Const. MIU
Te-oi purta doar la rever –
Semn de-aleasă preţuire
Şi să fii, pân’ am să pier
Dorul meu ca mulţumire…
Floarea florilor, albastră,
Creşti în piept, nu în fereastră!
Să ai ochii în Lumină,
Sufletul ca o albină!
Iar nectarul tu să-mi dai,
Să îl sorb neîncetat
Şi odihnă să nu ai,
Până după scăpătat!
prof. Ştefan GAŢACHIU
Dune
de Frank Herbert
Cartea
Dune este primul din o serie de 6 romane scrise de Frank Herbert. Prima ediţie a apărut în 1965 şi a obţinut premiile Hugo şi Nebula în 1966 şi este unul din cele mai bine vândute romane science-fiction.
Acţiunea romanului se petrece într-un viitor îndepărtat, pe planeta Arrakis, singura sursă de mirodenii din Univers. Romanul prezintă povestea tânărului Paul Atreides, moştenitorul ducelui Leto Atreides şi al Casei Atreides şi explorează interacțiunile complexe, pe mai multe niveluri, privind politica, religia, ecologia, tehnologia și emoțiile umane din timpul confruntării între forțele Imperiului pentru controlul Arrakisului.
Romanul a fost urmat, în ordine, de: Dune Messiah (Mântuitorul Dunei), Children of Dune (Copiii Dunei), God Emperor of Dune (Împăratul-Zeu al Dunei), Heretics of Dune (Ereticii Dunei) şi Chapterhouse: Dune (Canonicatul Dunei).
Începând din 1999, Brian Herbert, fiul lui Frank Herbert, şi scriitorul Kevin J. Anderson au publicat o serie de romane a căror acţiune se petrece înaintea celei din seria originală. Prelude to Dune este prima trilogie şi conţine romanele Dune: House Atreides, Dune: House Harkinnen şi Dune: House Corrino. A urmat a doua trilogie care cuprinde Dune: The Butlerian Jihad, Dune: The Machine Crusade şi Dune: The Battle of Corrin.
Brian Herbert a descoperit un scenariu de 30 de pagini al tatălui său pentru o continuare la Canonicatul Dunei. Scenariul se numea simplu Dune 7. După publicarea celor două trilogii, Brian Herbert şi Kevin J. Anderson au scris Hunters of Dune şi Sandworms of Dune care completează seria originală.
Filmul
● În 1973, producătorul Arhur P. Jacobs a obţinut drepturile pentru ecranizarea romanului, dar a murit înainte de a începe filmările. Doi ani mai târziu, regizorul Alejandro Jodorowsky a obţinut acordul din partea grupurilor Pink Floyd şi Magma pentru muzică şi Salvador Dali, Orson Welles şi Gloroa Swanson pentru distribuţie, dar proiectul s-a împotmolit din motive financiare.
● Dune (1984) este prima ecranizare a romanului, în regia lui David Lynch, cu Kyle MacLachlan, Francesca Annis, Everett McGill, Sting şi Max von Sydow. Filmul nu a fost prea bine primit de către critici şi nu a obţinut nici încasări mari. A fost nominalizat la premiul Oscar la categoria Best Sound.
● Frank Herbert’s Dune (2000) este o mini-serie formată din trei părţi, în regia lui John Harrison, cu William Hurt, Alec Newman, Saskia Reeves.
Filmul a obţinut două premii Emmy la categoriile Cinematography şi Visual Effects şi a fost nominalizat la categoria Sound Editing.
● Frank Herbert’s Children of Dune (2003) este o altă miniserie formată din 3 părţi, în regia lui Greg Yaitanes, cu James McAvoy,Alec Newman, Julie Cox. Filmul are la bază romanele Dune Messiah şi Children of Dune din seria Dune.
Alexandru BIŞAG – IX A – LTNB
Zăpada se-aşterne cu graţii
Şi îngerii tac în surdină.
Vise mi-au fost aspiraţii.
Tristeţe, iubire, rutină.
Lacrimi pornesc fumegând
Din ochi mai reci ca uitarea.
Sinapse fac strofe în gând
Cititul, citatul, citarea.
Mâinile reci se revarsă
Pe umbre şi buze uscate.
În glasuri speranţa e ştearsă
Precare, murdare, curate.
Furnici izolate-ntre blocuri
Când gândul le zboară departe.
Fluturi pierd aripi în jocuri:
Hidoase, livide, aparte.
Praguri tocite de vreme
Şi timpul asprit de schimbare
Naşte cu silă poeme:
Acute, diforme, amare.
Ciocanul şi secera sapă.
Cuvinte se schimbă-n păcate.
Şi masca iertării se crapă.
Putere, arsură, armate.
Drumuri de ţară bătute
Şi praful ce naşte furtună.
Aici nu-i loc de virtute:
Frumoasă, aridă, nebună.
Credinţa se zbate pe moarte.
Doar cei de sub cruci o mai cred.
De milă nici pruncii n-au parte.
Romantic, apatic, biped.
Pereţii sunt uşi peste noapte
Când uşi în tavan se închid.
Nimicul ajunge la şapte.
Credibil, culpabil, perfid.
Frânturi se aşează în rânduri.
Eşti tot ce n-ai vrut să devii.
Cu toţii-odihnim între scânduri:
Este, a fost şi va fi.
Alexandru BIŞAG – IX A
Un visător de vise
Jeraticul se-aprinde iar, scântei se nasc şiroaie,
Fereastra mată dinspre pat omoară stropi de ploaie.
Tresar uşor şi-ncep să scriu, văd tocul cum vorbeşte,
Ţesând pe alb însemne mii, culoarea îi păleşte.
Sângele său se scurge-ncet şi lasă-n urmă urme,
Dorind cu jertfa vieţii lor durerea să mi-o curme.
Iubirea mea – un lanţ de foc ce junghie în tihnă,
Sub jugul ei sunt doar un sclav şi caut orb odină.
În sufletu-mi perpetuu gol, un câmp de uşi închise
Pot să rămân aşa cum sunt: un visător de vise,
Pot să-mi reneg destinul fad, dorind să fug de mine,
Să mă ascund sub crucea grea, minţindu-mă că-i bine,
Să cred din nou în oameni falşi ce au să mă rănească
Şi voi pieri pe undeva, în fum de foc şi iască …
Dar las deoparte gândul rău, nu vreau a mă mai plânge
Când harul raţiunii reci mi-i strâns legat în sânge.
Rămân un prunc îndrăgostit ce fuge de fantasme
Copil bătrân ascuns mereu în lumea sa de basme;
Cu aripi frânte mă înalţ, dar culmile-s departe
Încă mai sper ca într-o zi să am sicriu o carte.
Şi de-oi ajunge un nebun, voi ştii că n-o să mor,
Pe rafturi vechi am să trăiesc pierdut în vis şi dor.
Tempora mutantur …
Ploaia se-aude-ngânată de vânt
Şi-o-ngân şi eu telepatic
Frunze căzute zac pe pământ
C-un foşnet prelung şi astmatic.
Norii se-adună, se-mprăştie-n cer,
Iar pana-n cerneala se-afundă.
Sub mâinile-mi reci, mângâiate de ger
Scrâşneşte pe foi câte-o undă.
Albastrul se-ntinde-n oceanul deschis,
Iar mâna din scris se opreşte.
Mintea se pierde în doruri şi vis
Raţiunea cu graţii albeşte.
Ochii îmi fug la icoane şi cruci,
Pleoapa odihna le fură.
Candela naşte strigoi şi năluci
Din foc preacurat şi sulfură.
Darul din glas mi se stinge uşor
M-oi stinge şi eu de curând …
M-ajunge din urmă fobia să mor
Cu sufletu-mi încă zbierând.
Pereţii îmi par doar simple oglinzi,
Tavanul doar uşă spre stele.
Pe nori poposesc bătrâni suferinzi
Feriţi de bune şi rele.
Urechile-mi sorb un zgomot armonic
Vreo uşă ce scârţâie tristă.
Bunicii zâmbesc la moarte sardonic
Cu lacrimi de sânge-n batistă.
Un scaun bătrân aşteaptă uitarea
Şi tocul din uşă se crapă.
Soarele-apus revendică marea
Iar valul se pierde în apă.
Mătura-n colţ i-umbrită de praf
Sub pat, de păianjen, sunt pânze.
Mucigaiul se-ntinde pe vechiul cearşeaf
În ghivece nici urmă de frunze !
Iubirea-i uscată în poze şi şoapte, Ascunsă ca un zăcământ.
Tot ce-ai simţit se pierde în noapte,
În ploaia-ngânată de vânt …
… et nos mutamur in illis”
Ema BRATU, clasa a XI-a D, LTNB
Şi din şapte dimineţi ,
În opt te aleg pe tine.
Mii de motive să cred,
Să mă uit la ceas şi
Să îmi para o ironie ,
Să văd că sute de lămpi
La sute de geamuri nu se mai sting
Şi să simt un milion de inimi în palmă
Cum se zbat şi se încurcă
Când mă ţi de umerii sufletului
Şi îţi mulţumesc,
Pentru zilele cu tine şi cu noi,
Care mai adorm.
Doi…
Dragul meu prieten,
Simt un miros aspru de tămâie,
În cimitirul de copii,
În cimitirul anilor înfrânţi,
Pe unde mai trec din când în când.
Şi să vezi, prietene,
Cum marmura crucii se încinge şi păleşte,
Când mă vede că în loc de flori şi lumânări,
Aduc cu mine un buchet cu ani,
Cu spini sau fără spini,
Culeşi atent din grădina tinereţii.
METAMORFOZE 