Gabriela MACIAC – IX B, LTNB
” <<E intuneric. Mi-e teama. Este atat de cald si bine aici, insa simt ca ceva rau se va intampla curand. Nu vreau. Aici, unde ma aflu acum, e minunat. Nu pot descrie in cuvinte, e un taram de vis, senin, cald si bine. Ma simt in siguranta. Nu am pe nimeni, sunt singura, insa stiu ca cineva e in cautarea mea, cineva acolo ma iubeste si ma protejeaza.
Ce se aude? Mi-este foarte frica. Vreau sa raman aici pentru totdeauna. Ce este cu aceasta lumina? Mi se face frig. Oricine ai fi, pleaca, sunt bine aici. Nuuu!…>>
Asa a inceput totul. Acum mult timp, acum 16 ani si 14 zile mai exact, o fiinta firava cu un suflet cald si cu o incredibila putere mi-a dat nastere. Nu stiu cand au trecut acesti ani, caci au trecut extrem de repede, dar cu siguranta stiu ca au fost niste clipe minunate.
Cine a avut rabdarea sa ma invete tot ceea ce stiu acum? Cine a avut puterea sa ma fereasca de toate rautatile atunci cand acestea isi faceau aparitia si cine anume a reusit sa ma iubeasca indeajuns de mult incat sa renunte la tot pentru mine?…Da,da,chiar ea…mama mea.
Imi pare rau ca am crescut, ca in momentul de fata constientizez realitatea, ca sunt pe drumul catre independenta si ca acum am alte preocupari, nu intocmai benefice fericirii mele. Stateam toata ziua in bratele ei in timp ce ea imi raspundea la toate intrebarile infantile: <<Mami? de ce fluturii zboara? De ce catelul nu-mi raspunde atunci cand ii vorbesc? De ce fructele sunt dulci?>> Da, ea avea rabdarea si iubirea necesare cresterii, educarii si, cel mai important, fericirii mele. Imi este tare dor!
Mama, imi este dor de tine. Imi pare rau ca te neglijez si mai ales, ca te dau la o parte in favoarea altor lucruri care la momentul respectiv par importante. Da, imi pare!
Te iubesc, mama! Imi este dor de tine si de rog ca niciodata sa nu ma lasi, sa nu pleci! Te implor!
Iti multumesc… Pentru absolut tot!”
METAMORFOZE 