Proză poetică din Cartea IV de poezie SINE DIE

Dr. NICHOLAS ANDRONESCO         

Autor de proză poetică, memorii de călătorie, romancier.

Leader al “Lumina Poetry & Literary Society” de pe lângă

“Lumina Publishing House”

 

ÎN MUNŢI

 

CĂLĂTORIE FANTASTICĂ

Proprietatea mea în America are trăsături din munţii de-atunci. Stânci înalte şi abrupte, luna strecurată noaptea printre vârful brazilor şi şopot de izvor cu apă vie, auzit, dar nevăzut. Trecusem cu puţin de douăzeci de ani şi, cu firea mea prietenoasă, de atunci, m-am hotărât să mă duc la nuntă, nunta prietenului meu Livius. El era din munţii Bucovinei, munţii Răsăriteni. Îl cunoscusem în primul an de facultate la Cluj, eu la fizică, el la filologie. Mireasa Livia, studentă la filologie, era din munţii Apuseni, din Transilvania.  Perechea fericită se pregătea să-şi încredinţeze secretul unirii lor lui Dumnezeu şi aşezării din creierii munţilor.

 

De invitat, invitaseră multă lume studenţească şi nestudenţească. Dintre studenţi, am fost singurul ce m-am arătat. Venisem la o nuntă şi, mai ales, la o mărturie în spaţiul geniilor româneşti din Bucovina. Aplicam cu sfinţenie legea cuvântului dat.  În acea duminică de august, după 24 de ore de mers cu diferite trenuri şi un autobus, ca acela din „Noaptea Iguanei”, am ajuns la destinaţie. Eram un om hotărât. Parcursesem toată ţara. Plecasem din Dobrogea, de la marea cea mare. Acest drum, nu numai geografic, avea să se dovedească o experinţă unică. Dormitând, dar având grijă ca munţii să nu cadă pe mine, pentru că erau aproape verticali, am auzit vocea şoferului pronunţând un nume biblic

 

„Aţi ajuns la…”  Realizând că acolo ar fi trebuit să ajung, conform adresei din munţi, am coborât, fără convingere, din autobuz. Chiar dacă noutatea şi cunoaşterea erau ţelul existenţei mele, parcă în ceea ce intrasem nu semăna cu aşteptările mele. În primul rând  că  porţiunea de univers care tocmai se lovea de

retină arăta ca un T văzut din cer, săpat în munţi.

Soarele se pregătea, nu să apună, ci să se ascundă după brazi, gândindu-se să se întoarcă imediat când nunta va fi în toi.  De-a lungul părţii de sus a literei T  curgea repede şi ascuns un râu. Trotuar nu exista. Obosit cum eram, am trecut de cealaltă parte a şoselei. Autobuzul plecase. Doar zumzetul motorului se auzea îndepărtându-se, timp în care începusem să aflu unde eram. Baza T-ului urca în mica pantă ce părea că ţine nordul şi se răsfrângea într-un cot. Era ziuă. Steaua polară încă nu se vedea. Pe dreapta, la subsuoara T-ului, chiar în colţ, era o locuinţă lungă ce părea a fi un salon, de nuntă. Se auzea muzică. Asta îmi dădu curaj. Se potrivea cu scopul călătoriei mele. Cam trei case se vedeau în sus, de-o parte a drumului şi trei case de cealaltă parte. O femeie, cu nişte farfurii într-o mână, deschise uşa salonului. Mă văzu. Eram  singur pe şoseaua pietruită, cu valiza în mână, căutându-mi speranţa. Văzându-mă, femeia zâmbi binevoitoare.

 

„Aici e nunta lui Livius?” întrebai eu.

„Nu”, răspunse femeia. Valiza îmi căzu. Până să-mi revin, pe uşă apăru Livius şi apoi Livia, mireasa, bucurându-se la vederea mea şi alergând în întâmpinare. „Bine ai venit!” îmi spuseră.

„Eşti primul venit din studenţii invitaţi,” completă Livia.

„Am crezut că am ajuns la nunta altcuiva când am întrebat de Livius” şi am arătat spre femeia şocată rămasă pe scările salonului.

„Noi îl ştim de Ion. Aşa l-au făcut părinţii lui”, spuse femeia încurcată.

„Lasă mătuşă”, mai spuse Livia.

„La Cluj, noi îl strigăm Livius”.

„Atunci invitaţi–l pe oaspete în salon. O fi obosit săracu’. O fi venit de la drum lung. Să-i dăm de mâncare că, până se pune masa, mai este” spuse femeia, deschizând larg uşa salonului. Toţi trei mă conduseră la masa mirilor.

„Nu aici,” spusei eu politicos.

„Ba aici!” spuse hotărât femeia.

„Dumneavoastră sunteţi oaspetele de onoare. Student la Cluj, înţeleg” şi se uită la Livia care confirmă printr-un gest.

 

Şi m-am nuntit şi eu. Am stat la masă pe locul mirelui şi mi-am imaginat că mireasa e în munţi, pe un picior de plai, pregătind nunta cu cerul.

Toate erau frumoase. Mirosea a sărbătoare. Atâta doar, voiam să dorm. O uşă a salonului se deschise şi apăru o femeie tânără ce mi se adresă:

 

„Ştiam că veniţi. Adică speram să veniţi. Sunteţi de la mare. Am aflat!” şi zâmbi bucuroasă, sclipind din ochii ei negri de pănură. Mult mă minună femeia.

„Vă duc la noi acasă, unde v-am pregătit odaia de oaspeţi cu geamul deschis spre fânul de pe pantă, proaspăt cosit. Avem nevoie de fân la iarnă să hrănim animalele,” mai spuse ea. Mintea mea parafrază:

„Să hrănim stelele. Să nu cadă de foame din cer.” M-am uitat întrebător la Livia. Ea încuviinţă prin aplecarea capului, semn că aş fi în mâini bune. Am lăsat cadoul de nuntă şi am plecat cu femeia pe drum de munte spre locul ei misterios.

 

Mergând, întâlnirăm o moară de apă.

„Moara producea făină şi mălai înainte de-a avea electricitate la Cot”. Aşa se numea locul salonului cu cele câteva case, Cot.

„Acum roata se-nvârte singură, fără folos,” spuse noua mea cunoştinţă.

„Da, acum este electricitate peste tot,” mă exprimai.

„Peste tot, doar la noi acasă, în creierul munţilor, nu avem. E prea scumpă pentru doar câteva case. Casa noastră e la patru kilometri de la Cot”.

„Şi cum vă descurcaţi?” întrebai eu.

„Noaptea, la  lampă  în  casă  şi  afară, când le dăm de mâncare vitelor şi la oi, la

felinar”. Începe să devină interesant, gândii eu deasupra oboselii.

 

Continuam mersul spre baza T-ului, în sus, la un loc încă necunoscut mie. Doar ea ştia unde vom ajunge.

„Timpul trece,” spusei eu. Asta mai mult să rup tăcerea.

„Nu timpul trece. Noi trecem” spuse ea cu simplitate.

 

Rămăsei mirat, nu de filozofia exprimării, cu care eram obişnuit, ci de profunzimea şi siguranţa reflectării la o ţărancă de munte ce o cunoscusem de puţin timp. Acum, când  mă gândesc la figura, formele, şi vorbele ei, trezind esenţe la viaţă, am senzaţia că s-a petrecut o întâlnire, un botez în ape cosmice în locul potrivit, la momentul potrivit. Se înnoptase. Obosit cum eram, m-am sprijinit de pervazul ferestrei deschise, privind spre cer, îmbiat de mirosul de fân proaspăt cosit. După ce hrăni animalele, femeia intră în odaie şi, odată cu ea, o pasăre de foc ca un sfânt duh de mărimea unui porumbel.

„Să vă pregătesc de culcare” spuse ca-ntr-o doară femeia. Într-adevăr, aduse aşternuturi proaspete. Cerul era senin şi stelele  păreau că sunt aproape. Fără să spună un cuvânt, la lumina palidă a lămpii, femeia se apropie de mine. Mă sărută.  Era mireasa din munţi. Pasărea începu să cânte

„/Niciodată nu vei ajunge pe deplin să-nţelegi cine eşti/ Legături dintre cer şi pământ şi miracolul nopţii-n fereşti/ Te las’ alergând la munte la ea din valul de mare/ Mireasa e aici/ Din noapte şi cântec se va arăta/ E a ta/ Sărut-o/ Şi miere şi ambră ţi-oi da/ Aici şi acum la ceas de taină legat/ E singura ta speranţă / Ȋn neştiuta chemare./”

„Poţi să faci pasărea aceasta să tacă?” întrebai  neînţeles şi nedumerit.

„Nu!” răspunse femeia.

„Ea mi-a spus c-ai să vii. Este sosită din ceruri cu închinarea dulceţii din noi. Te roagă la ea!” mă-ndemnă mireasa.

Mult mă minună pasărea aceasta de bună vestire. Mireasa închise fereastra. Şi ne-am supus secretului primar, sfinţenia pământului în vietăţi. Pasărea veghea. Timpul încremenise. Luna rămase uimită în geam. Moara de apă cânta.

 

(12 august 2005, Stamford, Connecticut)

 

Reclame

DIN CARTEA I DE POEZIE « ETERNITATEA »

NICHOLAS ANDRONESCO

VISĂTOR

 

DR. NICHOLAS ANDRONESCOCând mă simţeam bine cântam

Cântam muzică din locurile naşterii

Frunza codrului era în armonie

Şi câmpiile vălureau

Ducând undeva neştiut

Dorul de cunoaştere

 

Când seara se lăsa

Şi încă mă simţeam bine

Pâlcuri de nori dispăreau

Mergeau undeva neştiut

Şi bolta cerească

Oglindită în cavitatea

                               Locului meu natal

Căpăta sclipiri

Ce plecau dimineaţa

Undeva neştiut

 

Ziua când venea

Şi încă mǎ  simţeam bine

Lucram să unesc

Pământul cu cerul

În speranţa

Roadelor de toamnă

Ce şi ele veneau

Ne bucurau

Şi-apoi plecau

Undeva

Neştiut

 

O plecare erau toate

Ce veneau de nu ştiu unde

Ca un corn al abundenţei

Aparenţe şi speranţe

În imaginaţia deşartă

Ce-o numim realitate

 

1 iunie 2003, Stamford, Connecticut, USA

 

COPYRIGHT © 2012 BY LUMINA PUBLISHING HOUSE

                                     & DR. NICHOLAS ANDRONESCO

 

 

MĂRTURISIRE

                La moartea lui Eugèn Ionesco

                 De Nicholas Andronesco

 

Mă zbat în lut

Nu mă desprind

Nu pot

Nu sunt rupt

Mă copleşeşte atâta material

               Doamne

 

Şi scopul

Îndepărtatul Ideal

Pare neatins

În mine şi în sine

De nepătruns

Şi neconvins fenomenal

               Doamne

 

Mă tot strămut în stări

Probabil noi

Încerc să-nviu relaţii voi

Dar catastrofele-amintiri

Se ţin şuvoi

               Doamne

 

Şi gândul corb

Loveşte orb

În firi

În însetate

Retrăiri

               Doamne

 

17 aprilie 1994, Fairfield

 

COPYRIGHT © 2012 BY LUMINA PUBLISHING HOUSE

                                     & DR. NICHOLAS ANDRONESCO

 

 

DIN CARTEA II DE POEZIE « POETICA CIBERNETICA – Poetică la cunoaşterea sensibilă postepistemologică»

 

 

ANTISIMETRIE

De Nicholas Andronesco

 

Ei mor înainte de-a se naşte

Şi lumea lor

E în oglindă cu a noastră

Ei nu gândesc în faţă

Ci în urmă e înaintea lor

Şi distanţele din spaţiu

Sunt virtuale pentru noi

Iar timpul lor tot curge înapoi

Nu prin evaporări

Şi prin chemări solare

Doar prin dureri astrale

Ascunse rechemări

………………………….

Lumea lor

Lumile lor sunt antisolare

Cu antistele arzând în interior

Cu raze concentrate

Spre un pământ antichemător

Doar imaginile ce trec prin ei

Sunt multiversul nostru

Explozii de simţire

Lumile lor

Sunt lumile noastre

Fără fapte

Perpetuum

Amȃnate

 

12 februarie 2013, Stamford

 

COPYRIGHT © 2013 BY LUMINA PUBLISHING HOUSE

                                     & DR. NICHOLAS ANDRONESCO

 

  

DIN CARTEA III DE POEZIE « LOGICA TRIVALENTA – Introducere la logica sensibilă polivalentă»

 

 

LIVEZI ASTRALE

De Nicholas Andronesco

 

În miez de zi

În miez de noapte

E vară

Şi e toamnă

Şi fructele sunt fermentate

Pere şi prune

Cireşe

Mere şi gutui

Migdale amărui

Copilărie-n vârf de deal

Îmi zburdă caii

Ca zmeii pe afar

Şi în livezi

Cum sună vȃntul prin frunziş

Şi fructele cad coapte

…………………………….

Păduri cu apă vie

Livezi îmaginate

Hrăniţi-mi gȃndurile

S-alerg

Dincol’ de fapte

De orizontori

Şi culori

Mă cheamă necunoscutul

Fiilor rătăcitori

 

7 iunie 2010, Greenwich –gȃndind la vremea copilăriei de la Ion Corvin, Dobrogea

 

Copyright © 2013 by Lumina Publishing House

                  & Dr. Nicholas Andronesco

 

 POTENŢIALITATEA

(DEZOMOGENIZAREA)

        de Nicholas Andronesco

 

Aş fi putut să fiu tu

                    Sau voi

                    Chiar noi

Dar aşa sunt eu

                    Doar eu

Oriunde sunt

La bine şi la alte stări normale

Şi informale

Vă caut ca să mă găsesc

Genomul este-nscris în mine

Şi în voi

Precum în Cer

Aşa-i pre tot Pământul

                                                                               

Şi naştere-i Cuvântul

Aşa credeam c-ar fi

…………………………………..

Aş fi putut să nu fiu

Şi chiar de-am fost

Rareori amintiri am

Despre eul din acel el şi ea

Din acei ei îndepărtaţi

Pomi ai cunoaşterii

În sisteme solare plantați

Crescuți până la rădăcini

………………………..

Şi-aş mai fi putut

Să visez că mă nasc

Undeva

Un atom de Univers

Dar aşa cum am mers

Prin supernove

Şi îngheț izolat

Sunt doar eu

Acelaşi obsesiv eu

               Fără voi

                Ori noi

                Sau ei şi ele

Doar o idee 

Singurătate

Un gând impregnat

Într-o coajă de ou

De mult germinat

 

 

10 decembrie 2009,  Stamford,   Muzeul de Artă Andronesco

 

Copyright © 2013 by Lumina Publishing House

                                                                          & Dr. Nicholas Andronesco

 

 

DIN CARTEA IV DE POEZIE « SINE DIE – Sensibitatea Metagalaxiei » 

 

 

ÎMPLINIREA

De Nicholas Andronesco

                  

Am aşa

Un simţământ

De odihnă eternă

De dăruire

Risipitoare

De universuri

Şi de trăiri

 

Practic şi ideal

M-am împlinit

Visele toate sunt aici

Cu mine

Le pot admira

Şi adora

Ştiu

Sunt doar umbra

Pe pȃnza de vreme

…………………….

Odihna eternă

Mai poate aştepta

 

18 decembrie 2009,  Fairfield, Connecticut

COPYRIGHT © 2010 BY LUMINA PUBLISHING HOUSE

                                     & DR. NICHOLAS ANDRONESCO

 

 

 

IMN MAMEI

De Nicholas Andronesco

 

Să vii de undeva?
Tu
Dumneata?
Nu
Nu vii
Tu eşti
Eu vin din tine
Adică vin din Dumneata
Şi dacă încă n-ai plecat
C-aşa gândeam c-ar face cei ce vin
Deşi nu înţeleg prea bine
Şi aş vrea
E pentru că tu eşti
Exişti
Adică Dumneata
Şi când şi când iveşti
Prin mine fapte
Şi m-ai lăsat să cred
Că-s ale mele
De fapt te-ascunzi
Te ascundeai
În chipul sfânt ce-l ai
Şi m-ai lăsat să cred
C-aş fi eu Dumneta
……………………..
Zadarnic acum încerci
Cu chipul tău veşnic să întreci
Devenirea din mine
Icoana ta
Dumneata
N-o poţi modifica
Deşi eu plec
Şi voi pleca
Împărăţia mea de sâmburi
Ca sâmbure te va avea
Pe Dumneata.

     

25 septembrie, 1983, Constanţa, Romȃnia

 

COPYRIGHT © 2012 BY LUMINA PUBLISHING HOUSE

                                     & DR. NICHOLAS ANDRONESCO

 

FROM THE POETRY BOOK V « DUST FROM STARSFire and Sensitivity »

 

PREDICTIONS

       By Nicholas Andronesco

 

Three hundred years ago

With dedication studying the God’s Law

Isaac Newton then predicted

Inspired from the Bible by poor reading

In twenty sixty

Will be the end of our world

And Newton now is dead

And world again is coming to an end

Some people say

This story is repeated

Every revolution in meta

And micro galaxies

Of dark matter

Of dark dreams

…………………………………………………….

A known face in world religion

From California Oakland

Three times predicted

Last twenty years

The end of our world

And still the world is there

And after all those years

He just apologized

“It was misreading”

Hm

…………………………………………..

Open up your eyes and soul

Don’t believe in ephemerae

In this business of the fear

Our end is not yet here

The world end

Not even near

Just an old and new cameo

Don’t believe in creepy brains

NIHIL SINE VERUS DEO

 

November 22, 2012 Stamford, Connecticut, USA

 

COPYRIGHT © 2012 BY LUMINA PUBLISHING HOUSE

                                     & DR. NICHOLAS ANDRONESCO

 

                  SECOND COMING

by Nicholas Andronesco

I came to save your souls

From Absolute I’m coming

A second time for many times

To judge the dead and loving

I’m coming fromthe edge of time

I’m suffering for you

My Father sent me as forgiveness

Remember

I’m in this world to bless

            

            I was before

            I met Isaiah

            And Moses

            Close to Heaven

 When the Grace Light     

 Was coming from my body

             In Mount of Tabor

             I was

             Even before

             My Father’s ten commandments

 

        Your servant I am

Because I was

Savior and crucified

My cross is always ready

It is my bride

As rays connected to the stars

I’m sharing from Myself

Knowledge of being

And living things as God I am

My Holy Trinity is meaning

Come to me in self Existence

Brotherhood of love and essence

On behalf of Son of God

Hymns to Heaven

Now forever

Holy Spirit

Angels sing

 

Amen

                   April 27, 2008, Manhattan, Queens, New York 

ARUN – Soarele de dimineaţă (I)

De Nicholas Andronesco

Arun T. era profesoară ajutătoare pentru secţia de învăţarea a limbii engleze pentru studenţii noi imigraţi în America mai ales cei din Asia de sud-est. Cei mai mulţi studenţi (elevi) erau din Vietnam, dar mai veneau şi din China, Taiwan, Laos, Tailanda, Filipine, India şi Cambogia de unde era ea de fel. Povestea oricărui imigrant este palpitantă cu toate nedreptăţile prin care trece, cu peripeţiile întregului drum până la locul făgăduinţei,  America. Povestea acestei femei depăşea imaginabilul şi era de admirat că reuşise foarte bine. Îşi adusese întreaga familie aici afară de soţul ucis de regimul kmer comunist din Cambogia în 1975. La acel moment era ofiţer superior în fostul regat al Cambogiei. El şi ea se cunoscuseră în Franţa cu ani în urmă. La momentul crimelor comuniste, cel mai mare copil, o fată, avea 16 ani. Urmau alţi 5 copii, cel mai mic având atunci 3 ani.

Când a aflat că sunt scăpat din comunismul din estul Europei,  m-a privit cu compasiune (Săracul…, cum ar spune o bună româncă pe care o ştiu eu) şi s-a purtat cu mine ca fiind fratele ei de aceeaşi suferinţă.  Continentele şi culturile diferite nu mai contau. De obicei nu vorbea cu alţii, afară de lecţiile care le preda, decât cu şefa ei de catedră, care era o americană având un părinte român, şi cu mine. Deseori, când era în pauză, încerca să-şi odihnească capul pe catedră. Noaptea muncea în subsolul casei ei, special amenajat pentru afacere. Aceasta consta din fabricarea de draperii împărăteşti comandate de soţiile bogătaşilor din Greenwich , unul din cele mai bogate oraşe din lume, oraş care se afla şi se află aproape de şcoala noastră de atunci. Mulţi din locuitorii acestui oraş erau bancheri la bănci din Manhatten, New York, şi împrejurimi. Chiar mai mult. În unul din palatele oraşului locuia o împărăteasă a unui imperiu căzut din Asia. Palatul era proprietatea împărătesei.  Arun lucrase mulţi ani la draperiile palatului. Pe munca ei câştiga bani frumoşi. Învăţase meseria în Franţa la o mânăstire catolică. Nu se gândise vreodată că această artă o va salva. De fapt, ca mulţi alţii, nu se gândise vreodată că va ajunge în America.

Când şi când mai vorbea franţuzeşte cu mine. Lucra la şcoală ca să ţină legătura cu societatea. Îi plăcea să educe copiii. Şi mai avea un motiv important. Şcoala plătea asigurarea medicală pentru toată familia. Asigurarea era foarte scumpă.  Pe vremea Cambogiei regale nu fusese atât de practică, dar acum învăţase.

 

“Am învăţat din disperare,” spunea ea. Şi din marea ei dragoste pentru copii. Venise în America dintr-un lagăr de imigrare din Australia. Atunci nu ştia limba engleză şi ar fi vrut să emigreze într-o ţară de limbă franceză. Într-o zi pe la sfârşitul anilor ‘70 conducerea lagărului i-a comunicat că a fost acceptată în Statele Unite. Bucuria s-a împletit cu agonia. Fata ei cea mare dispăruse în Australia. Fusese răpită din lagăr. A plecat cu cei 5 copii în America. La început a făcut curăţenie în case ca să-şi întreţină familia şi să plătească chiria. A ajutat-o şi biserica. Avusese şi un diamant valoros ascuns în trupul ei. La o adică ar fi putut să-l vândă.  După câţiva ani şi-a adus şi fata din Australia după ce a căutat-o pe toate căile s-o găsească. N-a avut linişte zi şi noapte până nu şi-a întregit familia.

 

Muncea tot timpul. Vocabularul ei se limitase la cuvintele strict necesare. Fără sofisme. Copiii au urmat şcoli în America şi au reuşit în viaţa de aici. N-aş fi aflat mai mult dacă n-ar fi acceptat să-i iau un interviu de care aveam nevoie la cursul de istorie americană de la universitate.  Acest curs mi se ceruse ca o treaptă pe calea certificării mele profesionale în predarea fizicii, matematicii şi bilingual (povestiri în altă scriere). Această certificare, pe care o am de ani buni, echivalează cu gradul I didactic din România . Acest lucru se întâmpla la începutul anilor ‘90. Interviul mi se cerea referitor la compararea democraţiei americane cu alte forme de organizare socială din alte ţări. Scrierea mea a fost bine primită de studenţi ca şi de profesorul  universitar.  Mai ales că avea mărturii despre imperiile roşii.

 

Arun mi-a povestit cum «haitele de comunişti», cum spunea ea, umblau înarmaţi şi atăcau mai ales noaptea. Erau mulţi şi au devenit mai mulţi după ce comuniştii au eliberat închisorile cu puşcăriaşi din regimul regal. Soţul ei a fost prins şi omorât din primele zile ale răzmeriţei. Ei locuiau în apropriere de capitala ţării Phnom Penh. Era îngrozită. Comuniştii căutau peste tot. Instinctul a făcut-o, povestea ea, să fugă cu copii prin spatele casei când vrăşmaşii se apropiau de  uşile din faţa.

 

În noaptea aceea a  pierdut avere, poziţie socială, prieteni, totul, afară de copii. Soţul îl pierduse deja. N-a avut nici timp şi nici forţă să ia ceva din casă, doar copii speriaţi de moarte. Au rătăcit prin păduri mai mult de un an rugându-se la Dumnezeu să-i ţină în viaţă. Au mai fost ajutaţi de alţii cum au putut şi ei, tot aşa fugiţi de oroarea comunistă. Ea n-a putut să vorbească mai mult de un an de zile. Din cauza şocului prin care trecuse devenise mută. Se înţelegea cu copiii doar prin semne. Unele din cele mai groaznice imagini ce le-a văzut în viaţa ei au fost apele fluviului Mekong ducând zilnic mii de cadavre spre oceanul Indian.  După un an de zile a fost descoperită de o echipă de salvare a unei ţări democratice şi aşa a ajuns în Australia.

 

Câţiva ani mai târziu, profund mişcat de tragedia existenţei ei, am folosit un film documentar la o lecţie de studii sociale despre masacrele dintr-un lagăr comunist de concentrare din vremea lui Pol Pot în Cambogia. Clasa aparţinea unei societăţi de binefacere din New Haven, Connecticut. Dosare, dosare, dosare. Interogări şi ucideri. Nu scăpase nimeni din acel lagăr. Doar pozele ucişilor. Am încheiat acea lecţie gândindu-mă la Arun şi la curajul ei de a supravieţui spunându-le studenţilor:

„Cine nu învaţă din istorie, e sortit s-o repete”.  După o asemenea întâmplare de groază nu mă mai miram de ce Arun avea un zâmbet trist. Acum are deja nepoţi. Toţi sunt americani.

 

N-am văzut-o de mult timp. Dar îmi aduc aminte de ea şi de sacrificiul ei pentru familie. Femeie de admirat. Într-o zi a mea de naştere mi-a făcut cadou o oală electrică. Obicei asiatic. Trebuia să-mi fierb orez în ea. N-am fiert niciodată. Eu nu mănânc orez. Am păstrat-o.  Ţin oala ca simbol al eroismului fiinţei Arun, Soarele de dimineaţă. O dimineaţă senină în Cambogia peste temple antice invadate de junglă.

NOTĂ : ARUN în limba cambogiană înseamnă “Soarele de dimineaţă.”

 

Va urma