Dispersie

Bianca  MOISE

O lună plină şi un cer azuriu

Se unesc ezoteric

Doar pentru privirile

Veşnicilor înamoraţi.

Astfel se creează treptat

Un vitraliu tainic al nopţii.

Prin sentimente de porţelan,

Dintr-un cremene al singurătăţii,

Se aprinde în inima-ţi pustie

Un vulcan al dulcelui amor.

Te aud strigându-mă

Abia când luna se coboară,

Ȋntr-o dimineaţă pe ţărm

Se descoperă dispersia neînţeleasă

A firilor noastre divergente.

 

 

 

Prizonier

Când dantela neagră se abate

Asupra inimilor noastre,

Noi devenim unicii prizonieri

Ai închisorii speranţelor.

În spatele gratiilor presărate

Cu resentimente

Iau naştere dureri premature

Urmate de trezele amintiri

Ale sentimentelor flambate.

Într-o lume a mârşăviei permanente

Noi biruim ţinându-ne de mână,

Astfel ajungem prizonierii

Unei iubiri profunde.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s