PICĂTURI DE VIAŢĂ

Cosmin ŞTEFĂNESCU

Prizonieri în plasa gândirii altora

Ce credeţi?!!!… Paşii ne poartă zi după zi în vreo direcţie anume?… Avem o ţintă, un ţel ori, este, undeva la zenit, vreun punct terminus?

    Suntem fiinţe logice, chiar dacă de cele mai multe ori ne ghidăm paşii într-o manieră ilogică. Suntem raţionali, iar viaţa ne este împănată de raţionamente învăţate, asimilate în sălile de curs ori, acasă, în sânul familiei. Cine poate să ne spună dacă aceste raţionamente fabricate, studiate, inventate de alte persoane, în alte vremuri, locuri şi în alte conjuncturi, le putem pune şi noi în aplicare în terţe situaţii? Nimeni nu poate să ne spună cu certitudine aceste lucruri!… deoarece descoperirile, invenţiile acestor oameni, au fost bătute în cuie, precum Mântuitorul nostru, Iisus Cristos, pe Dealul Căpăţânii.

Aşadar, noi nu trebuie să mai gândim, deoarece au făcut alţii acest lucru pentru noi. Nu trebuie să ne mai uităm în jurul nostru, pentru că, iarăşi, alţi oameni au făcut-o cu multă vreme înainte. Între timp noi rămânem blocaţi într-o buclă atemporală, în care nu ne găsim locul, pentru că am venit pe astă’ lume mult prea târziu şi nu ne rămâne altceva de făcut decât să vegetăm şi să ne degradăm treptat în promiscuitate.

Cred că suntem un fel de copii după alte copii. Urmărim paşii unor oameni, care s-au stins demult, care au inventat tot ce era de inventat, au descoperit absolut tot ce era de descoperit şi au creat studii profunde ale gândirii, pe care noi trebuie să le urmăm întocmai, chiar dacă, de multe ori, nu se aplică în diferite situaţii ori ne displac în complexitatea lor, pentru că avem o altfel de viziune. Cumva, nu ştiu cum, suntem prinşi, într-o capcană, de către înaintaşii noştri, acei care au văzut, inventat, inventariat, numit tot – sărmanii de noi… suntem efectiv blocaţi în mrejele trecutului, prinşi în pânze de păianjen, ţesute cu mult timp în urmă, hălăduind pe căi  neştiute. Ne-am trezit la viaţă, şi, am descoperit că suntem pierduţi în încrengături, de idei de eoni enunţate, care se aplică ori nu…, biete muşte paralizate într-un carusel, care, se învârte fără să se oprească până la sfârşitul timpului…, timp pe care şi l-au imaginat alţi oameni în vechime, iar noi îl măsurăm pentru ei şi pentru noi, în acelaşi fel, sperând ca şi ei, că suntem nemuritori, pentru că ne-am agăţat de o secvenţă de timp.

     Un tumult de informaţii ne-a parvenit din trecut, iar în prezent aproape că nu mai este nimic de făcut căci, s-a inventat, spus ori gândit totul. Acum, mai apar răzleţ, inovaţii, idei ori invenţii ale înaintaşilor noştri aruncate într-un alambic alchimic al prezentului şi transformate în ceva nou, nemaivăzut.

     Trăim într-o lume care, deliberat, bate pasul pe loc…, facem maşini, pe care le-au inventat alţii, ne croim îmbrăcămintea după cum o făceau cei din trecut, calculăm totul, cu intrumente lăsate de înaintaşi, şi ne clădim viitorul după nişte tipare  prestabilite.

      Cum am mai spus anterior, toate acele invenţii ori studii din vechime au fost înmagazinate, omologate, îndosariate, înregistrate, înseriate în decursul eonilor…. Noi cei din prezent nu am făcut altceva…, doar am strâns toate acestea într-un loc şi apoi le-am răspândit pe tot mapamondul, iar acum nu facem decât să ştergem praful de pe vrafuri de op-uri şi încercăm să înţelegem ce mecanism a dus la apariţia atâtor minuni.

Cu toate acestea, noi rămânem sclavii unui sistem inventat de alţii pentru ei şi pentru viitorime, care, de cele mai multe ori nu se poate pune în aplicare ori prezintă lacune care aşteaptă să fie descoperite.

       Acum călătorim, de la un cap la celălalt al lumii, datorită unor oameni, care au visat la acest lucru. Mulţi dintre aceştia nu au apucat niciodată să-şi vadă visul cu ochii niciodată.

 Zburăm, precum păsările, pe tot mapamondul ori în spaţiu, lucruri care sunt posibile doar datorită unor minţi strălucite precum: inventatorul helicopterului – Leonardo Da Vinci, inventatorul motorului cu reacţie – Henri Coandă, inventatorul rachetei în cinci trepte – Conrad Rudolf Haas, ori a scriitorului de literatură ştiinţifico-fantastică – Jules Verne. Ne-au rămas o multitudine de piese de puzzle din „Profeţiile” ori „Centuriile” împărţite în o sută de catrene, scrise de vizionarul Nostradamus (Michel de Nostredame – faimos medic, cabalist şi farmacist francez), care a reuşit să vadă clar părţi din viitor, iar acest lucru ni l-a împărtăşit criptic şi nouă. Acest vizionar a lăsat viitorimii o temă imperios necesară – decodarea noţiunilor oculte aflate în lucrările sale, pentru a şti ce ne mai rezervă viitorul. Ideal ar fi să ne trezim şi să ieşim din plasa ţesută de înaintaşi de-a lungul timpului şi să mergem mai departe. Având în vedere că o bună parte din invenţiile înaintaşilor au fost făcute pentru a face rău şi încă mai aduc durere, ar fi bine, dacă noi generaţia care încă vegetează, să dăm frâu imaginaţiei şi să inventăm o lume mai bună pentru generaţiile următoare.

 

 

Reclame

Un gând despre „PICĂTURI DE VIAŢĂ

  1. Pingback: Prizonieri în plasa gândirii altora « Cosmin Stefanescu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s