Literatura şi filmul S.F.

 

20000 de leghe sub mări

de Jules Verne

 

Cartea

Romanul lui Jules Verne, 20000 de leghe sub mări (Vingt mille lieues sous les mers), a apărut între anii 1869-1870. Opera a fost publicată inițial sub formă serializată în Magasin d’Éducation et de Récréation între 20 martie 1869 și 20 iunie 1870, primul volum fiind publicat în octombrie 1869. Din cauza Războiului franco-prusac din 1870, al doilea volum nu a fost publicat decât în luna iunie a anului 1870, marea ediție ilustrată fiind scoasă pe piață pe 16 noiembrie 1871.

20.000 de leghe sub mări este povestea celebrului căpitan Nemo şi a submarinului Nautilus, văzută de profesorul francez Pierre Aronnax. Spre sfârşitul anilor 1860, se produc tot mai des dezastre misterioase pe toate oceanele planetei. Imediat, presa lansează zvonul existenţei unui monstru gigantic al apelor, necunoscut până atunci. Arronax bănuieşte că acest necunoscut care distruge corăbiile este un narval uriaş, care străpunge corăbiile cu dinţii. Ca urmare, el se îmbarcă la bordul navei „Abraham Lincoln” şi începe căutarea, vrând să elucideze misterul. După săptămâni de căutare în Pacificul de Nord, descoperă, în sfârşit, monstrul: submarinul Nautilus. Mai târziu, Arronax şi membrii echipajului îl vor cunoaşte pe misteriosul căpitan Nemo, al cărui nume înseamnă „Nimeni” în latină. În conversaţiile cu acesta, Arronax află mai multe detalii despre capacităţile tehnice ale submarinului Nautilus, dar nimic despre căpitan şi echipaj. Nemo nu numai că a rupt orice legătură cu lumea, dar a şi refuzat să mai ia în vreun fel contact cu suprafaţa pământului. Atât el, cât şi echipajul pe care îl conduce îşi iau hrana exclusiv din apele mării. Despre trecutul său, Nemo povesteşte foarte puţin. Abia în cea de-a doua parte a romanului cititorii îi vor putea descoperi destinul tragic: soţia şi copiii îi fuseseră răpiţi de forţe pământeşti neîndurătoare. Pentru că nimeni nu trebuia să afle de secretul căpitanului Nemo, eliberarea celor trei naufragiaţi este imposibilă. Astfel, ei sunt forţaţi să participe la o călătorie în jurul lumii în submarin, ceea ce le oferă şansa de a trăi experienţe inedite, dar îi şi expune la primejdii greu de anticipat.

 

 

Filmul

20,000 Leagues Under the Sea (1907) este un film mut, în regia lui Georges Méliès

20,000 Leagues Under the Sea (1916) este alt film mut în regia lui Stuart Paton, cu Lois Alexander, Curtis Benton, Wallace Clarke, Allen Holubar şi Jane Gail. Filmul conţine şi elemente din Insula misterioasă.

20,000 Leagues Under the Sea (1952) este o adaptare pentru televiziune, în două părţi.

20,000 Leagues Under the Sea (1954) este cea mai cunoscută adaptare cinematografică, în regia lui Richard Fleischer, cu Kirk Douglas, James Mason, Paul Lukas şi Peter Lorre. Filmul a obţinut premiul Oscar la categoriile Best Art Direction şi Best Special Effects şi nominalizat la categoria Best Fil Editing.

Captain Nemo and the Underwater City (1969) este un film britanic bazat pe personajele romanului, cu Robert Ryan în rolul căpitanului Nemo.

20,000 Leagues Under the Sea (1972, 1973) sunt două filme de animaţie, cel din 1972 dealizat în Statele Unite, iar cel din 1973 în Australia.

Captain Nemo (1975) este o adaptare sovietică a romanului.

The Undersea Adventures of Captain Nemo (1975) este un serial de desene animate, fiecare episode avînd aproximativ 5 minute

The Return of Captain Nemo (1978) este o adaptare pentru televiziune.

20,000 Leagues Under the Sea (1985) este un film de animaţie pentru televiziune.

20,000 Leagues Under the Sea (1997) este un film pentru televiziune în regia lui Ron Hardy, cu Michael Caine, Patrick Dempsey, Mia Sara.

20,000 Leagues Under the Sea (1997) este altă adaptare pentru televiziune, cu Ben Cross în rolul căpitanului Nemo.

The League of Extraordinary Gentlemen (2003) nu este o adaptare a romanului, ci un film bazat pe personajele seriei de benzi desenate cu acelaşi nume. Regia filmului este semnată de Stephen Norrington, în distribuţie figurând Sean Connery, Naseeruddin Shah (în rolul căpitanului Nemo), Peta Wilson, Tony Curran, Stuart Townsend

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s