de întrebare şi vom căuta să găsim împreună explicaţii logice.

Când este vorba să “critici” Biblia, majoritatea oamenilor se arată oripilaţi, considerând acest lucru ca fiind o blasfemie, dar fiţi convinşi că din o sută de oameni, un procentaj de 90% nu au citit această carte. Vom analiza versete din Biblia tipărită în anul 2008, cu binecuvântarea PF părinte Daniel, patriarhul BOR.

Începem cum e şi firesc cu începutul “zorilor” omenirii, când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, cu Geneza.

Facerea – capitolul I

vs.3, p 11 – “Şi a zis Dumnezeu <<Să fie lumină!>> şi a fost lumină”

Vs.3 – “Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina (…)”;

Atenţie! Deci Dumnezeu habar nu avea că lumina este bună şi a făcut acest lucru în joacă, fără să ştie ce face, iar acest lucru ne face să credem că El nu avea de la început un plan bine stabilit că totul era la nivel de testări şi încercări, adică un experiment.

Vs.8 – Tăria asta a numit-o Dumnezeu „cer”. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

Vs.10 – Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări.

Vs.12 – Pământul a dat din sine verdeaţă; iarbă, care face sămânţă, după felul şi asemănarea ei şi pomi roditori cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

Vs.14 – Şi a zis Dumnezeu „Să fie luminători pe tăria cerului ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte (…)”.

Vs.15 – Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului ca să lumineze pământul.

Vs.16 – A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.

Vs.17 – şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului ca să lumineze pământul.

Toate acestea s-au întâmplat in ziua a 4-a. Sa fii uitat Dumnezeu că a „comandat” lumină în prima zi a creaţiei? De unde provenea această lumină şi cine sau ce o prelucra?

În ziua a 5-a Dumnezeu face toate animalele terestre, marine şi păsările conform vs 20 – 25 şi bineînţeles a văzut că e bine, dar să nu uităm că toate cercetările ştiinţifice atestă că prima formă de viaţă terestră a apărut în apă şi nu pe uscat! El care este Atotputernic şi Atotştiutor, se dovedeşte a fi până acum „un bătrânel” uituc şi care acţionează la voia întâmplării.  Acum urmează cel mai interesant lucru.

Vs. 26, p 12 – Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră (…)”

Vs.27 – Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, după chipul Lui, Dumnezeu le-a făcut, a făcut bărbat şi femeie.

Vs.28 – Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi (…). Acest lucru s-a întâmplat în ziua a 6-a.

Capitolul II

Vs.3 – Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a 7-a şi a sfinţit-o pentru că într-însa s-a odihnit de toate lucrurile sale (…). Să înţelegem că Dumnezeu se supune aceloraşi legi biologice ca şi oamenii, să abiă nevoie de odihnă?

În celelalte versete – 4,5,6 – se spune că nu era niciun pic de verdeaţă şi nici ploaie şi nu era nimeni care să lucreze pământul. Aceste versete contrazic versetul 26, dar şi versetul 27.

Vs.7 – Atunci luând Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Pe primul om L-a numit Adam.

Vs.16 – A dat Domnul Dumnezeul lui Adam poruncă şi a zis: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,

Vs.17 – „iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”.

Teribilă ameninţare!

Vs.18 – Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”

Vs.21 – Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu şi dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne.

Vs.22 – Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o lui Adam.

Oroare

Cristina BOTÂLCĂ

Premiul I şi

Premiul de excelenţă – „Ion FAITER”

la Concursul literar ARIPI DE DOR –

ediţia a VIIIa, 2013

 

Mǎ rog sǎ nu fie adevǎrat

Iar lacrimile curg şiroaie peste izvorul de metal.

Lângǎ inima fǎrǎ stǎpân

S-a aşezat un strop

Şi cântǎ, şi suspinǎ…

Acele ceasului se învârt invers

Iar eu nu mai am rabdare

Pânǎ la clipa când mǎ voi desprinde

de hârtia de beton

Mǎ arde şi încerc sǎ suflu gheaţǎ peste ea,

dar se aprinde şi mai tare

În fiecare zi e aceeaşi poveste…

Mǎ prind cu capse de cimentul fierbinte

Şi îmi place, mǎ arde, dar îmi place

Sentimentul de a fi la locul meu e perfect

Dar cred cǎ se poate mai bine

Aş putea modela cimentul

Dupǎ propria mea voinţǎ.

M-aş putea scufunda în el

Pânǎ la ochi.

M-ar înveli cu tot cu soare

Şi m-ar stinge sub betonul auriu.

Simt o adiere, dar tot ce vǎd

E o oroare.

 

Plouǎ

Casa mi se topeşte şi se scurge

sub o dunǎ  de nisip.

Mǎ tot gândesc la ce-ar fi fost

dacǎ  aş fi putut smulge

nişte nisip din clepsidrǎ

Iar tu ai fi devenit iar o rǎdǎcinǎ.

Te-aş fi putut înǎbuşi încǎ  de la început,

Nu sǎ te las sǎ creşti şi

sǎ  mǎ înǎbuşi tu pe mine.

Sunt atâţia boboci care îmi dau sfaturi,

dar niciunul nu s-a potrivit în broascǎ.

Urmez o cǎrare roşie cunoscutǎ mie,

Dar la tot pasul mǎ întâmpini tu.

Ştiu cǎ ar trebui sǎ se întâmple asta,

dar Luna  îmi şopteşte sǎ mǎ retrag,

sǎ las pe altcineva

sǎ lupte pentru tine.

Mi-e dor de ceva ce n-am avut niciodatǎ.

Mi-e dor…

Şi plouǎ şi mai tare.

 

 

 

 

Icoană a durerilor

 

Ei nu ştiu ce este o aură acoperită

cu mătăsuri fine

Luată de la o croitoareasă,

uscată şi veche,

Nu au simţit niciodată

izvorul tainic al soarelui

Mângâindu-le rănile,

Nu au văzut niciodată

o creatură zburătoare

atât de familiară cu iubirea,

Nu s-au ghemuit sub aripa ei,

nici nu au cules din ciocul ei hrană.

Ei nu simt focul iute al fericirii,

nici nu caută  să îl aprindă.

Nu au mirosit niciodată

o foaie a trecutului,

Nu s-au înecat cu praful ei,

Nu au murit, şi nici nu au înviat.

Păcat…

Toatea acestea le-ar părea străine

într-o bună  zi,

Ar fugi de ele ca de un uragan devastator.

Însă eu,

Eu mă voi afla în ochiul furtunii,

Mă voi juca cu animalul zburător,

Voi îmblânzi fiara sălbatică

şi o voi învăţa tainele iubirii,

Va fi din nou o banală aură de mătase,

Care se va preschimba doar pentru mine

Într-o icoană a durerilor.