ANUNŢUL

Const. MIU

 

Rămase mirat, când îl văzu pe Pantelică intrând la el în birou, bine dispus şi frecându-şi mâinile. Nu-l mai văzuse  demult aşa.

–          Da, ce vânt te-aduce? întrebă preotul Demirel.

–          Vânt de primăvară, tată… Putem sta de vorbă puţin? vru să ştie tânărul.

–          Aşa, ca-ntre bărbaţi, cum să nu, veni imediat răspunsul. Te pomeneşti că ai de gând să-ţi pui pirostriile?… Ei, să fie-ntr-un ceas bun, da’, să ştii că-ţi zic de la bun început: n-avem bani de nuntă, vorbi preotul cu sinceritate aproape dezarmantă… Ştii care sunt priorităţile familiei – cimitirul privatizat!

–          Privatizează-l sănătos!… Iar de nuntă nu-i nevoie de bani!…

–          Aaa, înseamnă că socru-tu plăteşte toată distracţia! se bucură Demirel. Aşa socru mi-aş fi dorit şi eu… Ai, că am băiat descurcăreţ! grăi el admirativ.

–          Bre, tată, mie nu-mi arde taman acu de nuntă! mărturisi fiul.

–          Ei, bravo, aşa mai merge! făcu tatăl, de parcă i s-ar fi luat o piatră de pe inimă. Biiine că ţi-a venit şi ţie, în sfârşit, mintea la cap! adăugă el admirativ… Însurat o să fii toată viaţa!… Iar de soacră, o să ţi s-acrească, ascultă-mă pe mine, că sunt păţit, vorbi Demirel sfătos… Mai bine să mai copilăreşti!

–          Da, tată, ai dreptate, aprobă Pantelică.

–          Şi… până una-alta, o să ai timp să prinzi şi niţel cheag… Eu aşa cred c-ar fi mai înţelept din partea ta…

–          Buuună asta!

–          Auzi, da, să nu mai fii aşa risipitor, să pui şi tu un ban de-oparte! îndemnă părintele.

–          Păi, o să fac rost de bani, n-avea grijă!

–          Cum, Pantelică, tată, tot aşa, intrând noaptea pe geam, în magazin, să mă furi?

–          Ţi-am mai spus c-aveam şi eu nevoie, ca tot omu, de bani de buzunar

–          De fapt, parcă te lăudai în noaptea aia, când m-ai speriat de moarte, că veniseşi să-mi ţii de urât, nu-i aşa?…

–          Păi, doar aşa ţi-ai putut da seama cât ţin la dumneata…

–          Eşti obraznic! se supără Demirel.

–          Nu sunt, părinte, vai de păcatele mele!… Şi ca să-ţi dai seama că ţin la dumneata şi la prestigiul familiei pentru cimitiru’ privatizat, am venit să-ţi propun o afacere…

–          Eu nu discut cu bişniţarii!

–          Stai-aşa, nu te-nfierbânta!…

–          Ia, zi, ce vrei, că n-am timp de taclale! îl luă tatăl din scurt.

–          Adineauri, mi-ai pus în vedere că tre să fac ceva, ca să scot un ban…

–          Aşa e…

–          Şi chiar nu vrei să ştii la ce m-am gândit?…

–          Dace, ai apucat să spui ceva?

–          Dacă mă iei mereu cu morala, cum să mai apuc să spun ce-am pe suflet?!…

–          Ai că te las, se îmbună tatăl, mai mult din curiozitate.

–          O să fac echipă cu prietenul meu, Cosmin, să lucrăm împreună la un proiect, se lăudă Pantelică.

–          Ei, nu mă-nnebuni, cu veterinaru?

–          Exact. Cu el, cu veterinaru

–          Tu nu ştii nimic să faci şi vrei să faci echipă cu el… Poate doar să-i cari geanta…

–          I-oi căra şi geanta, numai să ştiu că mă laşi să fiu asistentu lui!…

–          Şi dacă te-oi lăsa, tot nu-nţeleg ce-o să faci tu în echipă cu veterinaru?

Pantelică puse pe masă o sticluţă. Părintele Demirel o răsuci spe el, ca să vadă ce scrie pe etichetă: „FLU CAT”, citi el cu voce tare. O luă într-o mână, o suci şi iar o răsuci. De mai multe ori. Apoi, o trânti pe masă, în semn că nu-l interesează şi nu pricepe ce-i cu flaconul acela.

–          Ce prostie mai e şi asta? vru el să ştie.

–          Nu e prostie, e o comoară!

–          Ei, cum să fie o comoară!

–          Trei sticloanţe de whisky am dat pe comoara-asta!

–          Iar m-ai furat?

–          Cum era să încalc una din cele zece porunci?!

–          Să nu fi luat din sticlele-alea din magazia de la mini-market, că alea sunt botezate.

–          Nu, tată, că mi-au zis alde Bebe şi Angheluţă ce-au găsit în ele, când au fost într-o noapte de pază.

–          Ai găsit ce-am primit de la cununia lu Romică?

–          Ştiu eu de la ce cununie le-oi fi având?… Important e că am avut cu ce achiziţiona flaconu-ăsta!…

–          Hai, uimeşte-mă, ce puteri miraculoase are, de-a costat atât!

–          E din America…

–          Aşaaa… Şi…

–          L-a adus Cosmin.

Preotul Demirel îşi aminti că Pantelică îi spusese într-una din zilele trecute că se bucură că s-a-ntors prietenul său din America, unde fusese şi lucrase ca veterinar, la o fermă de vaci. Cu ce adunase de pe-acolo şi cu ce mai strânge de pe aici, avea de gând – cică – să se-aşeze şi el la casa lui.

–          Şi la ce-i bună chestia-asta? spuse el, arătând spre sticluţă.

–          Acolo, e la modă… Gripa felină – aşa-i zice… Cum noi am avut parte de AVIARĂ şi GRIPA PORCINĂ, ei au acu ultima fiţă –  CAT FLU, adică, pe româneşte: GRIPA FELINĂ… Aici, e un vaccin contra gripei ăsteia ce se ia de la pisici.

–          N-avem noi aşa ceva!

–          O să avem, că o să am eu grijă!…

–          Ai înnebunit?

–          De fericire, c-o să facem o groază de bani…

–          Cum aşa?

–          Păi, când o să se ducă pretenaru-ăsta, al meu, pe la oameni, să vaccineze pisicile, o să le injecteze microbu, c-a adus o doză cu aşa ceva… Iar stăpânii, când or să vadă că le mor mâţele pe capete, ne vor chema tot pe noi să le tratăm, pricepi?!

–          Poate află lumea şi dăm de dracu, Doamne, iar- tă-mă!

–          Dacă dumneata n-o să baţi toba, cum ţi-e obiceiu, n-o să se afle!

–          N-o s-o bat!… Fii pe pace, că şi eu vreau să iasă banu!

–          Ca să nu mai spun că dacă nu le dăm imediat antidotu-ăsta, de-l vezi aci, şi stăpânii or să dea colţu… Că se ia şi la om!

–          Vaaai de capu meu, în ce mă bagi! Se sperie preotul Demirel.

–          Nu te văitai dumneata că în cartierunostru nu se mai moare de câteva decenii?…

–          Aşa e…

–          Cu ocazia-asta, îţi dau o mână de-ajutor… Mai faci şi dumneata un ban grămadă cu slujbele de-nmormântare… Că-ţi trebuie bani, nu glumă, pentru cimitiru’ privatizat!

–          Tot la bani te gândeşti!

–          Da, că vreau să-mi iei de ziua mea un merţan!

–          Ne mai gândim…

–          M-am gândit eu cum o să facem… Am conceput deja şi un anunţ, pe care

o să-l publicăm în ziarele din judeţ ţi îl dăm şi pe postul teve local:

Bine-aţi venit în cartieru’ nostru! Aici, se poate muri liniştit, fără scandal între moştenitori!

Serviciile funerare de calitate sunt asigurate, la standarde UE, numai de CASA FUNERARĂ DEMIREL!

Pentru pensionari, acceptăm şi tranşe lunare, în rate.

Cei interesaţi sunt rugaţi să sune la telefon…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s