ÎNDUMNEZEIREA PRIN CUVÂNT şi POEZIA-JOC

Prof. Dr. Const. MIU

 

La această sărbătoare de cuget şi simţire, ocazionată de lansarea cărţii savantului poet, dr. Nicolas Andronesco – ETERNITATEA, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2013 – se cuvine să menţionăm de la început că ceea ce leagă  inimile noastre (a autorului şi a mea) este pasiunea pentru opera lui Eminescu – un adevărat arc spiritual între Stamford şi Medgidia, via Ion Corvin.

Pentru dr. Andronesco, poezia înseamnă facere, iar poetul trebuie socotit drept un DEMIURG. Creaţia sa este structurată în cicluri, pe zile, care se subsumează – ca la Dante – cerurilor, însă la poetul nostru e vorba de bucuria trăirii prin cuvânt.

Eternitatea Poeziei are o temporalitate în sine, iar CUVÂNTUL întrupat devine, cu fiecare creaţie, o za a lanţului timpului sacru, cititorul având plăcerea de a-şi lua cuminecătura timp de opt zile, îndumnezeindu-se, prin cuvântul care „s-a întrupat în creata materie, pentru a se afla pe sine.” Acesta este, de altfel, şi mesajul cărţii: „Fă, tu, Doamne/ În credinţa-mi/ Să aprofundăm/ Curând.” (Iubire sfinţitoare).

 

Citind cartea doctorului Andronesco, am sesizat predispoziţia pentru bludic şi poezia-joc. Poezia-joc îşi are rădăcinile – se ştie – în zicerile folclorice, precum şi în Povestea vorbei a lui Anton Pann. În epoca modernă, unul dintre precursori a fost Urmuz, urmat apoi – în perioada interbelică – de Arghezi şi Ion Barbu. În perioada contemporană, adepţii acestui concept de poezie-joc sunt Leonid Dimov, Ion Gheorghe, Nichita Stănescu şi, desigur, Marin Sorescu.

Spiritele înalte se întâlnesc totdeauna pe tărâmul poeziei. În cazul conceptului de poezie-joc, recunoaştem „tehnica” de înşiruire a cuvintelor ca boabele de mărgele care, în maniera lui Ion Barbu (mai cu seamă) şi Nichita Stănescu, vor căpăta o anumită muzicalitate: „Din pustii/ Fermentate/ Şi oxidate/ Frăţii/ Duşmănii/ Şi domnii/ În munţi/ În câmpii/ Seva cunună/ Anotimpuri/ Porniri/ Din strâmtori/ Bosfori/ Dardanele/ Din ele/ Voind a mai fi/ Acum/ Şi aici/ La timp/ Afectat/ Siderat…” (Porniri).

Pe antinomia aparenţă/ esenţă, este realizată poezia E toamnă. Dincolo de imaginile unui pastel stilizat, de toamnă, ludicul este centrat pe motivele visului, al dorului şi nostalgia departelui: „Miez de noapte/ Câmpiile dorm/ Vântul de toamnă/ Surâde prin vii/ Şi-s vis/ Şi-s dor/ Miez de fiinţă/ te-apropii/ Eşti farmec/ Eşti zbor/ Sâmbure ascuns/ Fruct nepătruns/ Chemările tale/ Le aud/ Şi crud/ Gândul necopt// E toamnă.” (E toamnă).

Ludicul devine pretext pentru nevoia de inhabitare a sacrului în profan, aşa cum susţine teologul rus Paul Evdokimov. Elocventă în acest sens este poezia Iubire sfinţitoare, din ciclul Divinitate: „Vine vremea/ Vine timpul/ Vine clipa/ Vine graba/ Vine şansa/ Sau neşansa/ Când cu spaţiul condensat/ ne-ntrebăm şi ne întreabă/ Oare ce din tine-ai dat/ Cărui brav cuminte sfânt Cunoscut-ai întristare/ Ce din cetini ai ivit/ Şi din mult ce ai simţit/ Vine ea/ Iubirea ta/ Din pământ/ Şi din cer/ Din vreme mută/ Te aşteaptă/ Te ascultă/ Nu răni sunetul sfânt/ E de sus/ Vibrând în prund…”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s